VIDEO // Aruncat din vagon sub roțile altui tren

TRAGEDIE // Un accident pe calea ferată l-a lăsat fără picioare și o mână, dar visează să meargă din nou pentru a se plimba cu copiii de mână

Acum 12 ani, o voce lăuntrică i-a dictat lui Nicolae Ceban că trebuie să se agațe de viață cu o singură mână care i-a mai rămas după un tragic accident pe calea ferată. Avea doar 19 ani atunci și o întreagă viață înainte pe care trebuie s-o trăiască în scaunul cu rotile. Ani în șir nu a îndrăznit să viseze la o familie, la copii, iar astăzi a ajuns să fie numit tată și este singura lui bucurie din ultimii 12 ani.

Prădat și aruncat din tren

În 2001, avea să se întâmple un accident pe calea ferată. Neînsemnat pentru oamenii legii, dar o adevărată dramă pentru un tânăr din satul Ermoclia, raionul Ștefan Vodă. Nicolae Ceban a fost aruncat din tren de câțiva tineri care au vrut să-i fure geanta… cu nimic prețios în ea. Prețul avea să-l plătească în numai câteva minute când a ajuns să fie strivit de o altă locomotivă ce venea din direcție opusă. „Mă întorceam din Rusia. Am plecat acolo la muncă, dar nu am găsit de lucru. Am umblat ca vagabonzii, cu câțiva băieți, până ne-a prins poliția. Am stat zece zile după gratii la ruși, apoi ne-au eliberat, ne-au luat pașapoartele și ne-au trimis acasă. Am stat închiși și în Ucraina. Cu mare greu am fost acceptați, fără acte, în trenul Moscova-Chișinău. Eram atât de fericit că voi putea ajunge acasă, dar călătoria aceea s-a transformat în tragedia vieții mele”, povestește Nicolae cu voce tremurândă. Prietenii lui au coborât din tren la Bălți, iar el și-a continuat drumul. Marele ghinion a fost să-i întâlnească prin garnitură pe patru tineri, aflați în stare de ebrietate, care i-au cerut bani. „Le-am zis că nu am niciun leu. Un bărbat a deschis ușa la tren, altul mi-a smuls geanta și doi mi-au făcut o bleandă că am ajuns pe calea ferată. Doar câteva secunde și am văzut în față un alt tren care m-a strivit. Mi-a tăiat ambele picioare și o mână, m-a târât sute de metri. Mi-am revenit chiar acolo, într-o baltă de sânge și mă uitam neputincios la ce a mai rămas din mine. Am leșinat și m-am trezit peste câteva zile la Spitalul de Urgență din Chișinău”, e tot ce-și amintește Nicolae după accident. Nu a insistat ca băieții care i-au distrus viața să fie găsiți și pedepsiți și nici poliția nu s-a arătat interesată de accident. „A fost o singură dată la mine la spital un polițist. I-am povestit cum a fost totul și după asta nu l-am mai văzut”, afirmă bărbatul.

Puternic în fața singurătății

Peste câteva luni de tratament și-a luat viaţa de la capăt învăţând, din nou, să se deplaseze prin casă. Dar nu au fost primii pași ca în copilărie, ci a învățat să se târâie cu ajutorul brațului care i-a mai rămas. Au urmat ani de readaptare, de scaun cu rotile, de proteze chinuitoare cu care așa și nu a reușit să meargă, de clipe de disperare, dar „a meritat”, spune mândru Nicolae. După tragedie, a avut susținerea celor dragi, însă cu anii se simțea tot mai singur. „Părinții sunt pensionari, frații mei s-au căsătorit și au propriile griji, prietenii toți și-au făcut familii și nu mai veneau în vizită. Uneori, stăteam singur zile în șir și nu ieșeam deloc din casă. Așa a vrut soarta ca sora mea să o întâlnească pe Aliona, femeia care mi-a schimbat radical viața”, este convins tânărul.

