Banca Mondială oferă 24,7 milioane de euro pentru modernizarea a 15 universități și colegii din R. Moldova
2617
Mai multe universități și colegii selectate în bază de concurs vor primi finanțare în cadrul Proiectului Învățământul Superior din R. Moldova, implementat de Ministerul Educației și Cercetării, cu suportul Băncii Mondiale.
Autoritățile responsabile anunță că sunt eligibile instituțiile de învățământ superior publice și colegiile pedagogice care pregătesc specialiști în domeniile Ştiinţe ale educaţiei, Inginerie şi activităţi inginereşti, Tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor şi Sănătate.
Valoarea totală a programului este de 24,7 milioane de euro, iar banii vor fi utilizați pentru modernizarea și dotarea sălilor de studii, laboratoarelor și centrelor de cercetare.
Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Topală, a declarat, în cadrul unei reuniuni online cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior publice şi directorii de colegii pedagogice, că investițiile în infrastructura universităților și colegiilor vor îmbunătăți substanţial calitatea mediului de predare-învățare în cadrul instituțiilor de învățământ.
De asemenea, Anatolie Topală a subliniat că acest proiect își propune să ajute instituțiile de învățământ superior să-și îmbunătățească programele de studii, pentru ca acestea să corespundă cerințelor pieței forței de muncă.
Astfel, fiecare dintre instituțiile de învățământ superior eligibile va putea beneficia de o sumă maximă de 2,15 milioane de euro, iar fiecare colegiu pedagogic eligibil - de o sumă maximă de 900 de mii de euro. În rezultatul concursului, de finanțare vor beneficia nouă instituții de învățământ superior și șase colegii pedagogice care pregătesc specialiști în domeniile eligibile pentru acest proiect.
Universitățile și colegiile pot depune formularul de concurs până pe data de 13 decembrie 2021.
Proiectul se va încheia în 2025, valoarea creditului acordat de Banca Mondială pentru realizarea acestuia fiind de 35,7 milioane de euro.
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















