AVERTISMENT // Temperatura Pământului a depăşit pragul crucial de 2 grade de încălzire. Oamenii de ştiinţă, îngrijorați
1321
Shutterstock Temperatura Pământului a depăşit pentru o scurtă perioadă de timp un prag crucial despre care oamenii de ştiinţă avertizează de zeci de ani că ar putea avea un impact catastrofal şi ireversibil asupra planetei şi a ecosistemelor sale, arată datele împărtăşite de un renumit climatolog, relatează CNN.
Săptămâna trecută, vineri, temperatura medie globală a fost cu peste 2 grade Celsius mai mare decât nivelurile înregistrate înainte de industrializare, potrivit datelor preliminare împărtăşite pe X de Samantha Burgess, director adjunct al serviciului european Copernicus pentru schimbări climatice, relatează News.ro.
Pragul a fost depăşit doar temporar şi nu înseamnă că lumea se află într-o stare permanentă de încălzire de peste 2 grade, dar este un simptom al unei planete care devine din ce în ce mai fierbinte şi care se îndreaptă spre o situaţie pe termen mai lung în care impactul crizei climatice va fi dificil - în unele cazuri imposibil - de inversat.
„Cea mai bună estimare a noastră este că aceasta a fost prima zi în care temperatura globală a fost cu peste 2°C peste nivelurile din 1850-1900 (sau preindustriale), la 2,06°C", a scris ea.
Burgess a precizat în postarea sa că temperaturile globale de vineri au fost în medie cu 1,17 grade peste nivelurile din 1991-2020, fiind cea mai caldă zi de 17 noiembrie înregistrată vreodată. În comparaţie cu perioada preindustrială, înainte ca oamenii să înceapă să ardă combustibili fosili pe scară largă şi să modifice clima naturală a Pământului, temperatura a fost cu 2,06 grade mai mare.
Depăşirea celor 2 grade de vineri a avut loc cu două săptămâni înainte de începerea conferinţei ONU pentru climă, COP28, de la Dubai, unde ţările îşi vor face bilanţul progreselor înregistrate în ceea ce priveşte angajamentul din Acordul climatic de la Paris de a limita încălzirea globală la 2 grade peste nivelurile preindustriale, cu ambiţia de a o limita la 1,5 grade.
O zi peste 2 grade de încălzire „nu înseamnă că Acordul de la Paris a fost compromis”, a declarat Burgess pentru CNN, „ci evidenţiază modul în care ne apropiem de aceste limite convenite la nivel internaţional. Ne putem aştepta să vedem o frecvenţă tot mai mare a zilelor cu 1,5 grade şi 2 grade (mai calde) în următoarele luni şi ani”, a explicat climatoloaga.
Datele Copernicus sunt preliminare şi vor avea nevoie de săptămâni pentru a fi confirmate cu observaţii din viaţa reală.
Lumea pare să fie deja pe cale să depăşească 1,5 grade de încălzire pe termen lung în următorii ani, un prag dincolo de care oamenii de ştiinţă spun că oamenii şi ecosistemele vor avea dificultăţi de adaptare. Cu fiecare fracţiune de grad de încălzire peste acest prag, cu atât mai grave vor fi efectele. Încălzirea până la 2 grade expune o mult mai mare parte a populaţiei la riscul unor fenomene meteorologice extreme mortale şi creşte probabilitatea ca planeta să atingă puncte de inflexiune ireversibile, cum ar fi prăbuşirea calotelor de gheaţă polare şi moartea în masă a recifelor de corali.
CELE MAI FIERBINȚI 12 LUNI ÎNREGISTRATE VREODATĂ
Datele vin după cele mai fierbinţi 12 luni înregistrate vreodată şi după un an de evenimente meteorologice extreme, supraîncărcate de criza climatică, inclusiv incendii în Hawaii, inundaţii în nordul Africii şi furtuni în Marea Mediterană, care au făcut victime.
Oamenii de ştiinţă îşi exprimă din ce în ce mai mult îngrijorarea faţă de faptul că datele privind temperaturile depăşesc previziunile lor.
În ultimele săptămâni, o serie de rapoarte care verifică starea de sănătate a climei Pământului şi acţiunile întreprinse de oameni pentru a o combate arată că planeta se îndreaptă spre un nivel periculos de încălzire şi nu face suficient pentru a atenua sau a se adapta la impactul acesteia.
Un raport al ONU de săptămâna trecută a constatat că, chiar dacă ţările îşi pun în aplicare toate angajamentele actuale privind clima, poluarea care încălzeşte planeta va fi în 2030 cu 9% mai mare decât în 2010. Potrivit Grupului interguvernamental de experţi privind schimbările climatice, lumea trebuie să reducă emisiile cu 45% până la sfârşitul acestui deceniu, comparativ cu 2010, pentru a avea vreo speranţă de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale. O creştere de 9% înseamnă că acest obiectiv este departe de a fi atins.
16.06.2026
00:12
271
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
421
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
452
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
454
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
506
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
480
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
516
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
498
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
548
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
541
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
16.06.2026
00:12
237
Maia Sandu: Republica Moldova deschide la Luxemburg negocierile UE pe capitolele-cheie ale „Valorilor fundamentale”
15.06.2026
20:49
401
Vreme mai caldă și mai senină marți, 16.06.2026, în Republica Moldova
436
Premierul Alexandru Munteanu obține reconfirmarea sprijinului BEI pentru proiectele de modernizare și parcursul european al Republicii Moldova
436
Regatul Unit interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele de socializare, în cadrul unui plan amplu de protejare a minorilor online
15.06.2026
17:54
489
Moldova își fixează pe 10 ani direcțiile de investiții în drumuri, apă, canalizare și dezvoltare regională
15.06.2026
17:40
463
Procuratura Generală explică la Strasbourg măsurile luate de Republica Moldova pentru combaterea violenței domestice și executarea hotărârilor CtEDO
15.06.2026
16:20
498
Moldova învață de la Croația cum să accelereze transformarea digitală a școlilor
15.06.2026
15:37
479
Republica Moldova intră în rețeaua europeană a mobilității verzi: Memorandum de cooperare cu EIT Urban Mobility Innovation Hub East pentru energie curată și transport sustenabil
15.06.2026
14:50
530
Platforma e-Zilier digitalizează munca sezonieră: zilierii vor avea zilele lucrate înregistrate pentru pensie în Republica Moldova
15.06.2026
14:49
527
Liban, lider mondial la refugiați pe cap de locuitor: țările mici de la granița conflictelor duc cea mai mare povară
15.06.2026
13:31
525
Republica Moldova își modernizează Codul transporturilor rutiere după regulile Uniunii Europene
541
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
556
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
556
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
836
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
873
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
1062
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1446
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2813
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1622
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
2172
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
2028
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
2117
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2581
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2270
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
2049
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.36
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39

Inapoi














