ÎN FLAGRANT // Au venit de la nord să fure o locuinţă din centrul R. Moldova


Tentativă eşuată de furt în satul Dănceni, raionul Ialoveni. Ieri-noapte, în jurul orei 1.10, un bărbat s-a plâns la poliţie că un grup de persoane au pătruns pe geam în locuinţa unei vecine.
Imediat, la faţa locului s-au deplasat angajaţi ai Inspectoratului de Poliţie din Ialoveni, care au reţinut în flagrant delict trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 20 şi 37 de ani, domiciliați în oraşul Briceni şi satul Năvârneţ, raionul Făleşti.
Potrivit poliţiştilor, suspecţii ar fi pătruns în gosodăria unei locuitoare de 51 de ani din satul Dănceni, raionul Ialoveni, de unde au încercat să sustragă bunuri materiale, estimate la peste 40 de mii de lei. Hoţii şi-au recunoscut vina.
Pe numele acestora a fost iniţiat un dosar penal pentru furt. Dacă li se va demonstra vinovăţia, aceştia riscă până la patru ani de închisoare ori o amendă de până la 20 de mii de lei.













































































