Stiri
Au cheltuit 2,21 miliarde de euro pe TRANSFERURI!
Sport
04.09.2013
10:37
1435
1435
Firma de audit „Deloitte“ a anunţat că suma transferurilor realizate de granzii Europei în această vară se ridică la peste două miliarde de euro, informează prosport.ro
Cluburile din Premier League au cheltuit 756 de milioane de euro pe transferuri
Finalul perioadei de transferuri din această vară a adus şi unele dintre cele mai interesante şi mai scumpe mutări din istoria fotbalului. În chiar ultimele 24 de ore ale acestui mercato, Real Madrid l-a prezentat pe Gareth Bale, după ce a plătit 91 de milioane de euro în schimbul său şi i-a obligat pe cei de la Tottenham, printr‑o clauză de confidenţialitate, să nu divulge suma oficială, care s-ar ridica la 100 de milioane! Iar dominoul declanşat de galez l-a adus la Arsenal pe Mesut Ozil, care a costat 50 de milioane de euro, neamţul devenind cel mai scump transfer din istoria „tunarilor“ şi al doilea cel mai scump din istoria Premier League după Torres (58,5 milioane). În ultimele clipe ale perioadei de mercato a „muşcat“ şi Manchester United, care l-a adus pe belgianul Marouane Fellaini de la Everton contra sumei de 33 de milioane de euro!
În acest context, nu e de mirare că sumele cheltuite de cluburile din Premier League, Bundesliga, Primera, Serie A şi Ligue 1 s-au ridicat la ameţitorul total de 2,21 miliarde de euro, conform firmei de audit „Deloitte“. Iar topul a fost condus de prima ligă engleză, cele 20 de cluburi din Albion cumpărând jucători de 756 de milioane de euro în ultimele trei luni, record absolut! Podiumul a fost completat de Primera, cu 402 milioane, dintre care 91 doar din transferul lui Bale, şi de Serie A, tot cu 402 milioane cheltuite. Pe patru s-a clasat Ligue 1, cele 20 de cluburi din Hexagon cheltuind 378 de milioane pe transferuri, în timp ce Bundesliga a fost „codaşa“ Big 5, cu „doar“ 276 milioane.
CELE MAI SCUMPE 10 TRANSFERURI DIN VARĂ
1. Gareth Bale Tottenham Real Madrid 91
2. Edinson Cavani Napoli PSG 64,5
3. Radamel Falcao Atl. Madrid Monaco 60
4. Neymar Santos Barcelona 57
5. Mesut Ozil Real Madrid Arsenal 50
6. James Rodriguez Porto Monaco 45
7. Fernandinho Şahtior Man. City 40
8. Willian Anji Chelsea 38
9. Mario Gotze Dortmund Bayern 37
10. Marouane Fellaini Everton Man. United 33
CLUBURILE CARE AU CHELTUIT CEL MAI MULT
1. Real Madrid 172,5 milioane €
2. Monaco 166,2 milioane €
3. Tottenham 121,8 milioane €
4. Man. City 116 milioane €
5. PSG 111 milioane €
CLUBURILE CARE AU VÂNDUT CEL MAI MULT
1. Anji Mahacikala 136,3 milioane €
2. Tottenham 127 milioane €
3. Real Madrid 114 milioane €
4. AS Roma 105 milioane €
5. Sevilla 90,4 milioane €
Premier League a avut o balanţă de transferuri negativă, cifrată la 480 de milioane de euro

Stiri relevante
11.09.2023
14:39
6937
40 de ani de la cel mai mare MIRACOL din istoria tenisului: a câștigat după ce a fost condusă cu 0-6, 0-5, 0-40. Cine e jucătoarea care a salvat 18 mingi de meci
28.09.2022
09:49
7878
Au fost stabilite URNELE pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2024. Naționala R. Moldova este plasată în urna a 5-a și va avea parte de adversari PUTERNICI
08.10.2020
09:35
9518
VIDEO // Firat, ÎNGENUNCHEAT de Mancini. Naționala de fotbal a R. Moldova a pierdut la scor de TENIS în fața Italiei și e cu moralul la pământ pentru partida oficială cu Grecia
17.07.2020
09:00
11021
Efim Josanu // Să facă altul mai bine! 100 de ani de la nașterea lui J.A.Samaranch
13.06.2020
09:30
6718
S-a născut o nouă forţă în fotbalul mondial! Saul şi Bale au semnat deja! Urmează alte lovituri senzaţionale
09.06.2020
16:38
5184
Chelsea mai dă o bombă de 85 de milioane de euro pe piața transferurilor! Super starul pe care îl pierde Real Madrid
08.06.2020
09:00
2675
Regrete mari pentru un fost câștigător al Ligii Campionilor: „Aș fi putut să fiu ca Messi sau Ronaldo, dar am mai băut un pahar de vin la cină”
27.05.2020
20:01
2066
Cum se vor desfășura meciurile fără spectatori. Soluția INEDITĂ găsită de autoritățile japoneze pentru ca fanii să își susțină în timp real preferații
26.05.2020
15:00
2994
Veteranul Anatol Teslev, în rol de președinte al FMF. Fostul selecționer le cere autorităților să permită reluarea ANTRENAMENTELOR în aer liber: „Transportul public este plin cu oameni. Acolo nu există risc să apară noi focare de infecție?”
