05:12:57 12.04.2026
Stiri

Asigurări ferme din partea Consiliului Afaceri Generale al UE: „R. Moldova nu este singură”

Actualitate 18.02.2025 12:00 Vizualizări1146
Asigurări ferme din partea Consiliului Afaceri Generale al UE: „R. Moldova nu este singură”

„R. Moldova nu este singură”, au declarat cu fermitate membrii Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene, întruniți la un summit informal la Varșovia, Polonia.

Prezentă la reuniunea de la Varșovia, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a menționat că R. Moldova se bucură de tot sprijinul instituțiilor și statelor membre, pentru ca să-și continue parcursul european. „Suntem sprijiniți pentru ca să ne îndeplinim dezideratul național – R. Moldova să devină stat membru al UE”, a menționat Cristina Gherasimov.

Potrivit sursei citate, evenimentul de la Varșovia, care reunește miniștri și secretari de stat pentru Afaceri Externe și Europene din statele membre ale UE și statele candidate, este un bun prilej de a împărtăși experiența R. Moldova în combaterea amenințărilor hibride care încearcă să ne destabilizeze țara și parcursul european.

„Am vorbit despre eforturile pe care le depunem să combatem manipularea, să ne întărim reziliența și securitatea, dar și să ne apărăm democrația. Dezinformarea și folosirea energiei ca armă sunt provocări reale atât pentru autorități, cât și pentru cetățeni. Noi, însă, rămânem ferm angajați pe calea europeană pe care am pornit acum aproape trei ani”, a conchis Gherasimov.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
11.04.2026 08:05 688 Horoscopul zilei 11.04.2026
Top stiri
11.04.2026 08:05 675 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 904 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte