ARGUMENTE // Moldovenismul - sminteală națională a basarabenilor: „Adevărul adevăr rămâne!”
9480
Eu, Nicolae, moldoveanul din neamul românesc, mă adresez tuturor fraţilor mei moldoveni, căzuţi în sminteala comunistă, precum că moldovenii nu-s români, cu următorul îndemn:
Măi fraţilor, nimeni pe pământ nu-şi alege părinţii şi neamul. Cum ţi i-a dat Dumnezeu, aşa îi ai şi trebuie să-i respecţi ca pe un dar al lui Dumnezeu.
Ca să-ţi recunoşti părinţii şi neamul, trebuie să-ţi cunoşti strămoşii, precum evreii din Biblie îi cunosc pe toţi de la Avraam încoace. Pe strămoşi să-i asculţi şi după ei să mergi.
Strămoşul nostru după potop este nepotul lui Noe – TIRAS, de la care au provenit TRACII, nume pierdut cu timpul. Iar de la Traian încoace tracii au început să se numească cu numele învingătorilor: ROMANUS, adică urmaşi ai romanilor, astăzi ROMÂNI. Acest nume l-au folosit cu peste o mie de ani până la formarea statului Moldova.
Şi primul stat liber al românilor, creat în 1290 de către voievodul Basarasb-I în Câmpia Dunării, l-au numit cu numele neamului – Ţara Românească sau în limba străinilor – Valahia.
Al doilea stat românesc, creat la 1342 de către Dragoş, o slugă românească a ungurilor, a fost numit, însă, nu după numele neamului, dar arbitrar – după numele râului Moldova, unde şi-a făcut capitala Baia. Numele de moldoveni ni se trage de la această ţară, dar nu e nume de neam, ci de baştină, precum străşeneni, basarabeni etc.
Numele de neam, de români, l-au păstrat toţi strămoşii moldovenilor, de aceea şi Ţării Româneşti îi spuneau Muntenia, ca să arate că şi ei sunt români.
Cel mai venerat domnitor moldovean, Ştefan cel Mare, se socotea român, având mamă din Oltenia, pe Oltea, iar ţara sa o numea în documente a doua Ţară românească – Oltro Vlahia şi Moldo - Vlahia. Ştefan cel Mare e socotit astăzi şi precursorul Unirii, deoarece a purtat 11 lupte cu vărul său din Muntenia, Radu cel Frumos, pentru unire contra turcilor. Ba chiar şi s-a căsătorit cu fiica lui, Maria Voichiţa, pentru a se uni.
Strămoşul nostru moldovean, cronicarul Miron Costin, în cartea: „De neamul moldovenilor”, ne învăţa în veacul al XVII-lea că şi muntenii, şi ardelenii, şi moldovenii un neam sunt, că de la Râm se trag, din Dacia Traiană.
Un alt strămoş moldovean, folosoful şi domnitorul Dimitrie Cantemir, în cartea „Descrierea Moldovei”, ne învăţa în veacul al XVIII-lea că şi cei din Muntenia, şi cei din Transilvania, şi cei din Moldova, un neam sunt, pentru că vorbesc cu toţii o limbă, au aceleaşi obiceiuri, dansuri şi port.
Strămoşii noştri moldoveni Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, Bogdan Petriceicu Haşdeu ş.a., la 1859, ajutaţi de munteanul Nicolae Bălcescu ş.a., au format statul nou ROMÂNIA.
Prin acea Mică Unire a Moldovei cu Muntenia, ei au salvat ce a mai rămas din Moldova după răpirea Bucovinei şi Basarabiei de către Austria şi Rusia. Astfel, ROMÂNIA a devenit patria comună a moldovenilor şi muntenilor, numită, la propunerea moldovenilor, cu numele neamului – ROMÂNIA, iar primul domn al României a fost ales moldoveanul Cuza - Vodă.
Strămoşul nostru, cel mai iubit poet, moldoveanul Mihai Eminescu, intuind sminteala noastră de astăzi, ce se năştea în Basarabia stăpânită de ruşi, a lăsat testament o frază: „Suntem români şi punctum!”.
Un alt strămoş, drag moldovenilor, Alexei Mateevici, văzând sminteala basarabenilor după 106 ani de ocupaţie rusească, ne-a lăsat poiezia „Limba noastră” şi o frază testamentară: „Nu există două limbi, moldovenească şi română, ci doar una – limba română şi să nu mai vorbim degeaba!”.
Strămoşii noştri moldoveni din Sfatul Ţării al Basarabiei, cu o sută de ani în urmă, despărţindu-se de Rusia, au recunoscut că sunt şi ei de neam românesc şi s-au unit cu Patria-Mamă România în 1918. Astfel au întregit vechea Moldovă a lui Ştefan cel Mare, dezbinată de Austria şi Rusia, realizând Marea Unire a românilor.
Iar voi, fraţilor moldoveni de astăzi, pe care strămoşi îi ascultaţi? Pe cei pe care vi i-a dat Dumnezeu sau pe ocupanţii străini ca Stalin şi Kotovski, care în 1924 au inventat în Transnistria „naţiunea moldovenească” şi „limba moldovenească” pentru a ne despărţi de neam şi ţară?
Pe cine ascultaţi voi? Pe Eminescu şi Ştefan cel Mare sau pe Voronin, Lupu şi Dodon, care au făcut din Eminescu şi Ştefan cel Mare nişte idoli ai statului separatist Moldova, creat de Kotovski, acoperindu-i cu flori şi scuipând în testamentul lor?
Treziţi-vă, fraţilor! Recunoaşteţi-vă Neamul, darul lui Dumnezeu, ca să nu se împlinească pedeapsa: „Nemulţămitorului i se ia darul”.
Uniţi-vă cu neamul pentru a vă salva, precum au făcut strămoşii!
Text semnat de Nicolae Robu, fost președinte al raionului Strășeni
07.03.2026
20:21
220
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
365
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
516
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
597
Horoscopul zilei 07.03.2026
683
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
839
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
865
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
622
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
656
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
674
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
07.03.2026
20:21
214
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
364
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
515
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
597
Horoscopul zilei 07.03.2026
682
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
838
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
864
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
621
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
655
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
673
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
845
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
688
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
679
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
689
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
729
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
649
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
747
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
667
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
692
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
709
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1237
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
719
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1035
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
651
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
793
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
Horoscopul zilei 07.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














