Canada impune noi sancțiuni Rusiei pentru anexarea Crimeei
1332
Profimedia Images Guvernul canadian a anunțat noi sancțiuni împotriva a doi oficiali și a patru companii din Rusia în semn de protest împotriva „anexării și ocupării ilegale” a Crimeei. Noile măsuri, anunțate în colaborare cu Australia, sunt în concordanţă cu cele adoptate recent de Uniunea Europeană şi Marea Britanie.
Sancţiunile prevăd, în special, îngheţarea activelor şi interzicerea tranzacţiilor în Canada pentru oficialii ruşi Aleksandr Ganov şi Leonid Rişenkin, a anunţat ministerul de externe canadian într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Ganov conduce o companie ce operează servicii feroviare între Rusia şi Peninsula Crimeea, iar Rişenkin a supravegheat construirea unui pod de autostradă peste strâmtoarea Kerci.
„Rusia a ignorat în mod constant apelurile comunităţii internaţionale, şi aceasta timp de şapte ani, pentru a pune capăt încălcării suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, precum şi a dreptului internaţional”, a declarat şeful diplomaţiei canadiene, Marc Garneau.
Canada a impus peste 440 de sancțiuni Rusiei pentru anexarea Crimeei
Conflictul dintre luptătorii sprijiniţi de Rusia şi trupele ucrainene s-a soldat cu moartea a peste 13.000 din 2014, când Rusia a anexat Crimeea iar forţele proruse din estul Ucrainei s-au răzvrătit împotriva Kievului.
Din 2014, Canada a sancţionat peste 440 de oficiali şi entităţi care au conexiuni cu această criză, în multe din cazuri în colaborare cu aliaţii săi.
Săptămâna trecută, Ottawa a anunţat sancţiuni împotriva a nouă oficiali ruşi pentru a protesta împotriva tratamentului aplicat principalului opozant al preşedintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalnîi.
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
22.10.2026
16:01
22.10.2026
15:52
22.10.2026
15:46
22.10.2026
15:22
22.10.2026
15:20
22.10.2026
15:13
22.10.2026
14:38
22.10.2026
14:37
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:35
22.10.2026
14:19
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















