Candidatul Stoianoglo, la urne: „Nu alegem nu reperezentanț a academiei științe, noi alegem președintele țării. Am votat pentru o Moldova care se respectă oamenilor săi, indiferent de ătnie, limba vorbită, religia, viziuni politice”
1861
Candidatul susținut de socialiștii proruși la funcția de președinte al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, susține că a votat astăzi pentru o R. Moldova „care nu stă cu mâna întinsă, dar se dezvoltă în armonie relațâie și cu Estul, și cu Vestul”.
Stoianoglo a venit la urne, la fel ca în primul tur alegerilor prezidențiale, însoțit de cele două fiic ale sale și de soție.
„Împreună cu familia mea, am votat pentru o R. Moldova liberă, stabilă, prosperă, Moldova care se respectă oamenilor săi, indiferent de ătnie, limba vorbită, religia, viziuni politice, Moldova care nu stă cu mâna întinsă, dar se dezvoltă în armonie relațâie și cu Estul, și cu Vestul. (urmează același mesaj în limba rusă). Șî încă un moment foarte important, reieșând din ocazia care avem: eu îndemn toată lumea să iesă la vot șî să realizeze dreptul său constituțional de a alege”, a declarat Alexandr Stoianolo (am păstrat exprimarea originală – n.r.).
CITIȚI și DEZBATERI ELECTORALE // 10 la ZERO pentru Maia Sandu și câștig pe linie la mesajele de început și final! „Omul Moscovei” a citit până și replicile de pe foaie, evitând să ofere răspunsuri esențiale: „Un cal troian”
Deși vorbește prost limba oficială a statului pe care vrea să-l conducă, Stoianoglo recunoaște, totuși, că aceasta este română.
„Eu pot comunic, pot răspund la orice (cu accent pe „i” – n.r.) întrebare, dar nu alegem nu reperezentanț a academiei (accent pe prima literă „e” – n.r.) științe, noi alegem președintele republicii care trebuă să corespundă condițiile care este prevăzută în lege”, a continuat acesta.
Întrebat ce crede despre transportarea organizată și gratuită din Federația Rusă a cetățenilor R. Moldova, dar și despre cumpărarea de voturi în favoarea sa, fostul procuror general, care se prezintă public ca „om al legii”, a spus că „noi nimeni nu am adus în republică silit”.
„Pentru asta avem organele respective, care trebuă să fie corect, în baza legii apreciată acțiunile respective și fixat. Dacă asta a fost făcută cu încălcarea legislațâie, atunci trebuă să fie întreprinsă și măsurile respective. Asta atribuțâia organelor de drept, care trebuă să aprecieze cazul respectiv. Noi nimeni nu am adus în republică silit. Avem organele abilitate, care trebuă să fixează fiecare caz de fraudare. Eu sunt împotriva categoric corupere, fraudare alegerilor. Eu consider că alegerile este un proces democratic la care trebu să avea acces toți cetățenii R. Moldova”, a arătat candidatul susținut de socialiști.
Acesta a ținut să sublinieze, în contextul investigațiilor de presă care arată că rețeaua condamnatului fugar Ilan Șor, coordonată de la Moscova, cumpără voturi în favoarea alegerii candidaturii sale la prezidențiale, că el nu a participat la cumpărarea voturilor: „Nu participă la cumpărarea voturilor și partidul care mă susține în aceste alegeri”.
CITIȚI și DEMONSTRAT // Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de rețeaua condamnatului fugar Ilan Șor, care acționează la comanda Kremlinului
„Eu am declarat multe ori că nu am nicio relațâie nici cu Kremlin, cu nici reprezentanț a altor stat, nici servicii speciale șî, dacă aț observat până acuma nu a apărut niciun informațâie că eu am așa fel de... Eu sunt o persoană care voi promova numai interesele R. Moldova, interesele cetățenii care aici trăiesc”, a punctat fostul procuror general, cercetat penal în mai multe dosare.
El nu a vrut să răspundă tranșant la întrebarea dacă Vladimir Putin trebuie să fie arestat, în conformitate cu mandatul internațional, dacă vine în R. Moldova, arătând că acest lucru nu ține de competența președintelui, și a adăugat că dezinformările propagandei ruse ar fi, de fapt, elaborate în „laboratoriile” Partidului Acțiune și Solidaritate.
