Arctica provoacă DISPUTE între Rusia și UE
1231
Shutterstock Un nou front rece ar putea să se deschidă în tensiunile politice dintre Uniunea Europeană și Rusia pe tema energiei. De data aceasta în Arctica.
UE a înaintat propuneri care ar putea să o determine să interzică exploatarea de noi zăcăminte de petrol, cărbune și gaze în Arctica, într-un efort de a proteja regiunea de schimbările climatice.
Rusia, unul dintre principalii deținători de teritoriu arctic, unde se găsesc o mare parte din stocurile sale de hidrocarburi și de pește, nu este prea încântată de aceste propuneri, vicepremierul rus Alexander Novak declarând la CNBC că acestea au o motivație politică și sunt absurde.
″Am fost un pic surprins când am auzit despre asta ieri. De ce Arctica, de ce nu Ecuatorul? S-ar putea veni cu o serie de locuri din lume unde producția de petrol și gaze trebuie interzisă”, a declarat Novak.
„Această propunere nu are altă motivație decât cea politică”, a adăugat el. „Ce ne spun aceste declarații – că trebuie să oprim extragerea gazelor produse în acest moment? Cred că autorii acestor propuneri înțeleg foarte puțin starea reală a lucrurilor”, a spus el.
Tensiuni deja crescute între Rusia și UE
Propunerile UE vin într-un moment în care tensiunile sunt deja mari între Rusia și UE în ceea ce privește energia, și mai ales gazele naturale.
Rusia a declarat că a intensificat livrările de gaze, dar criticii spun că se folosește de exporturile de gaze către regiune în scopuri politice, în special pentru a obține certificarea gazoductului Nord Stream 2. Rusia a negat că exploatează criza gazelor din Europa, președintele Vladimir Putin insistând miercuri la CNBC că Moscova nu folosește gazul ca armă.
Tensiunile din Arctica au crescut deja de mai mulți ani între actorii regionali, în special în lumina expansiunii discrete a influenței politice, economice și militare a Rusiei în această zonă.
Spre deosebire de Rusia, UE este un actor relativ nou în Arctica, iar blocul în sine nu este membru al Consiliului Arctic, un forum interguvernamental care are ca scop promovarea cooperării, coordonării și interacțiunii între statele arctice. Consiliul include statele membre UE Danemarca, Finlanda și Suedia.
Cu toate acestea, UE pare să încerce să își sporească rolul în regiune, iar într-o propunere prezentată miercuri de Comisia Europeană, aceasta a menționat că „regiunea arctică are o importanță strategică majoră pentru Uniunea Europeană, în ceea ce privește schimbările climatice, materiile prime, precum și influența geostrategică”.
Arctica se încălzește de două ori mai repede decât media globală
Arctica este o parte integrantă a economiei și teritoriului Rusiei, iar populația țării din regiune se ridică la aproximativ 2 milioane de persoane – adică aproximativ jumătate din cei ce trăiesc în Arctica la nivel mondial, potrivit Institutului Arctic.
Alexei Chekunkov, ministrul rus pentru dezvoltarea Orientului Îndepărtat și a Arcticii, a declarat în iunie că „Arctica este motorul creșterii economice. Reprezintă 10% din PIB-ul nostru și 20% din exporturile noastre”, iar Rusia este conștientă de sustenabilitatea în regiune, scrie descopera.ro.
Arctica se încălzește de două ori mai repede decât media globală, potrivit Institutului Polar Norvegian, care a avertizat că „încălzirea regională semnificativă duce la pierderea continuă a gheții marine, la topirea ghețarilor și a calotei de gheață din Groenlanda”, cu consecințe drastice pentru oamenii și natura din regiune, dar și pentru întreaga lume.
Novak s-a întrebat dacă propunerile UE înseamnă că oamenii care trăiesc și lucrează în regiune vor trebui să se mute.
„Sunt mulți oameni care trăiesc în zona arctică a Rusiei, există multe așezări și comunități care locuiesc în aceste regiuni, noi producem energie pentru a le susține activitățile. Ce ar trebui să deducem din astfel de declarații – că trebuie să punem capăt cu totul tuturor activităților umane, locuirii în aceste regiuni?”, a declarat el.
El a precizat că propunerile nu afectează doar Rusia, SUA, Canada, dar și Islanda și Norvegia (care fac parte din Uniunea Economică Europeană dar nu din UE).
13.04.2026
00:10
1158
ULTIMA ORĂ // Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1245
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1746
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
626
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
667
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
708
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
903
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
940
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1006
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1388
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
13.04.2026
00:10
1129
ULTIMA ORĂ // Cine este viitorul PREMIER al Ungariei, Péter Magyar, politicianul care a dărâmat după 16 ani regimul de la Budapesta loial lui Putin. Avea poster cu Viktor Orban în copilărie
12.04.2026
22:16
1230
CUTREMUR POLITIC LA BUDAPESTA: Ungaria scapă dominația lui Putin și alege schimbarea. Opoziția este aproape de o majoritate constituțională după numărarea a peste 53% din voturi
12.04.2026
20:59
1741
ALEGERI // Înfrângere ZDROBITOARE pentru partidul lui Orban. Primele rezultate ale alegerilor din Ungaria, după o mobilizare ISTORICĂ la urne
12.04.2026
19:11
625
Vremea în Republica Moldova între 13–19 aprilie 2026: săptămână caldă de primăvară, cu ploi la final
12.04.2026
15:49
665
Alerta meteo COD GALBEN de îngheț, valabilă în perioada 13-14.04.2026
12.04.2026
08:38
707
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
902
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
939
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
1005
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1387
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1317
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1300
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
1148
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
1261
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1489
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
1258
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
1059
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1454
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
1111
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
1029
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1492
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1241
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1403
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1319
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1366
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
1122
Horoscopul zilei 10.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














