Belgienii și-au dat acceptul în privința EXTRĂDĂRII lui Iurie Topală, care ar fi provocat CFM un prejudiciu de 250 de milioane de lei
1663
Autoritățile belgiene au informat astăzi, 19 octombrie, organele de drept din R. Moldova despre acceptarea extrădării fostului șef de la Calea Ferată din Moldova (CFM), Iurie Topală. În câteva zile, acesta urmează a fi deferit autorităților din R. Moldova.
Topală este cercetat penal în dosarul denumit generic „frauda patrimoniului CFM” și fusese anunțat în căutare internațională la data de 23 noiembrie 2021, la solicitarea Inspectoratului de Poliție Centru și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, cu scop de arest și extrădare pe canalele Interpol.
Iurie Topală a fost reținut de organele de drept din Belgia pe 11 ianuarie 2022, la aeroportul „Gosselies - Charleroi”.
Procurorii PCCOCS îi incriminează lui Topală comiterea abuzului de serviciu în interesele unui grup criminal organizat și managementul defectuos al întreprinderii în perioada anilor 2015-2019.
„Suma constatată a prejudiciului în acest stadiu pe dosarul în cadrul căruia sunt investigate faptele învinuitului este de 250 de milioane de lei”, au comunicat anterior procurorii.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















