Băsescu sfătuiește Blocul „ACUM” să facă alianță postelectorală cu socialiștii: „Eu l-aș trece în opoziție pe Plahotniuc”
1840
Eugen Tomac
Blocul „ACUM” ar trebui să facă o coaliție post electorală cu socialiștii, pentru a-l trece în opoziție pe Vlad Plahotniuc și a-l împiedica pe Dodon să ducă republica către Putin.
Acesta este sfatul pe care-l dă fostul președinte al României, Traian Băsescu, Blocului „ACUM”.
„Guvernarea este prima obligație a partidelor politice, adică nu poți să lași o țară fără guvern, dacă tot au fost alegeri. Pe cei care vorbesc despre alegeri anticipate îi rog să-și imagineze că, după ce s-ar mai face un rând de alegeri, rezultatele ar fi aceleași, nu s-ar schimba mare lucru, doar dacă ar intra și partidele unioniste într-un bloc, care ar diminua ceva de la ACUM, ar pune la ei, dar una peste alta tot acolo ar ieși. Dacă discutăm de ACUM, te uiți ce-i mai rău: să-l perpetuezi pe Plahotniuc și oligarhia lui la putere sau să fii într-un guvern cu socialiștii. Deci, ori cu Plahotniuc, ori cu socialiștii. Eu l-aș trece în opoziție pe Plahotniuc și m-aș duce cu socialiștii, ca să-l împiedic pe Dodon să ducă țara către Moscova”, a declarat ieri, la Chișinău, Traian Basescu.
Fostul președinte al României a venit în R. Moldova să prezinte lista și programul electoral al Partidului Mișcarea Populară (PMP) la alegerile pentru Parlamentul European, intitulat „Uniţi în Europa”.
„Unire, Unire! O facem! Să ştiţi că este o bucurie să mergi în adunări şi să se strige «Unire». Înseamnă că eşti identificat cu acest ideal şi, alături de Eugen Tomac, este probabil idealul nostru ca oameni politici şi îl vom menţine până când unirea se va întâmpla, pentru că popoarelor nu reuşete să li se opună nimeni până la capăt. Nici măcar obtuzitatea oamenilor politici la un moment dat nu poate să blocheze pentru totdeauna un ideal al unei naţiuni. Iar basarabenii sunt parte integrantă a poporului român şi cu sau fără voia altor oameni politici, Unirea se va produce. Sincer, intenţia mea să fac în această întâlnire ceea ce fac şi în România, adică să explic celor cu care mă întâlnesc ce este UE. Hotarul UE e trasat pe Prut. Republica Moldova nu va fi invitată în următorii 50 de ani să fie membră a UE ca stat, de aceea v-o spun deschis aici – numai unirea cu România aduce Republica Moldova în UE şi numai prezenţa în UE scoate ţara dintr-o zonă gri. Rămân fraţii noştri ucrainieni. E destul. Nu ne mai băgăm şi noi în zona gri. Numai aşa o poate duce în UE unde măcar ai perspectiva prosperităţii şi o poate aşeza în zona de securitate, în NATO.
În al doilea rând, plecăm cu sloganul «Uniţi în Europa». Se referă la noi la cele două naţiuni de pe malurile Prutului. Nimeni nu ne poate opri să restabilim cel mai important crez care cred în România – Unirea. Sloganul nostru e cel care va defini acţiunea noastră că europarlamentari. Va trebui făcut un efort de explicare, dar acesta este mai puţin necesar. Acolo trebuie să ne asumăm obiective pragmatice. Când vor constata că 3 milioane de cetăţeni din Republica Moldova sunt şi cetăţeni români ce mai pot să ne facă? Cine ne mai poate opri? Dar există decalajul, faptul că România a intrat în UE, în NATO. Republica Moldova a rămas aici. Sursele de finanţare pentru Republica Moldova trebuie mărite pentru a veni din urmă”, a declarat Traian Băsescu.
933
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
13.02.2026
20:30
1025
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
999
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
12.02.2026
09:39
1555
Maia Sandu merge la Conferința de Securitate de la München pentru discuții despre aderarea la UE și combaterea amenințărilor hibride
11.02.2026
16:53
1417
Maia Sandu cere la Universitatea din Comrat protejarea limbii și culturii găgăuze și implicare mai mare a tinerilor în societate
11.02.2026
16:33
1251
Maia Sandu cere la Comrat salvarea limbii găgăuze și consolidarea rolului Universității în dezvoltarea autonomiei
10.02.2026
14:38
1771
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
09:09
1287
Maia Sandu lansează dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online, de Ziua Siguranței pe Internet
10.02.2026
07:24
1580
Maia Sandu anunță un dialog național pentru protejarea copiilor în mediul online
05.02.2026
09:31
2742
R. Moldova poate profita de o „SCURTĂTURĂ” în drumul către UE. Mihai Popșoi: „Suntem deschiși la idei creative. Scopul final este, desigur, să fim membri cu drepturi depline, cu drepturi egale cu toți ceilalți membri UE”
15.02.2026
20:32
359
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
15.02.2026
19:59
365
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
15.02.2026
18:55
380
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
15.02.2026
18:32
697
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
15.02.2026
18:11
1230
IMPORTANT // Se sistează plata alocațiilor pentru copiii moldoveni care dețin cetățenie română? Răspunsul Ministerului Muncii din România
15.02.2026
17:40
436
Elevii talentați ai Moldovei, premiați la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF 2026”
15.02.2026
17:37
455
Fico acuză Kievul de „șantaj politic” în reluarea livrărilor de petrol prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia
15.02.2026
16:46
1032
Ora de vară 2026 // Anul acesta se schimbă ceasurile mai devreme. Pe ce dată dăm ora înainte anul acesta
15.02.2026
16:02
475
Kaja Kallas: Ucraina nu va primi o dată clară pentru aderarea la UE în 2027
15.02.2026
15:38
514
Fostul ministru ucrainean al energiei Gherman Galuşcenko, reţinut la frontieră în dosarul de corupţie „Midas” după ce ar fi încercat să părăsească ţara
15.02.2026
14:39
533
Nicușor Dan, la Washington pentru prima reuniune a Consiliului Păcii convocată de Donald Trump, cu România în rol de observator
15.02.2026
12:12
537
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
563
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
1011
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
637
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
813
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
880
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
812
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
687
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
832
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
880
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
924
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
994
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
945
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
1136
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
Român fără adăpost, arestat la Bergamo după ce a încercat să răpească o fetiţă de un an şi jumătate şi i-a fracturat femurul într-un supermarket
Marco Rubio la Bratislava: SUA nu vor o Europă „vasală”, ci un partener european puternic
România, Ucraina și Republica Moldova lansează „Tripla Alianță Cibernetică” și întăresc cooperarea energetică și de infrastructură în formatul „Triunghiul Odesa” la München
Vremea în Republica Moldova între 16–22 februarie 2026: săptămână de iarnă autentică, cu ninsori și ger
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














