Avertisment al medicilor de peste Prut: Valul PATRU al pandemiei ar putea fi mai agresiv decât cele precedente
1774
Valul al patrulea al pandemiei riscă să fie și mai agresiv decât cel anterior. Medicii avertizează că spitalele vor fi, din nou, suprasolicitate atunci când numărul infectărilor cu cu varianta Delta va creşte, potrivit Digi24.ro.
În ATI au ajuns deja primii pacienți infectați cu varianta Delta, iar mulți bolnavi cronici sunt în continuare nevaccinați. Medicii îi roagă pe pacienți să se vaccineze până nu va fi prea târziu, dar e un avertisment pe care mulți români par să îl ignore.
„În Unitatea de Primiri Urgențe au început deja să apară primele cazuri confirmate chiar cu Delta. În momentul de față, camera de gardă are cam 200-300 de prezentări. La 200-300 de prezentări zilnic, în momentul în care vor apărea pacienții COVID-pozitivi, care trebuiesc izolați de restul, va fi din nou măcel”, spune Fiorela Mitoiu, medic- şef UPU la Spitalul „Sf. Pantelimon” din București.
În România sunt deja confirmate peste 125 de cazuri cu tulpina Delta şi sunt înregistrate deja cel puțin 6 decese, toate la persoane nevaccinate. Tulpina Delta a devenit deja predominantă în Europa, dar avertismentul care vine de la nivel european pare să fie ignorat. Informaţia că vaccinul ne poata salva viaţa nu a ajuns la toată lumea, nici măcar la pacienţii care timp de un an nu au mers la spital de teama infectării, iar bolile cronice li s-au agravat.
Valul patru al pandemiei pare inevitabil, iar în România, potrivit specialiştilor, se va vedea din toamnă. Până atunci, mai este timp ca persoanele nevaccinate să se imunizeze.
„Din ceea ce constatăm, nici acum nu sunt foarte mulți vaccinați printre pacienții cronici. Majoritatea sunt nevaccinați. Chiar am făcut un mini-sondaj în ultima gardă și cred că un singur pacient era vaccinat”, mărturisește îngrijorată Nicoleta Mansour, medic primar de urgență la Spitalul Universitar de Urgență București.
13.04.2026
12:24
440
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
396
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
464
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1580
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1521
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1917
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
769
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
762
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
809
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
987
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1032
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1078
Horoscopul zilei 11.04.2026
13.04.2026
12:24
399
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
375
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
444
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1551
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1505
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1885
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
759
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
750
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
801
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
977
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1022
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1070
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1462
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1387
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1372
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1208
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1336
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1558
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1321
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1120
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1560
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1165
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1078
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1549
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1298
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














