21:23:35 11.04.2026
Stiri

AREST la domiciliu pentru un fost șef de la ANSA

Anticorupție 28.01.2016 16:25 Vizualizări2076
AREST la domiciliu pentru un fost șef de la ANSA

Fostul șef al unui serviciu de la Agențai Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Alexandru Ciobanu, reținut ieri pentru 72 de ore pentru corupere pasivă, va sta în arest la domiciliu.

Decizia a fost luată astăzi de către magistrații de la Judecătoria Buiucani, la solicitarea procurorilor, care au cerut arest pentru 30 de zile în izolator pe numele lui Ciobanu.

Potrivit denunţătorului, suspectul, în complicitate cu alţi angajaţi ai aceleiaşi instituţii, ar fi eliberat certificate fitosanitare unor agenţi economici din R. Moldova. Actele erau emise pentru produse agricole moldoveneşti destinate exportului (în special mere), dar în ultimă instanţă acestea erau folosite pentru a reexporta marfă de altă origine, camuflată în marfă autohtonă. Conform informaţiilor preliminare, un astfel de certificat ar fi costat 1 000 - 1 100 de euro.

În cadrul măsurilor procesual-penale şi de investigaţie, au fost depistate mai multe certificate în alb (necompletate), în timp ce permisiunea pentru reexport era deja confirmată.

Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă până la zece ani de închisoare sau o amendă de până la 160 de mii de lei.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
11.04.2026 08:05 569 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 850 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte