Buddha Bowl - mâncarea la modă în 2018
1304
sursa: gustarte.ro Şi în materie de artă culinară există trenduri mondiale! Alimente şi preparate la modă, foarte căutate de publicul larg sau dimpotrivă preparate de nişă, destinate celor „aleşi”, sau mai bine zis suficient de pretenţioşi ca să fie foarte atenţi la ce pun în farfurie. Buddha Bowl este „felul” care face furori din acest an.
În anul 2018, unul dintre subiectele culinare foarte la modă a fost buddha bowl, ca modalitate inovatoare de a mânca sănătos. Doar un preparat dintr-o gamă largă de alte tendinţe alimentare, asupra cărora vom reveni şi care reflectă atitudinea mereu în schimbare (de regulă, spre bine) faţă de sănătate, comunitate şi mediu.
Buddha Bowl
Dacă petreci zilnic mai mult de 30 de secunde pe Instagram şi urmăreşti paginile unor foodies celebri, ai trecut cu siguranţă şi peste cel puţin o imagine cu un bol Buddha. Adică #buddhabowl. Culorile vii şi castronul artistic aranjat pare să fie în topul preferinţelor celor care se ocupă de nutriţie, yoga, fitness sau alimentaţie vegetariană.
Dar chiar dacă nu ai auzit de aşa ceva până acum şi ştii mai multe despre maşini decât despre chakrele tale, poţi să faci şi să savurezi una din aceste mese complete, într-o singură porţie. Nu există reguli dificile pentru ceea ce ar trebui să pui într-un Buddha bowl, important este că mereu arată foarte atractiv, complex şi hrănitor.
Deci, ce este un Buddha Bowl?
Asta depinde de tine. Potrivit lui Dan Zigmond, un preot Zen şi autor al dietei Buddha, numele Buddha Bowl are o origine pur literală. „Buddha se trezea înainte de răsărit în fiecare dimineaţă şi se ducea cu bolul său să stea pe marginea drumului. Oamenii îi aşezau mâncare în castron, ca donaţie, iar în ziua respectivă el mânca doar ceea ce i se oferise.
Erau zile în care putea primi doar orez, iar în altele avea o multitudine de ingrediente, câte puţin din fiecare: în special cereale, leguminoase, salate, felii de fructe sau de legume. „Acesta era bolul lui Buddha: un castron cât pentru o porţie, în care oamenii din sat puneau hrană variată, cu tot ce îşi puteau permite să împartă”.
Ideea unui singur bol pentru o masă este, de altfel, salutară pentru sănătate. Dacă vrem să ne menţinem silueta, ar fi bine să mâncăm o dată exact atât cât încape într-un bol, pentru că, în mod uzual, stomacul uman are un volum de 350 – 400 ml „disponibili” pentru o masă. Desigur, cantităţile variază în funcţie de persoană. Îţi rămâne doar să te documentezi cât anume înseamnă volumul optim pentru tine.
Cum îţi prepari un Buddha Bowl?
Cu siguranţă nu plecând cu bolul pe drum şi bătând la uşile vecinilor. Începe cu ingredientul de bază ales: de exemplu, leguminoase gătite (bob, mazăre, fasole) sau cereale fierte la aburi (orez, seminţe de chia, mei, hrişcă etc.), la care poţi adăuga ceva verdeţuri (salată, frunze, andive, varză, mangold, baby spanac etc.). Deasupra poţi alege dintr-o varietate de legume feliate, plus o mână de oleaginoase: nuci, seminţe, măsline. Componentele finale vin de la o sursă de proteine sau grăsimi, cum ar fi năut, tofu, avocado sau carne slabă. Într-un final, va ieşi o salată complexă, nutritivă şi a cărui pregătire ţi-a luat extrem de puţin.
Dacă ai aranjat-o frumos, îi poţi face şi o fotografie: pentru Instagram, desigur.
Poţi găsi o mulţime de reţete Buddha Bowl online, deşi nu ai nevoie de reţete: pur şi simplu te uiţi în fotografie şi ştii exact ce ai de făcut. Dar dacă mai vrei sfaturi, important este să reţii că vorbim mai degrabă de o masă improvizată, rapidă şi personalizată în funcţie de ceea ce ai la îndemână prin frigider sau de ce combinaţie de ingrediente îţi place mai mult. Aşa că nu ezita să îi dai preparatului tău propria interpretare.
Câteva idei utile:
1. Cu cât mâncarea din bol e mai complex colorată, cu atât îţi va asigura o varietate mai mare de nutrienţi.
2. Eşti vegetarian? Combinaţia dintre orez integral şi fasole roşie (fierte) îţi asigură toţi aminoacizii esenţiali pe care îi găseşti şi în carne.
3. Ai o dietă omnivoră? Găteşte carnea cât mai simplu şi rapid. Poţi opta pentru peşte, creveţi, pasăre sau chiar felii subţiri de la friptura rămasă de aseară.
Sursa: gustarte.ro
02.03.2026
08:02
260
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
606
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
561
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
551
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
642
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
608
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
816
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
674
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
766
Horoscopul zilei 01.03.2026
02.03.2026
08:02
32
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
588
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
541
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
535
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
624
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
596
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
795
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
659
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
754
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
913
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
945
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
977
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
952
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
816
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
981
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
952
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
862
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
907
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
960
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
3926
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
960
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
887
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
1019
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
991
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














