ATENȚIE cum asociaţi alimentele!
1276
sursa: lauraadamache.ro Combinaţiile corecte previn constipaţia, tulburările digestive, durerile de cap, obezitatea, precum şi apariţia inflamaţiilor în organism.
Durerile de stomac, migrenele şi lipsa de energie cu care ne confruntăm uneori pot fi cauzate de asocierile alimentare incorecte. Acest lucru deoarece, de exemplu, combinarea frecvent întâlnită a cărnii cu cartofi îngreunează digestia, care poate să dureze şi opt ore.
Potrivit ziarero.antena3.ro, dacă de exemplu, am luat prânzul la ora 12.00, atunci până la ora 20.00, organismul îşi foloseşte o mare parte din energie pentru a digera alimentele. Astfel, puterea de concentrare şi eficienţa la locul de muncă scad, ca urmare a lipsei de energie. În plus, în acest interval suferim şi stări de disconfort (balonări, dureri de stomac, diaree sau constipaţie). Pe termen lung, astfel de asocieri nepotrivite duc la acumularea kilogramelor şi chiar la îmbolnăviri.
„Amidonoasele (pâine, orez, făină, paste făinoase, cartofi, porumb) se digeră în 30 până la 45 de minute, iar proteinele de origine animală (carnea, laptele, ouăle şi derivatele) au nevoie de o perioadă de patru până la şase ore pentru a fi digerate”, explică dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti.
Aşadar, dacă la o masă consumăm amidonoase şi proteine, digestia durează mult mai mult şi consumă o mare parte din energia organismului.
15.12.2018
13:00
13.12.2018
08:30
12.12.2018
08:30
10.12.2018
14:38
05.12.2018
17:04
26.11.2018
14:39
18.09.2018
13:19
14.09.2018
08:20
21.08.2018
09:30
08.08.2018
07:30
02.08.2018
09:02
13.08.2026
07:43
13.08.2026
06:31
13.08.2026
06:20
13.08.2026
02:21
13.08.2026
01:31
13.08.2026
01:24
13.08.2026
01:16
13.08.2026
00:50
13.08.2026
00:36
13.08.2026
00:28
12.08.2026
23:28
12.08.2026
23:16
12.08.2026
22:07
12.08.2026
20:46
12.08.2026
20:27
12.08.2026
20:23
12.08.2026
20:00
12.08.2026
19:59
12.08.2026
19:45
12.08.2026
19:29
12.08.2026
18:37
12.08.2026
17:52
12.08.2026
17:38
12.08.2026
17:25
12.08.2026
16:40
Mii de angajați SpaceX devin milionari după listarea record pe bursă: inginerul care își vinde treptat acțiunile de 23 de milioane de dolari
Trump, confruntare tensionată la Camp David cu şeful Pentagonului pe tema stocurilor critice de rachete şi penuriei de muniţie
Ce au descoperit cercetătorii după ce o rachetă SpaceX s-a prăbușit pe Lună
Rusia susține că a doborât 605 drone ucrainene în 20 de regiuni și Crimeea, atac masiv asupra unui centru Wildberries și în Iaroslavl
Explozii misterioase semnalate de un petrolier în strâmtoarea Ormuz, în plin război în Orientul Mijlociu

















