Ministrul Buliga: „Nu învinuiesc pe nimeni pentru situația creată”
3153
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și a Familiei a anunțat astăzi obiectivele pe care și le-a trasat în domeniul protecției sociale: un sistem de pensii echitabil, fără facilități și avantaje pentru unele categorii de populație, introducerea muncii în folosul societății în cadrul ajutorului social, continuarea reformelor în domeniul drepturilor copilului ș.a.
Potrivit raportului prezentat de Valentina Buliga, în anul 2014, în domeniul pe care îl conduce va fi un deficit de 120 de milioane de lei. Potrivit „Eurostat”, un sistem de asigurare cu pensii poate funcționa atunci când 4 sau 5 oameni muncesc, iar unul este pensionar. În Republica Moldova, raportul este de 1,3 la 1. Limita a fost atinsă încă în anul 1988, spune Buliga. Actualmente, sunt 805 000 de mii de contribuabili și 656 408 mii de pensionari. Astfel, dacă în anul 2001 intrau în sistem aproape 4 000 de pensionari, trei ani mai târziu, în 2004, numărul lor ajungea la 19 000, iar în 2012 – la 29 000. „Aceasta este viteza cu care vin pensionarii în acest sistem. Acum sunt 120 de milioane de lei deficit! O atare situație nu mai poate fi tolerată. E necesar să se întreprindă măsuri de stabilizare a situației. Sistemul de asigurări este o prioritate”, a declarat ministrul.
„Sunt plină de speranță că vom reuși. Ne dorim asta nu numai noi, autoritățile, ci își doresc și pensionarii, dar și tinerii care vor să-și vadă buneii cu pensii bune. Nu vreau să învinuiesc pe nimeni de situația creată în domeniul asigurărilor sociale, pentru că au fost mai multe motive care au dus la probleme economice”, a explicat Buliga. Ministrul propune lichidarea avantajelor la stabilirea pensiilor. „Acel care a copt pâine sau ne-a educat copiii este la fel de important ca și acel care ne-a făcut dreptate. Atât timp cât cetățenii vor avea pensii diferite pentru aceeași durată și contribuție depusă, nu vom obține încrederea contribuabililor și vom avea deficit bugetar”, a explicat Buliga. Pentru anul 2014, ministerul își propune să apropie mărimea pensiei de cea contribuției. Mai mult, au fost lansate discuții publice cu societatea civilă pentru a găsi un model de pensionare, care să asigure un trai decent.
Un alt obiectiv este îmbunătățirea acordării ajutorului social și cel pentru perioada rece a anului. „Vom introduce munca în folosul societății în aceste programe de ajutor social. Ne propunem să susținem un număr cât mai mare de familii. Analizele noastre arată că societatea nu percepe corect prestația socială. Iată de ce vom implementa, în 2014, o campanie de informare a publicului despre obiectivele prestării sociale și care sunt prevederile legale”, a afirmat Buliga.
Tot în acest an, ministerul își propune să promoveze proiectul legii privind indemnizațiile pentru școlarizare, dar și cele pentru tripleți, cvadrupleți etc. De asemenea, vor continua reformele în domeniul drepturilor copilului. Valentina Buliga a mai adăugat că va fi dură vizavi de agenții economici care dau salarii în plic. „Angajații acceptă aceste condiții, pentru că nu realizează că se pedepsesc singuri. Ne vom concentra atenția să sporim responsabilitatea agenților economici”, a spus Buliga.
Aceasta a spus că sancțiunile vor fi mai dure, „până la zeci de mii de lei”.
10.11.2021
10:29
3081
Valentina Buliga RIPOSTEAZĂ, după ce a fost DEMISĂ de la CNAMUP: „Mă întristează NIMICNICIA și lipsa de valori. Vreau să fac o CONFESIUNE publică…”
08.09.2018
13:40
1841
ONG-urile pentru egalitate și gen salută decizia CEDO în ceea ce-l privește pe pensionarul internat forțat la Psihiatrie, dar condamnă atacurile asupra Valentinei Buliga
24.08.2018
09:03
2578
Politicianul la care VISĂM // Ministrul care s-a dus pe bicicletă la maternitate ca să nască
02.09.2017
19:02
2339
REFORME ÎNDRĂZNEȚE // Macron îşi pune mandatul în joc…
07.03.2016
10:07
3559
A MURIT unul din cei mai longevivi foşti ministri ai Guvernului R. Moldova
09.06.2015
12:02
2234
Serafim Urechean propune o REFORMĂ AMPLĂ în domeniul gestiunii blocurilor de locuinţe
05.01.2015
14:00
6696
FOTO // Spectacolul lumii în cele mai frumoase IMAGINI din 2014
21.10.2014
13:30
3407
FOTO // Harta libertăţii presei în lume. Pe ce loc se află R. Moldova?
18.09.2014
15:50
3623
FOTO // Cărțile electronice, în TOP la târgul de carte 2014
15.09.2014
17:38
5187
ATAC asupra BOSTANIADEI? „Suntem intimidați și marginalizați!”
08.09.2014
10:29
6871
Plăcinte cu bostan NON-STOP la BOSTANIADĂ! Ce SURPRIZE vă așteaptă
08.09.2014
17:11
3288
Divorțul acestor vedete va costa 200 de milioane de dolari!
20.03.2026
21:01
45
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
220
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
212
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
288
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
264
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
275
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
270
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
393
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
414
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
363
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
447
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
504
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
514
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
549
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
531
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
589
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
708
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
722
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
713
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
726
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
771
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
697
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
798
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
693
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
756
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