25.05.2020
18:00
2476
Cursele de Formula 1 se reiau în iunie cu protocoale stricte de securitate. Ce spune reprezentatul piloților din Marele Circ
25.05.2020
07:30
3318
Vestea așteptată de întreaga lume! Cum se simte, de fapt, Michael Schumacher: Am informații!
21.05.2020
19:00
2952
Jocurile Olimpice de la Tokyo ar putea fi anulate definitiv
11.09.2023
14:39
28.09.2022
09:49
08.10.2020
09:35
17.07.2020
09:00
13.06.2020
09:30
09.06.2020
16:38
08.06.2020
09:00
27.05.2020
20:01
26.05.2020
15:00
25.05.2020
18:00
25.05.2020
07:30
21.05.2020
19:00
Top stiri
10.11.2026
23:32
235
Republicanii din Camera Reprezentanților l-au ales pe Jim Jordan liderul grupului
10.11.2026
23:13
276
Nvidia angajează o firmă de avocatură de top pentru a investiga relația lui Jensen Huang cu o presupusă spioană chineză
10.11.2026
22:18
318
Vreme schimbătoare în Republica Moldova: 11–17 noiembrie 2026
10.11.2026
20:59
416
Merz vrea să lege bugetul UE de sprijinul pentru Ucraina. Fico denunță „șantajul”
10.11.2026
19:56
440
Zelenski: Prima zi a negocierilor de la Abu Dhabi a fost „constructivă și destul de substanțială”
10.11.2026
19:38
444
Vasile Tofan și Banca Mondială, discuții despre digitalizare și reziliență
10.11.2026
18:54
456
România, în clasamentul consumului de combustibili fosili: China domină la cărbune, SUA la petrol și gaze
10.11.2026
18:53
435
România, pe locul 9 în clasamentul randamentelor imobiliare din ultimul deceniu
10.11.2026
18:14
524
Von der Leyen își scurtează vizita în Bulgaria după accidentul de pe autostrada Trakia; miercuri, zi de doliu național
10.11.2026
17:31
520
Vasile Tofan va participa la COP31 în Antalya
10.11.2026
16:27
487
Înscrieri deschise pentru Mold SEF 2027: cine poate participa și până când
10.11.2026
16:12
540
Barrot și Sîbiga salută eforturile SUA pentru armistiții parțiale în Ucraina
10.11.2026
16:10
553
Anthropic vrea să atragă până la 64 de miliarde de dolari prin listarea la Nasdaq
10.11.2026
15:48
588
SUA cer un nou cadru de securitate care să includă Europa, la negocierile de la Abu Dhabi
10.11.2026
15:41
465
Delegația Republicii Moldova, două întrevederi în prima zi a târgului EuroTier 2026
10.11.2026
15:34
519
15 profesori din Moldova participă la cursuri de perfecționare în Bulgaria
10.11.2026
14:47
558
Amazon își extinde livrările cu drone la 8.000 de gospodării
10.11.2026
14:15
577
Noile reguli pentru concursurile de directori în școli au intrat în vigoare
10.11.2026
14:05
590
Tragedie pe autostrada Tracia din Bulgaria: 12 morți, un român printre răniți
10.11.2026
13:21
586
Coaliția condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unor rachete după explozii la Riad
10.11.2026
13:14
567
Trei mistreți împușcați ilegal, depistați într-un automobil la Sîngerei
10.11.2026
12:31
869
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
10.11.2026
11:59
675
Horoscopul zilei 10.11.2026
10.11.2026
11:11
1040
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
10.11.2026
10:41
625
Testări la biologie, chimie și fizică pentru elevi din 682 de instituții
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Actualitate
Parteneri
Stiri
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri