ARGUMENTE: Unirea – ACUM nu e momentul?!
2217
ODIP
Vorbind despre Unire, se comit grave erori atunci când este calificată drept o problemă: „problema Unirii”. Aceste lacune și vicii de exprimare nu sunt deloc întâmplătoare, ele având scopul să transmită și să inducă o impresie și o stare de spirit negativă față de tot ce se asociază cuvântului de Unire.
Unirea este un obiectiv național, unii îl califică drept cauză, scop, alții drept subiect, temă, iar cei din urmă – drept problemă, dispută, gâlceavă sau evită în a se pronunța.
ACUM nu e momentul! – în Republica Moldova se trăiește de mai bine de 25 ani cu acest fals, cu această „oază” artificială, inexistentă, de așa-zisa tranziție sau fază de pregătire, care înseamnă de fapt un profund somn de moarte, din care nu ne vor salvați, ci condamnați la pieire a tot ce înseamnă românesc și patriotic.
Între timp, însă, rând pe rând își fac apariția pe scena politică de
Atunci când mașinăria de manipulare dă greș - apare conștiința națională, care nu acceptă jumătăți de măsură sau scuze ieftine precum că „nu e momentul”. Anumite grupuri sociale refuză să accepte această idee manipulatorie, introdusă artificial, și atunci se recurg la alte instrumente propagandistice, de fals și manipulare a maselor: ilegalitatea și lipsa majorității favorabile Unirii.
Ilegalitatea, este partea cea mai șubredă a ecuației, din acest motiv prefer să încep cu ea. Așa-zișii mari „apărători ai statalității”, independenței și suveranității Republicii Moldova își fac cruce și înjură când aud de Unire și își fundamentează proiecțiile prin intermediul Constituției Republicii Moldova. Cât despre „apărători ai statalității“ – în mare parte sunt persoane docile Kremlinului sau intereselor acestuia, Republica Moldova nefiind nici independentă, nici suverană și nici unitară și indivizibilă cum este menționat în Constituție.
Or, în 1994 când a fost adoptată Constituția, Republica Moldova deja avea o armată rusă în Transnistria ocupată și o Găgăuzie cu regim de „autonomie”, fapt ce face imposibilă independența, iar mai cu seamă caracterul unitar și indivizibil al statului deja divizat și ocupat. Cu alte cuvinte, Constituția este o cărțulie care sună frumos, dar care în momentul adoptării deja nu reflecta adevărul. Despre modul și procedura adoptării Legii supreme, dar și legitimitatea acesteia – nici nu se merită să pierdem timpul, or fiind adoptată de Parlament în numele poporului - dar în lipsa lui, nu așa cum se cuvine să fie adoptată o Constituție – prin votul cetățenilor, ca și în cazul majorității statelor Europene dar și în S.U.A., Constituții ce au servit drept model pentru Statele lumii.
Acest fapt se regăsește și în preambulul Constituției RM: „NOI, reprezentanţii plenipotenţiari ai poporului Republicii Moldova, deputaţi în Parlament [...],adoptăm Constituţia Republicii Moldova, declarînd-o LEGE SUPREMĂ A SOCIETĂŢII ŞI A STATULUI. , spre deosebire de Statele Europene și S.U.A. , unde preambulul Constituției are următorul conținut: „Noi, Poporul Statelor Unite, [...] decretăm și promulgăm Constituția de față”. Iar conținutul art. 142 al Constituției Republicii Moldova zădărnicește orice încercare eșuată a acestor „apărători ai statalității“, declarând nu doar posibilă Unirea, dar și prevede o procedură pentru un asemenea exercițiu statal.
Lipsa majorității favorabile Unirii este ultima redută de menținere a captivității acestui Stat. Pentru început, e necesar să specificăm că 90% din mass-media din Republica Moldova este captivă, fiind proprietate privată a politicienilor. Și oare cui dacă nu mass-mediei îi revine rolul de a informa corect, echidistant și nepărtinitor? Parafrazând – mass-media este cea care a contribuit la formarea lipsei majorității favorabile Unirii prin manipulare și fals, iar proprietarii acestor surse media își justifică mandatele prin această lipsă de voință generată de mass-media afiliată lor. Interesantă schemă.
