Când un stat se pretinde vițel, alegătorii ar trebui să ragă

Trustia, elegii politikoase

Ieri am discutat despre politica externă internă și despre politica internă externă în vremurile bune. Nu aveți impresia că lucruile încep să se inverseze, că ceea ce ieri părea că e negru azi ne pare gri sau chiar alb, iar albul de ieri arată negru de-a binelea, etcetera și viceversa? Dacă ieri nu se recomanda să calci de două ori pe aceeași greblă, azi e un prilej de copirait. Și statul cu fundul pe două scaune sau în două bărci sau corăbii nu se mai consideră riscant, nici crăcănatul de la Lisabona la Vladivostok, ca Păsări-Lăți-Lungilă, nici mișcarea în cerc vicios, ca o găină chioară, pretinzându-se că e originală, nu ne mai incomodează...

Iar suptul de la două bovine sau ovine este iarăși culmea strategiei politice interne externe naționale, e Ceahlăul înțelepciunii statale, deși nu poți să fii vițel sau miel treizeci de ani la rând, adică nu te poți pretinde vițel sau miel, dacă ești bou sau berbec. Căci riști să fii suspectat de infantilism sau cum s-o fi numind anomalia respectivă la bovine și ovine.

În altă ordine de idei, dacă un ministru este inteligent, el trebuie să poarte inteligența în buzunar sau portofoliu, ca să se folosească de ea în momentele potrivite, în loc să se hlizească, altfel lumea va crede că nu o are. Iar când un ministru (sau prim-ministru) declară că statul său adoptă strategia vițelului sau cârlanului, alegătorii ar trebui să ragă sau să behăie, ca să-i dea credibilitate și să producă efectul dezirabil asupra partenerilor strategici, care trebuie să răspundă corespunzător, Muuuuuu sau Beeeeeeeee. Ceea ce ar însemna că au înțeles mesajul și îl accceptă. Până atunci, să mugim și să behăim cât mai tare, stimați cetățeni!

Acum stau și mă gândesc dacă mai are rost să și gândesc în condițiile în care de la mine se așteaptă să rag sau să behăi.

Al vostru pokemon, mghimon, geometru, Ion Buraga