Autonomia Republicii Moldova în cadrul Gagauz-Yeri
3051
Trustia, elegii politikoase
Congresul deputaților, consilierilor locali de toate nivelurile și din perioadele istorice, primarii, bașcanii, membrii comitetului executiv, actuali și foști, din localitățile găgăuze, s-a întrunit, sâmbătă, la Comrat, pentru a protesta împotriva amestecului Chișinăului în alegerea bașcanului întregii Gagauz-Yeri.
Revolta vine de la faptul că reprezentanții statului R. Moldova au avut tupeul să le ceară autorităților găgăuze ca această competiție electorală să fie corectă și democratică, alegătorii să fie tratați cu respect și – culmea culmilor – să nu fie mituiți cu bani de proveniență dubioasă, de parcă banii ar avea miros. Astfel, victoria epocală a reprezentatului Partidului Șor, tovarășa Evghenia Guțu, a fost umbrită lamentabil, iar reputația instituției electorale locale pusă la îndoială mare, lezând mândria poporului găgăuz de pretutindeni.
Revoltați profund de această atitudine constituțională, participanții la congresul amintit au înaintat conducerii de vârf a R. Moldova următoarele revendicări și ultimatumuri sau viceversa:
- Să aducă Constituția și legislația RM în corespundere cu statutul Gagauz-Yeri, nu invers;
- Să restabilească serviciul vamal, inspecția fiscală și alte structuri lichidate (a căror lipsă strică aerul de capitală a Comratului și morga de formație statală a Autonomiei Găgăuze și subminează potențialul ei separatist);
- Să fie reluată activitatea grupului interparlamentar al RM și Autonomiei Găgăuze (care să fie transformat ulterior în Adunare Interparlamentară moldo-găgăuză);
- Să li se rezerve găgăuzilor un număr permanent de scaune în Parlamentul RM (ca să nu se umilească prin concurența cu alți cetățeni moldoveni);
- Să se înceteze a mai ataca legile găgăuze în justiția moldavă (punându-se astfel la îndoială prioritatea lor în fața legislației moldave);
- Să fie restabilit statutul procurorului din Gagauz-Yeri ca membru al Consiliului Superior al Procurorilor;
- Să fie interzise partidele unioniste (nu și cele proruse, care lucrează pentru restabilirea URSS);
- Etcetera, de același fel.
Dacă aceste revendicări-ultimatumuri nu vor fi îndeplinite timp de trei luni, congresul în cauză se va întruni la toamnă și atunci... vor fi formulate noi revendicări și ultimatumuri:
-Un aeroport internațional sau, în funcție de terenul disponibil, un minicosmodrom la Ceadâr-Lunga și o autostradă Comrat-Moscova, care să nu traverseze Ucraina nazistă și o autostradă Comrat-Istanbul, care să nu traverseze România fascistă;
-Un gazoduct conectat direct la Gazprom, care să nu traverseze Ucraina banduristă, ca ucrainenii să nu poată fura gazul din țeavă;
-Poliție, armată și SIS găgăuze, Minister găgăuz al Afacerilor Externe cu ambasadori autonomi și statut de membru CSI;
-Renunțarea la statutul de candidat UE, care ofensează mândria găgăuză;
-Statutul de VIP pentru toți congresmenii găgăuzi;
-Etcetera și viceversa, din aceeași făină.
Acum stau și mă gândesc: nu cumva congresmenilor găgăuzi li s-o fi ridicat autonomia la cap sau o fi pierdut mirosul și gustul realității după Covid? Deși sunt doar câteva procente de găgăuzi în statalitate, discursurile congresmenilor din Comrat și Ceadâr-Lunga lasă impresia că Republica Moldova ar fi o autonomie în cadrul UTA Gagauz-Yeri, nu viceversa.
Al vostru conglomerat, Ion Buraga
29.12.2024
10:05
22.12.2024
10:07
15.12.2024
10:41
08.12.2024
10:25
01.12.2024
10:18
24.11.2024
10:09
17.11.2024
10:23
10.11.2024
10:32
03.11.2024
10:05
27.10.2024
08:39
20.10.2024
10:14
13.10.2024
10:09
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















