Așa ceva nu există! Vezi niște cămile? Ei, bine, NU SUNT! Imagine incredibilă luată în cel mai mare deșert nisipos al lumii!
4227
sursa: a1.ro George Steinmetz, unul dintre cei mai buni fotografi „specializați” pe zona deșertică, a reușit să „tragă” un cadru de excepție în Rub al-Chali, „Pătrimea goală”, cea mai întinsă suprafață nisipoasă din lume.
Priviți cu atenție! Pare un grup de cămile, dar, în realitate, animalele sunt liniile albe, iar ceea ce vedem sunt umbrele lor! Fotografia a fost nominalizată la POZA ANULUI.
De când avea 20 de ani, de prin 1977, George Steinmetz, un fotograf american talentat, și-a pus în cap să imortalizeze numai în zonele „ciudate” ale omenirii. A ajuns în Amazon, în Antarctica, în Tibet ori în zonele aride.
Acolo unde-i permite „peisajul”, George se suie într-un soi de parapantă motorizată, de numai 45 de kilograme greutate, și, de aici, „trage” cele mai tari cadre.
În 2005 se afla în Rub al-Chali, „Pătrimea Goală”, cel mai întins deșert nisipos din lume. Zbura deasupra dunelor din Oman, în Wadi Mitan, aproape de moscheea unde se spune că Mohamed venise să-i convingă pe cei din triburile Hawazeea și Tafiq.
A deschis aparatul și a fotografiat. La prima vedere, pare o poză ca oricare alta, cu un „cârd” de cămile ce străbate zona aridă. În realitate, însă, vorbim despre o superbă iluzie optică: animalele sunt acele „dungi” albe, iar umbra lor reprezintă ceea ce vedem!
Fotografia a ținut coperta prestigioasei „National Georgaphic” și a fost nominalizată la „Imaginea anului 2005”.
sursa: a1.ro
11.11.2017
17:02
2342
VIDEO // Iluzia optică care le va da bătăi de cap şoferilor. E o premieră în România
13.09.2017
11:30
2086
O fotografie a reuşit, din nou, să ÎMPARTĂ Internetul în două. Tu te-ai lăsat păcălit de iluzia optică?
14.09.2016
13:13
1943
O nouă iluzie optică, VIRALĂ. Tu poți vedea 12 puncte negre în această imagine?
21.07.2016
07:03
2481
Iată o ILUZIE optică! Mori de râs
12.11.2015
20:00
2567
FOTO // Iluzie optică sau cum 550 de oi se pot transforma într-o „turmă invizibilă”
12.11.2015
17:46
3093
Iluzia optică ce a pus internetul pe jar! Tu poţi vedea femeia goală din imagine?
08.02.2026
18:56
553
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
614
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
755
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
532
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
18:56
527
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
08.02.2026
14:58
592
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
08.02.2026
14:18
736
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
08.02.2026
12:57
515
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
08.02.2026
12:11
653
Zelenski anunță sancțiuni împotriva firmelor străine care aprovizionează industria de rachete a Rusiei
08.02.2026
11:41
814
Suspectul în împuşcarea generalului rus Vladimir Alexeiev, reţinut în Dubai şi extrădat la Moscova
08.02.2026
08:41
576
Horoscopul zilei 08.02.2026
07.02.2026
22:17
935
Administraţia Trump convoacă la Washington prima reuniune a Consiliului pentru Pace. România, invitată să devină stat membru fondator
07.02.2026
21:10
775
Ninsoare slabă și cer închis duminică, 8 februarie 2026, în Republica Moldova
07.02.2026
15:59
839
Iran amenință că va lovi bazele militare americane din Orientul Mijlociu dacă va fi atacat de SUA
07.02.2026
14:00
771
Dronă de tip Gerbera descoperită în raionul Drochia, fără încărcătură explozivă
07.02.2026
13:37
955
Dronele ucrainene au incendiat o fabrică rusă de combustibil pentru rachete, reducând capacitatea de atac aerian a Moscovei
07.02.2026
12:49
847
Bărbat din Ohio, urmărit penal după ce a amenințat cu moartea vicepreședintele JD Vance și reținut cu materiale pornografice cu minori
07.02.2026
12:22
932
Zelenski respinge orice înțelegere SUA-Rusia privind războiul fără participarea Ucrainei
07.02.2026
10:08
934
Atac masiv al Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina lasă țara în beznă, în plin val de ger
07.02.2026
07:54
833
Horoscopul zilei 07.02.2026
07.02.2026
07:24
951
Pacient din SUA menținut în viață 48 de ore fără plămâni, cu ajutorul unui sistem artificial, până la dublul transplant pulmonar
07.02.2026
06:39
785
Trump susține că Iranul vrea „foarte mult” un acord cu SUA după discuțiile recente
07.02.2026
06:34
1036
Zelenski cere acțiuni imediate pentru întărirea apărării antiaeriene și refacerea infrastructurii energetice a Ucrainei
07.02.2026
01:35
1280
Washingtonul presează pentru acord de pace Rusia–Ucraina până în martie și scrutin cu referendum în Ucraina în luna mai
06.02.2026
23:28
1463
ULTIMA ORĂ // Premierul Alexandru Munteanu trimite ARMATA pe străzile Chișinăului
06.02.2026
21:18
1125
Ofensiva rusă pe front încetinește după blocarea terminalelor Starlink folosite ilegal de armata lui Putin
06.02.2026
20:30
1032
Sâmbătă, 7 februarie 2026: vreme mai blândă și mai uscată în Republica Moldova
06.02.2026
20:03
1217
Maia Sandu, reacție la raportul Congresului SUA: libertatea de exprimare nu apără conturile false și manipularea online
06.02.2026
18:43
1154
Bruxelles lovește în petrolul lui Putin: al 20-lea pachet de sancțiuni UE interzice serviciile maritime pentru exporturile rusești
Vremea în Republica Moldova între 9–15 februarie 2026: ger la început, apoi încălzire și ploi de primăvară
Nicuşor Dan, invitat la prima reuniune a Consiliului de Pace de la Washington; decizia de participare, după consultări cu partenerii americani
Epstein a dus un fotomodel din România la o cină privată cu prințul Andrew la Palatul Buckingham. Noi dezvăluiri relansează cererile de anchetă penală împotriva ducelui
Rusia lovește din nou infrastructura energetică a Ucrainei: instalațiile Naftogaz din Poltava și centrala termică din Herson, ținte ale bombardamentelor repetate
1 MDL
1 EUR
20.07
1 USD
17.02
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














