Bogatu: „Mi-e scump Gică Popescu, dar mai scump mi-e adevărul"

Omeneşte vorbind, sunt şi eu pentru graţierea lui Gică Popescu. Mai cu seamă că există circumstanţe atenuante. Şi-a recunoscut vina mult înainte de pronunţarea sentinţei, de exemplu.

Totuşi, fostul căpitan al Barcelonei nu întruneşte condiţiile legale. Nu-i grav bolnav ca să nu poată suporta regimul de detenţie. Nu i-au rămas copiii orfani pe drumuri etc., scrie analistul Petru Bogatu într-un comentariu la „Vocea Basarabiei".

Pe urmă, graţierea lui Gică Popescu ar diminua efectul justiţiar al condamnării prin care s-a transmis un semnal clar întregii societăţi, nu doar lumii fotbalului: aşa nu se mai poate. Acum mulţi cleptomani se vor gândi: dacă până şi Gică Popescu a ajuns în puşcărie, eu n-am nicio şansă să scap basma curată. Dacă justuţia nu a iertat o mare legendă sportivă, înseamnă că nu se poate să fur sau să corup.

Cu Gică liber însă, se poate. Se va crea impresia că în unele situaţii e posibil ca justiţia să fie driblată, înduplecată. Că se pot găsi tertipuri pentru a fenta legea ş.a.m.d.

Mi-e scump Gică Popescu, dar mai scump mi-e adevărul. Ordinea şi statul de drept îşi spun cuvântul prin precedente şi prin imenenţa pedepsei pentru fapta ilicită săvârşită. Dacă acest mecanism nu funcţionează, începe debandada.

În România de abia acum puterea judecătorească se pune în mişcare efectiv, dovedind independenţă şi forţă justiţiară. Prestanţa ei are un efect purificator şi ar fi regretabil dacă acest efort ar fi compromis din start printr-o clemenţă excesivă a puterii politice.