BANCURI // Vă fi al treilea război mondial, zise un mareșal rus...
2917
sursa: google.ro
Va fi al treilea război mondial, zise un mareşal rus.
– Care va fi adversarul nostru?
– China.
– Dar ei sunt cam de zece ori mai numeroşi.
– Nu mai contează numărul.
Evreii sunt cam cinci milioane şi îi înving mereu pe arabi, care sunt peste 150 de milioane.
– Mda, dar avem noi suficienţi evrei?
***
O masă modestă la Moldoveni
– Auzi, amice, a intrat ieri în casă la mine un hoţ.
– Şi?
– Mi-a lăsat 100 de euro şi un bilet: Aşa nu e de trăit!
***
– Ce e zgomotul ăsta care vine din peştera aceea?, întreabă şeful de grup al excursioniştilor bulgari veniţi în România.
– La noi există o trupă de femei trăsnet care, în momentul în care le vine momentul împerecherii, se adună într-o peşteră şi strigă în aşteptarea masculilor. Peste două zile, într-un ziar din Bulgaria era o ştire: „Cincisprezece bărbaţi bulgari au murit călcaţi de un tren într-un tunel din România. Toţi erau dezbrăcaţi.
***
– Bună, d-le doctor! Ce mai faceţi?
– Îmi omor timpul.
– Dar de ce? Nu mai aveţi pacienţi?
***
– Care e zidul plângerii în România?
– Bancomatul.
***
– Auzi, bărbate, ce scrie în ziar: un tip a cunoscut o femeie, s-a căsătorit în aceeaşi seară cu ea, iar a doua zi dimineaţă a sugrumat-o.
– Mda, pentru că noaptea e un sfetnic bun, mormăi el, fără să ridice capul din cartea lui de filozofie.
***
Prostituata oraşului moare şi lasă banii pentru repararea sinagogii. Oamenii se împotrivesc, zicând că nu e cuvios.
Rabinul acceptă totuşi. „Pentru că, zice el, în definitiv, banii aceştia sunt ai noştri.”
***
Iţic îi vinde lui Ştrul un elefant, pe o sumă fantastică, spunându-i că acesta: spală maşini, găteşte, îngrijeşte copii etc. După două săptămâni, Ştrul îi reproşează lui Iţic că elefantul nu face nimic.
– Măi, Ştrul, cu atitudinea asta nu ştiu cum ai să-l vinzi.
***
– De ce o fi atât de agitat tipul acela?
– I-a dispărut portofelul.
– De unde ştii?
– Pentru că e la mine.
27.01.2019
09:40
20.01.2019
09:19
13.01.2019
09:09
31.12.2018
09:02
23.12.2018
09:13
16.12.2018
10:03
09.12.2018
10:34
02.12.2018
09:06
25.11.2018
09:53
18.11.2018
09:45
11.11.2018
10:03
04.11.2018
09:06
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
12.11.2026
14:22
12.11.2026
13:49
12.11.2026
13:47
12.11.2026
13:39
12.11.2026
13:31
12.11.2026
13:19
12.11.2026
12:57
12.11.2026
12:41
12.11.2026
12:34
12.11.2026
12:32
12.11.2026
12:31
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei















