Când scăpăm de PANDEMIE: prognozele a patru experţi de talie mondială
2329
Locuitorii întregii planete se întreabă de mai bine de un an când va fi depăşită pandemia, iar românii nu fac excepţie de la regulă. Cotidianul „Adevărul” a încercat să găsească un răspuns la această întrebare cu sprijinul a patru experţi foarte cunoscuţi.
România a bifat deja un an de pandemie, iar numărul de infecţii zilnice a reînceput să crească, după o perioadă de scădere remarcabilă. Viaţa oamenilor nu mai e aceeaşi începând din martie 2020, iar incertitudinea se prelungeşte, odată cu venirea celui de-al treilea val pandemic.
În România, autorităţile au anunţat prin vocea lui Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, că până la sfârşitul verii ar urma să fie imunizată 70% din populaţia României. Dacă obiectivul va fi atins, graţie fenomenului de imunitate colectivă s-ar putea vorbi despre stingerea pandemiei. Experţii sunt însă rezervaţi şi nu cred că lucrurile vor evolua atât de repede.
Imunologul Ştefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford, crede că pandemia ar putea ajunge istorie abia la finele anului viitor şi nu peste tot în lume. Asta şi pentru că unele ţări nu au avut acces la vaccin, iar în cazul lor e de aşteptat ca problemele să nu dispară atât de repede. În privinţa României, un posibil termen realist ar fi 2022, în partea a doua a anului. Până atunci, în România ar urma să fie treptat ridicate restricţiile, dar numai începând din vara acestui an şi cu multă atenţie.
E rezonabil să ne gândim la ridicarea restricţiilor, dar totul depinde şi de numărul de infecţii care au loc zilnic. Pentru că, statistic vorbind, chiar şi printre cei care nu prezintă comorbidităţi şi sunt tineri pot să apară complicaţii. Vorbim de acei oameni aparent sănătoşi care pot dezvolta forme severe şi pot necesita spitalizare sau pot ajunge chiar şi la Terapie Intensivă. Deci trebuie să corelăm atât numărul de persoane vaccinate cu numărul de infecţii zilnice. Pentru că dacă avem multe infecţii zilnic, chit că cei vulnerabili au primit vaccinul, rămân celelalte persoane care pot dezvolta şi ele complicaţii. Trebuie evaluaţi ambii factori şi trebuie luate ulterior luate măsurile de relaxare în cunoştinţă de cauză”, precizează Dascălu.
Cercetător la Cambridge, doctor în genetică umană şi evoluţie, Mircea Iliescu afişează un optimism mai degrabă prudent. În opinia sa, revenirea la normalitate se va face diferenţiat, în funcţie de fiecare ţară, de politica de sănătate publică a ţării respective, dar mai ales în funcţie de rezultatele campaniilor de vaccinare şi de numărul de cazuri.
„Se mai liniştesc lucrurile, aş zice eu, însă nu în totalitate. Adică, poate în Regatul Unit, la cât de mulţi vaccinaţi vor fi, se vor linişti lucrurile de tot până în vară. Dar şi în rest, oricum ar fi, probabil că nu vom mai avea aceleaşi restricţii. În Regatul Unit deja au scăzut foarte mult cazurile, datorită campaniei de vaccinare. Acum, în Cambridge, cred că sunt cinci sau şase cazuri în fiecare zi la 100.000 de locuitori”, spune Mircea Iliescu. Acesta crede că lucrurile ar putea reveni la normal şi în România, cel mai probabil în anul care urmează. „Probabil că 2022 ar fi un orizont rezonabil”, a adăugat el.
Profesor universitar în SUA la Iowa University şi director al Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Răzvan Cherecheş spune că România se confruntă în prezent cu o nouă provocare, al treilea val pandemic. Însă acesta nu va fi ultimul, atenţionează el. În ce priveşte pandemia, Cherecheş crede că România va reveni la normalitate la sfârşitul acestui an sau la începutul anului următor.
„Nu cred că vom avea vaccinată 70% din populaţie până la începutul toamnei, dar cred că este posibil să facem asta până la sfârşitul anului sau până la începutul lui 2021. Cel mai repede scăpăm la sfârşitul anului. Asta ar înseamna să oprim pandemia, chiar dacă virusul va mai rămâne printre noi şi vor mai exista cazuri, cam la fel ca în cazul gripei. E remarcabil că România a reuşit o campanie bună de vaccinare, dar chiar şi aşa prea puţini români au fost imunizaţi până acum, în acest timp scurt. Va trebui să fim foarte atenţi la valul trei, care a început deja şi care a dus la creşteri importante”, punctează Cherecheş.
Expertul crede că acest val poate fi ţinut sub control doar dacă autorităţile vor reuşi să accelereze campania de vaccinare, iar regulile vor fi respectate. „Situaţia de acum e periculoasă, cu atât mai mult cu cât deja circulă în ţară tulpina britanică şi cea sud-africană. Ambele se transmit mai uşor, aşadar situaţia trebuie tratată cu maximă seriozitate. Începând din luna mai cred că vom depăşi acest nou val, dar abia de atunci am putea începe să ridicăm din restricţii. Apoi, în toamnă, va urma un nou val, însă mult mai mic, pentru că deja mare parte din populaţie va fi imunizată”, anticipează Răzvan Cherecheş.
La fel de rezervată este şi Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidmiologie. „Nu cred că putem vorbi de revenirea totală la normalitate nici la finele verii. Noi care am avut o campanie bună de vaccinare nu am ajuns decât la un milion de persoane vaccinate din 20 de milioane. Până ajungem ca 70% din populaţie să fie vaccinată nu putem spera să ajungem la o normalitate. A, că până în vară vom ajunge la o situaţie de relaxare controlată, cred. Dar nu că vom ajunge la o situaţie de normalitate, în adevăratul sens al cuvântului. Poate doar din 2022, după ce vom avea suficienţi oameni vaccinaţi”, arată epidemiologul.
