Stiri
Cadavru, depistat într-o fântână din Chișinău: Ucigașii au intrat în republică prin regiunea transnistreană și erau din Ucraina
Actualitate
28.02.2023
17:28
2700
2700
Au strangulat un bărbat și i-au aruncat cadavrul într-o fântână dintr-o suburbie a capitalei, unde a fost depistat de către un trecător.
Cazul a avut loc în anul 2018, iar procurorii au anunțat astăzi că au terminat urmărirea penală și a expediat în instanța de judecată cauza penală în privința unuia dintre făptași, învinuit de omor intenționat, săvârșit cu deosebită cruzime.
Potrivit procurorilor, învinuitul și un complice de-al său, ambii cetățeni ai Ucrainei, au acționat în baza unui plan stabilit din timp, având intenția de omor premeditat al unui bărbat, și el cetățean al Ucrainei.
Aceștia au ademenit victima pe teritoriul Republicii Moldova, unde au stabilit o întâlnire.
Pe 14 mai 2018, învinuitul cu complicele său au intrat în Republicii Moldova prin Transnistria, iar a doua z a sosit, prin Aeroportul Internațional Chișinău, și victima, care, cu un taxi, s-a deplasat în sectorul Botanica al capitalei, unde s-a întâlnit cu făptașii.
Ulterior, cei trei s-au deplasat cu un automobil închiriat spre Bălți, iar la un moment dat făptașii l-au strangulat pe bărbat. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, inșii au aruncat cadavrul victimei într-o fântână, amplasată în apropierea unei comune din municipiul Chișinău. Cadavrul a fost depistat de către un trecător patru zile mai târziu.
Învinuitul nu-și recunoaște vina și se află în arest preventiv.
Cel de-al doilea făptuitor a fost condamnat anterior la 17 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Stiri relevante
23.04.2026
12:55
61
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
329
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
346
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
317
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
350
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
547
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
535
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
537
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
550
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
626
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări

Top stiri
23.04.2026
11:10
285

313

288

332

533
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
520

523

532

610

00:09
612
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
536
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
22.04.2026
23:00
502
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
572
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
515
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
22.04.2026
21:06
579
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
578
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
567
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
622
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
673
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
22.04.2026
17:09
745
Vladimir Plahotniuc, 19 ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale și prejudiciu de peste 63 de milioane de dolari și euro statului
22.04.2026
16:54
626
Startupul 10x Science vrea să rezolve blocajul creat de avalanșa de medicamente generate de inteligența artificială
22.04.2026
16:42
690
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:39
932
Sentință ISTORICĂ // Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”. Instanța a dispus și încasarea a 60 de MILIOANE de dolari din contul fostului lider PD. Ce i s-a incriminat
22.04.2026
14:35
754
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
627
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
635
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21

Parteneri
TOP

R. Moldova atinge un nivel record de 93% în implementarea reformelor UE. Guvernul instituie un control drastic asupra celor 1,9 miliarde de euro
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.25
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi