Ard grâul și tractoarele: 36 de incendii în ultima zi, pe teritoriul R. Moldova
1842
IGSU
Zeci de hectare de culturi agricole sau miriște, dar și utilaje au fost nimicite de flăcări în ultima zi.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pompierii au intervenit, pe parcursul zilei de duminică, în 36 de cazuri pentru stingerea focarelor de ardere, care au fost înregistrate în mai multe raioane din R. Moldova.
În după-miaza zilei de ieri, pompierii au fost solicitați pentru a stinge un lan de grâu afectat de flăcări în apropierea satului Cernoleuca, raionul Dondușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 15:58. La fața locului au ajuns șase echipe de pompieri, care au reușit lichidarea focarelor către ora 17:10. În urma arderii, au fost nimicite șapte hectare de grâu din terenul cu suprafața totală de 38 de hectare.

Totodată, în seara zilei de 16 iulie, pompierii au intervenit și în raionul Hâncești, în apropierea satului Buțeni. Cazul a fost înregistrat la ora 21:30, când o combină de balotare a luat foc în timpul efectuării lucrărilor agricole într-un lan cu suprafața totală de 50 de hectare. La fața locului au intervenit trei echipe de salvatori.
Arderea a fost lichidată către ora 23:47. În urma incendiului, focul a distrus în totalitate un tractor de model KLA cu o combină de balotare, dar și cinci hectare de miriște uscată cu 20 de baloți de paie.

Tot, în raionul Comrat, localitatea Dezghingea, pompierii au stins 35 de hectare de miriște uscată.
IGSU îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor, mai ales în perioada caniculară și în condiții de umiditate redusă. Cetățenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis în preajma lanurilor, spațiilor forestiere și locurilor de agrement.
Angajații sectorului agricol sunt rugați să nu alimenteze tehnica agricolă cu carburanți și lubrifianți pe teritoriul terenurilor agricole, iar fumatul este strict interzis.
13.04.2026
12:24
354
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
351
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
429
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1525
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1489
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1873
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
750
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
744
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
795
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
968
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1014
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1064
Horoscopul zilei 11.04.2026
13.04.2026
12:24
327
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
13.04.2026
10:56
334
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
13.04.2026
08:46
412
Horoscopul zilei 13.04.2026
13.04.2026
00:10
1512
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1480
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1866
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
741
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
734
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
789
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
963
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
1009
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1060
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1447
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1372
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1360
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1197
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1319
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1545
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1309
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1109
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1541
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1156
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1069
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1539
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1287
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
ULTIMĂ ORĂ // Zi de DOLIU NAȚIONAL în R. Moldova. „Regele Umorului”, Gheorghe Urschi, a plecat la cele veșnice la 78 de ani
Kepler lansează cel mai mare cluster orbital de calcul și deschide drumul pentru centre de date în spațiu
Horoscopul zilei 13.04.2026
Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














