Calvarul tatălui actriței Stela Popescu, în gulagul sovietic. Acesta a fost ARESTAT la Orhei și trimis într-un lagăr din regiunea Habarovsk: „În Basarabia erai obligat să vorbești rusește. Dar basarabenii nu vorbeau rusește, dragii mei”

Într-un interviu acordat ziarului „Weekend Adevărul”, în 2012, actrița Stela Popescu își amintea momentul dispariției tatălui din familie. Vasile Popescu a fost arestat, în septembrie 1940, pe când se afla în orașul Orhei, de către autoritățile sovietice de ocupație și trimis într-un lagăr din regiunea Habarovsk, se arată într-un material publicat de Historia.ro.

„Aveam 5 ani. Tata a fost deportat în Siberia în 1940. Rușii au avut un sistem foarte inteligent de a ocupa Basarabia. Au luat într-o noapte tot ce era intelectual, bărbați în special, și i-au dus direct, în vagoane, la Vladivostok. Şi au adus în loc tot ce se chema funcționar rus. Şi din clipa aceea, în Basarabia erai obligat să vorbești rusește. Dar basarabenii nu vorbeau rusește, dragii mei. Poate undeva jos, la Balta Albă, unde erau lipoveni, poate undeva spre Cernăuți, unde erau influențați de ucraineni. Dar la noi, în regiunea Chișinău, Orhei, nu știam rusește o vorbă. Într-o noapte, dacă aveai treabă undeva, poliție, primărie, trebuia să înveți rusește. După câțiva ani, toată lumea vorbea rusește, n-avea încotro. Mama mea, care era învățătoare, memora noaptea lecția în rusește și a doua zi o preda copiilor.

Vă scria, ați mai ținut cumva legătura cu tatăl în perioada detenției?

Tata a scris 18 ani și n-am primit nicio scrisoare de la el. Toate scrisorile se adunau de către autorități și le dădeau foc în apropiere, într-un șanț. Pe el l-au dus la capătul pământului, în Siberia. Le-au dat conserve și topoare și le-au zis să-și facă barăci. Stomacul tatei era ca fierul când l-am reîntâlnit, de la atâtea lemne tăiate. A mâncat rădăcini de copaci, a scăpat cu viață, deși se omorau între ei. Îmi povestea tata că, până și-au construit barăci, făceau seara un foc mare și se adunau în jurul lui. Unul mai băga cuțitul în altu’ ca să se apropie de foc, altu’ îngheța la marginea cercului... Erau niște lucruri inumane. Şi el a rezistat.

Când a fost eliberat?

În 1958. S-a dus în satul de unde era mama lui. Aici a stat alți 19 ani, profesând ca învățător la o școală. N-avea voie să părăsească Basarabia. Eu cu mama eram deja în România și pe atunci nici nu aveai voie să te duci în vizită acolo, decât prin excursii. Plus că nu era deloc avantajos să recunoști că ești basarabean. Dar până la urmă am reușit. Am luat o excursie ONT, Chișinău-Kiev-Moscova și înapoi. Apucai să stai trei zile la Chișinău și a fost suficient să-l revăd.

Şi de atunci v-ați întâlnit ocazional.

Da, până în 1977, când l-am adus în România. Legea cerea ca el să fie pensionat pentru a pleca din Basarabia. Asta s-a întâmplat în 1975, iar timp de doi ani am făcut cereri de reîntregire a familiei către Marea Adunare Națională, eu la București, el la Moscova. A trăit până la 91 de ani, cu toată aventura din Siberia. Ca să moară de la o operație de bilă, pentru că nu l-au îngrijit bine la spital.

Suntem curioși cum poate explica o mamă fetei de 5 ani ce s-a întâmplat cu tata.

Mama nu mi-a explicat nimic. Am înțeles perfect. Mama era o femeie foarte puternică, ea nu plângea niciodată. Când plângea, râdea de fapt. N-ai văzut așa ceva. Pentru că era puternică și nu voia să plângă. Nici n-a încercat să-mi inducă ideea asta dramatică, «Vai, ce nenorocire, nu-l mai avem pe tata», ci «Gata, facem, dregem!». Mama era extrem de optimistă. Asta a făcut ca eu să nu simt lipsa tatălui. Asta era situația, nu aveai încotro. Trebuia să mergi mai departe”.

Acest text este un fragment din articolul „Tatăl actriței Stela Popescu, în gulagul sovietic”, publicat în numărul 208 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 mai – 14 iunie 2019, și în format digital pe paydemic.com.