Totuşi, Doina Azoicăi crede că valurile pandemice din acest an vor fi mai puţin intense. Ea se mai aşteaptă ca în 2020 să apară noi vaccinuri, unele şi mai eficiente, care să oprească inclusiv noile tulpini ale SARS-CoV-2.
„Probabil că 2021 va fi tot un an cu valuri, dar mai puţin intense. Putem să sperăm însă ca din 2022 să intrăm în normalitate. Deja anumite companii au anunţat probabilitate să fie nevoie de un rapel la cei vaccinaţi după alte şase luni cu vaccinuri adaptate pentru posibile alte tulpini care ar putea să apară. E posibil şi să ajungem să luăm acest vaccin la fel ca şi în cazul gripei. Doar că spre deosebire de virusul gripal, fenomenul de mutageneză nu e chiar atât de intens ca la virusul gripal. În momentul în care vom reduce rata de transmisie vor scădea şi mutaţiile”, a mai afirmat ea.
37
Maia Sandu retrage cetățenia pentru 9 persoane implicate în structurile separatiste din stânga Nistrului
25.02.2026
17:30
61
Plan național pentru revitalizarea limbii găgăuze în autonomie, lansat la Comrat pentru perioada 2026-2027
25.02.2026
16:51
240
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul general
25.02.2026
16:37
875
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
25.02.2026
16:36
291
Noi discuții la Tiraspol între reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană
25.02.2026
14:48
733
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
25.02.2026
14:12
342
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
587
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
375
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
469
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
16:51
56
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul general
25.02.2026
16:37
276
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
25.02.2026
16:36
160
Noi discuții la Tiraspol între reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană
25.02.2026
14:48
611
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
25.02.2026
14:12
293
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
25.02.2026
14:03
534
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
25.02.2026
14:00
330
Când se schimbă ORA // Guvernul menține schimbarea sezonieră a orei: Republica Moldova trece la ora de vară în ultima duminică din martie
25.02.2026
13:30
402
Zelenski anunță negocieri la Geneva cu SUA pentru „pachetul de prosperitate” și reconstrucția postbelică a Ucrainei
25.02.2026
12:49
461
Putin acuză Ucraina că plănuiește sabotarea conductelor TurkStream și Blue Stream din Marea Neagră și ordonă întărirea protecției infrastructurii energetice rusești
25.02.2026
12:01
394
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
11:59
508
Păduri „pe hârtie”, MILIOANE de lei în buzunare. Factorii de decizie ai Î.S „Întreprinderea pentru silvicultură Iargara” au împădurit fictiv peste 60 de ha
25.02.2026
11:56
418
Avion militar F-16 al armatei turce s-a prăbuşit în vestul ţării: pilotul a murit, anchetă în desfăşurare
25.02.2026
11:52
464
Atac tâlhăresc asupra unui administrator de schimb valutar din Chișinău pentru 500 000 de lei: inculpații, condamnați la ani grei de închisoare
25.02.2026
11:22
406
Număr record mondial de jurnalişti ucişi în 2025: Israel, responsabil pentru aproape două treimi dintre decese
25.02.2026
11:09
455
Bărbat de 37 de ani, cu antecedente penale, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor cu deosebită cruzime din interes material
25.02.2026
10:43
501
Moldova face pas decisiv spre cuplarea cu piața energetică a UE: Ministerul Energiei inițiază verificarea transpunerii Pachetului de Integrare a Pieței de Energie Electrică
25.02.2026
10:22
669
Romanian Real Estate FORUM – pentru PRIMA dată la Chișinău. REZERVĂRI și informații AICI
25.02.2026
08:06
519
Horoscopul zilei 25.02.2026
25.02.2026
07:55
510
Regele Harald al Norvegiei, spitalizat de urgență în Tenerife din cauza unei infecții și a deshidratării
25.02.2026
07:27
525
Copiii cu părinţi alergici, risc de până la 70% de a dezvolta alergii. Dr. Felicia Bănărescu: „Nu se moştenesc alergiile, ci predispoziţia la alergii”
25.02.2026
04:50
688
Boomul AI în India: companiile renunță la promoții gratuite și pariază pe abonamente plătite într-o piață uriașă, dar greu de monetizat
25.02.2026
03:30
585
Wayve, startupul britanic de conducere autonomă, ridică până la 1,5 miliarde de dolari de la Nvidia, Uber și giganți auto pentru lansarea de servicii robotaxi
25.02.2026
02:58
615
Apple extinde la nivel global verificarea vârstei în App Store și blochează aplicațiile 18+ pentru a respecta noile legi de siguranță a copiilor
25.02.2026
02:53
589
Startup-ul spaniol Multiverse lansează gratuit pe Hugging Face modelul AI comprimat HyperNova 60B, rival pentru Mistral Large 3 și alternativele OpenAI
567
Discord își amână verificarea vârstei după protestele utilizatorilor și promite opțiuni fără scanări faciale
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
Fondul rutier 2026: 1,82 miliarde de lei pentru întreținerea drumurilor naționale și un nou laborator de control al calității lucrărilor
VIDEO // Semne de SLĂBICIUNE și nervozitate la Moscova. Propagandistul Nr. 1 al lui Putin admite că o înfrângere a Rusiei în Ucraina ar duce la „distrugerea” lumii
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