În Republica Moldova, există o parte a populației care este conștientă și își dorește Unirea Republicii Moldova cu România. Sondajele spun 22%, eu zic că suntem mult peste 51%. Aceste 22% sunt oameni informați și care își pot argumenta opțiunea, oricând. Avem și 25-30% indeciși, cei care sunt încă sub influența drogului mediatic de manipulare, substanța cenușie a cărora refuză să accepte vreo diferență între frați de grai și frați de sânge. Și avem o altă parte a populației care se opune Unirii – în mare parte incapabilă de a-și argumenta opțiunea. Încercările de a argumenta opțiunea negativă fiind de fapt niște frici educate și îndoctrinate: „ocupația românilor, va dispărea Moldova, suntem independenți, vom fi pe locul 2 după Unire, vom fi impuși să vorbim româna, ne vor deporta dacă nu o vorbim” și alte lucruri de la care îți vine a râde, dar și a plânge când le auzi.
Mesajul, idealul, obiectivul și subiectul național al Unirii nu convine unora, îndeosebi celor ce s-au obișnuit să mintă și să conducă mase de oameni manipulați. Unirea face chemare la unitate și la conjugarea eforturilor, în timp ce acei „apărători ai statalității” și „salvatori ai națiunii” fie tărăgănează mersul firesc al lucrurilor pentru a-și umple buzunarele de bani furați, fie dezbină masele populare, în bază de criterii etnice și seamănă vrajbă pentru a ține captivă Republica Moldova și cetățenii ei. Cetățeni care vorbesc limba română, care au tricolorul drept simbol de stat și care sunt urmașii acelorași rădăcini istorice românești, cuprinși adânc de somnul cel de moarte, din care parcă - parcă ne trezim..., Unire!
Vlad Bilețchi, președintele Asociației „ODIP – Onoare, Demnitate și Patrie”
24.02.2025
10:38
2524
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4481
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21493
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4282
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2727
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8632
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6145
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6806
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4140
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5800
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2373
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
01.04.2026
10:11
1
Moldova își consolidează securitatea energetică alături de UE: discuții la Chișinău despre tranziția către energie verde
01.04.2026
10:01
29
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
90
Preotul britanic care a cucerit lumea cu satul parohial fictiv al bunătății și acceptării
258
Valeriu Chiveri: Procesul de reglementare transnistreană trebuie accelerat, avem tot sprijinul pentru reintegrare
01.04.2026
08:39
250
Horoscopul zilei 01.04.2026
01.04.2026
06:06
378
Startupul Mercor confirmă un atac cibernetic prin compromiterea proiectului open‑source LiteLLM
01.04.2026
02:04
522
Companiile de robotaxi ascund cât de des intervin de la distanță pentru a-și salva vehiculele autonome
549
Oracle concediază masiv mii de angajați în timp ce pompează zeci de miliarde în inteligența artificială
01.04.2026
01:20
491
OpenAI atrage 122 de miliarde de dolari la o evaluare record de 852 de miliarde și pregătește terenul pentru IPO în 2024
01.04.2026
00:10
554
Meta, găsită în premieră responsabilă pentru periclitarea siguranței copiilor: avalanșă de procese după dezvăluirea strategiilor ascunse pentru a face aplicațiile addictive pentru adolescenți
31.03.2026
20:59
600
Premierul Alexandru Munteanu, la București: România rămâne principalul partener al Republicii Moldova în drumul spre Uniunea Europeană
31.03.2026
20:44
570
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
20:17
501
Uber își mărește participația la WeRide și lansează robotaxi complet autonome în Dubai
31.03.2026
19:55
515
Biblioteca open‑source Axios, folosită de milioane de dezvoltatori, compromisă de un hacker pentru distribuirea de malware
31.03.2026
17:24
742
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
16:20
678
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
13:32
721
Munteanu: Moldova se aliniază tot mai mult la standardele UE și devine mai atractivă pentru investiții
31.03.2026
12:57
684
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
12:36
743
Impact4Moldova: Guvernul și partenerii externi își coordonează eforturile pentru implementarea Planului de Creștere
31.03.2026
11:09
785
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
10:31
776
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
31.03.2026
10:29
1489
O dronă de tip „Shahed” a dat târcoale depozitelor de armament de la Cobasna. Aparatul de luptă a zburat o altitudine joasă
31.03.2026
10:04
685
FOTO // Romania Property Investment Day– eveniment EXCLUSIV dedicat investitorilor
31.03.2026
09:58
809
FAO și Japonia sprijină peste 1800 de fermieri moldoveni cu sorg, furaje și instruire pentru a face față secetei
31.03.2026
09:38
824
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
31.03.2026
08:15
780
Horoscopul zilei 31.03.2026
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