Întrebat dacă susține aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, deși a boicotat referendumul de acum două săptămâni, Alexandr Stoianoglo a răspuns senin: „Da, numaidecât”.
09.05.2026
20:50
454
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
517
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
520
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
522
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
543
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
896
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
552
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
640
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
638
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
625
Horoscopul zilei 09.05.2026
09.05.2026
20:50
454
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
09.05.2026
20:46
514
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
09.05.2026
16:52
519
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
09.05.2026
15:08
522
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
09.05.2026
14:54
542
191 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Istorie la Chișinău
09.05.2026
13:51
893
FOTO // Marș cu simboluri interzise și „Katiușa” în centrul Chișinăului: Politicienii proruși, gesturi pe placul lui Vladimir Putin de 9 mai
09.05.2026
13:35
551
Conducerea R. Moldova condamnă ,,barbaria" Rusiei și transmite un mesaj de UNITATE de 9 mai: „Uniunea Europeană reprezintă cel mai puternic proiect de pace”
09.05.2026
13:25
639
„Nu putem tolera glorificarea regimului sovietic”: Mesajul ferm al președintei Maia Sandu de 9 mai
09.05.2026
12:50
637
Licențele financiare din Moldova ar fi controlate selectiv de către CNPF: „Există o singură companie care a obținut licență, iar restul activează într-o zonă gri..."
09.05.2026
08:04
624
Horoscopul zilei 09.05.2026
08.05.2026
22:55
768
Cloudflare concediază 20% din angajați după ce AI a făcut inutile 1 100 de posturi, în ciuda unor venituri record
08.05.2026
22:32
768
Porsche își închide diviziile de baterii, e-bike și software și își regândește strategia pentru mașinile electrice
08.05.2026
22:10
734
Uber, prinsă în scandalul roboților-taxi Avride: autoritățile federale anchetează 16 accidente ale mașinilor autonome
08.05.2026
21:37
845
Serviciile secrete poloneze anunță atacuri cibernetice ruse asupra stațiilor de apă, în timp ce infrastructura similară din SUA rămâne vulnerabilă
08.05.2026
20:59
770
Ploi răspândite și vreme caldă în Republica Moldova, sâmbătă, 09.05.2026
08.05.2026
20:18
807
Contractorul american care a vândut rușilor instrumente de hacking, obligat să plătească 10 milioane de dolari fostului angajator
08.05.2026
20:05
811
Trump lansează site guvernamental cu fișiere „nemaivăzute” despre OZN-uri, găzduite de noul Department of War
08.05.2026
19:05
674
CET-Nord caută partener privat pentru un sistem de stocare a energiei de 70 MW la Bălți
08.05.2026
18:29
831
Avertizare meteo COD GALBEN, 08.05.2026, 17:00–21:00 – instabilitate atmosferică
08.05.2026
18:04
890
Ministrul Energiei anunță finalizarea până la sfârșitul lui mai a lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău, „coloana vertebrală” a securității energetice a Republicii Moldova
08.05.2026
17:23
734
Lime, gigantul trotinetelelor și bicicletelor electrice susținut de Uber, face pasul spre bursă și se pregătește de listare pe Nasdaq
08.05.2026
16:58
745
Educație aplicată și tehnologii moderne: Vasile Șarban promovează competențele pentru agribusiness la prima conferință AgriMBA din Republica Moldova
690
Airbnb își scrie deja 60% din noul cod cu AI și își mărește profitul, dar recunoaște limitele inteligenței artificiale în călătorii și e-commerce
08.05.2026
16:33
799
Exporturile de fructe moldovenești în UE cresc puternic după extinderea accesului pe piața comunitară
08.05.2026
16:27
784
Rețeaua electrică PJM, copleșită de explozia centrelor de date și a AI: reformă urgentă, timp puțin, nemulțumire generală
Maia Sandu și președintele Ciprului, Nikos Christodoulides, discută la Chișinău sprijinul european pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Răcire și ploi în Republica Moldova duminică, 10 mai 2026
Peste 1.200 de profesori și experți au marcat la Chișinău, printr-o conferință științifică, Ziua Europei și „Decada valorilor general-umane”
Maia Sandu: Apărarea adevărului istoric este parte din reziliența democratică și securitatea națională
1 MDL
1 EUR
20.19
1 USD
17.15
1 RON
3.83
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














