Care sunt cele mai bune ceaiuri medicinale
3022
Printre cele mai bune ceaiuri medicinale care susţin sănătatea organismului se numără ceaiurile de muşeţel, ghimbir, mentă şi hibiscus. Află ce beneficii au!
Nimic nu se compară cu o cană de ceai aromată. De altfel, ceaiul este cea mai populară băutură din lume, după apă, şi reprezintă practic un medicament eficient într-o cană.
De la amestecuri calmante, până la combinaţii fructate, ceaiurile de plante pot oferi o doză puternică de antioxidanţi, vitamine şi nutrienţi, pentru o gamă variată de afecţiuni. În plus, dacă încercaţi să limitaţi consumul de cofeină, ceaiul este o alternativă foarte bună.
Iată care sunt cele mai bune ceaiuri medicinale.
Ceaiul de mentă
Acest ceai este foarte valoros pentru sănătate şi are un gust foarte plăcut. Mulţi sportivi îl folosesc pentru combaterea stării de epuizare fizică. În plus, menta acţionează excelent asupra aparatului respirator şi tratează multe afecţiuni de la acest nivel.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, aceste efecte ar putea fi atribuite unei relaxări a muşchilor bronhici, creşterii nivelului de oxigen al creierului şi scăderii anumitor compuşi din sânge, simptome asociate cu oboseala.
Aceleaşi efecte de relaxare permit mentei să ajute la calmarea şi înlesnirea digestiei. Mai mult, s-a dovedit că simplul miros al mentei poate reduce oboseala şi anxietatea, poate creşte vigilenţa şi poate îmbunătăţi memoria. De asemenea, mai multe informaţii despre acest ceai găseşti şi pe biod.ro.
Ceaiul de muşeţel
În medicina populară, ceaiul de muşetel a fost folosit timp de secole ca băutură calmantă şi pentru inducerea unui somn liniştitor. Compus în principal din flori de muşetel, s-a demonstrat că acest ceai este util pentru cei care suferă de insomnii sau alte probleme cu somnul.
Muşeţelul mai are proprietăţi antiinflamatoare, iar mai multe studii arată că este eficient în tratarea crampelor menstruale. În plus, floarea de muşeţel reglează zahărul din sânge şi protejează oasele.
Ceaiul de ghimbir
Ceaiul de ghimbir a fost folosit de ani de zile ca remediu pentru greaţă, boli matinale şi boli de mişcare. Rădăcina de ghimbir este un puternic antiinflamator, ajută la diminuarea durerilor musculare după exerciţii fizice intense şi reduce durerile la persoanele care suferă de osteoartrită.
De asemenea, ghimbirul calmează durerile menstruale şi susţine imunitatea. Protejează împotriva cancerului, a bolilor de inimă şi a diabetului de tip 2.
Ceaiul de hibiscus
Acest ceai are o aromă similară cu ceaiul de merişoare şi s-a dovedit că reprezintă o sursă bogată de antioxidanţi.
Stimulează nivelul bun al colesterolului şi scade nivelul colesterolului rău. Reglează nivelul trigliceridelor la persoanele care suferă de diabet şi protejează ficatul.
Este de ajutor celor care vor să scadă în greutate, iar un studiu recent demonstrează acest lucru. Conform rezultatelor sale, adulţii supraponderali care au consumat extract de hibiscus au înregistrat pierderi în greutate, ale grăsimii corporale şi a indicelui de masă corporală. Prin potenţialul său anti-bacterian, ceaiul de hibiscus sprijină sistemul imunitar.
Ceaiul roşu (Rooibos)
Acest ceai este obţinut din frunzele unui arbust originar din Africa de Sud. În afară de faptul că este încărcat cu o mulţime de antioxidanţi şi compuşi antiinflamatori, acest ceai protejează sanatatea oaselor, îmbunătăţeşte sănătatea digestivă şi previne obezitatea. În plus, ceaiul Rooibos oferă şi cantităţi mici de minerale, inclusiv fier, calciu, cupru, zinc, magneziu, potasiu.
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