Soț și tată

Nicolae a învățat cu soția sa la Școala de meserii din satul Viișoara, el tractorist, ea cusătoreasă. Se cunoșteau, dar nu au discutat niciodată. Au trecut 12 ani de atunci. „Acum doi ani, sora mea s-a întâlnit cu Aliona la spital. Ambele stăteau în rând sub ușa unui medic și au inițiat o discuție. Nu știu cum a ajuns să-i povestească că are un frate pe care l-a călcat trenul. Aliona și-a amintit că un fost coleg de școală a avut un accident asemănător și când sora mea i-a spus cum mă cheamă și-a dat seama că mă cunoaște. A lăsat numărul de telefon și eu am sunat-o să vorbim ca între foști colegi. Apoi, ne sunam în fiecare zi și discutam câte o oră, două. Am invitat-o în ospeție la hram. Aveam așa o relație de parcă ne cunoșteam de-o viață. Știam că Aliona a fost căsătorită, că are o fetiță, că au dus-o greu din cauza violenței fostului soț și am decis că pot încerca și eu să fiu soț și tată, dar unul bun”, povestește Nicolae cum a prins dragostea rădăcini în sufletul său. Fără să stea mult pe gânduri a cerut-o de nevastă pe Aliona. „Nu am ezitat nicio clipă să spun „DA”. Am ajuns să-l iubesc așa cum era el. L-am cunoscut ca un bărbat răbdător, grijuliu și atrăgător. Am făcut o alegere bună a doua oară. Numai eu știu ce viață am dus cu primul soț”, ne spune Aliona, după un an și jumătate de căsătorie cu Nicolae.

Își duc traiul cu o mie de lei pe lună

Fetița Alionei, în vârstă de zece ani, l-a îndrăgit din primele zile pe Nicolae, iar în scurt timp a început să-l numească tată. Acum patru luni, familia s-a mărit cu încă un membru. A venit pe lume micuțul Damian. Locuiesc fericiți, toți patru, într-o căsuță din Chișinău pe care le-a oferit-o temporar pentru trai o familie care a vrut să-i ajute. Puținii bani pe care-i adună familia din indemnizația de invalid (145 de lei) și cea pentru creșterea copilului (300 de lei) abia de acoperă cheltuielile pentru întreținere. „Produse alimentare ne mai trimit părinții din sat. Ne ajută prietenii și frații cu haine, câteodată și bani. Se mai găsesc oameni buni. Adunăm vreo mie de lei pe lună și ne descurcăm. Nu știu ce vom face dacă ne spun într-o zi să eliberăm locuința. Singura soluție e să mergem la părinți, dar casa din sat e mică pentru noi toți”, conchide Nicolae. „Știu sigur că nu ne pierdem. Soțul va face totul ca micuții să aibă un viitor frumos”, adaugă cu optimism soția sa, care așteaptă să crească un pic băiețelul și să-și caute un loc de lucru.

Visează să meargă la plimbare cu copiii

Acum, că este împlinit sufletește și are o familie iubitoare, Nicolae are un nou vis - să poată merge, să se plimbe cu copiii de mână prin parc. „Vreau să ajung să împing bicicleta feciorașului Damian și nu să ajungă acesta să-mi împingă căruciorul”, afirmă bărbatul și lacrimile-i curg pe obraz. Dar prea mare e suma de bani care-i poate îndeplini visul. Ar avea nevoie de 60 de mii de euro ca să-și cumpere proteze potrivite. „Acum mă mulțumesc și cu căruciorul pe care-l primesc de la stat o dată în trei ani. Voi reuși! Din păcate, sunt atâţia care renunţă prea uşor la viaţă.Eu, nu!”, spune tânărul cuo tărie formidabilă de caracter.

Cei care doresc să-i întindă o mână de ajutor familiei Ceban pot depune bani în contul curent deschis pe numele lui Nicolae la „Moldova Agroindbank” - 2225044208.