Aproape un sfert dintre deputații R. Moldova au fost infectați cu COVID-19
1295
Pandemia de COVID-19 „bântuie” și în Parlamentul R. Moldova.
Până în prezent, peste 20 de deputați s-au infectat cu noul coronavirus, a anunțat astăzi de la tribuna Parlamentului vicespicherul Alexandru Slusari.
Deputatul a solicitat respectarea strictă a măsurilor epidemiologice, în contextul reluării ședințelor în plen de către legislatori.
Astfel, deputații iau astăzi pauze la fiecare două ore de aflare în sala de ședințe a Parlamentului.
Amintim că deputații nu s-au mai întrunit în ședințe plenare de pe 11 septembrie curent, conducerea socialistă a Parlamentului invocând drept motiv infectarea unor deputați cu COVID-19. De partea cealaltă, opoziția a acuzat majoritatea parlamentară de torpilarea activității Legislativului pentru a-l proteja pe candidatul Igor Dodon de critici sau scenarii-surpriză pe timpul campaniei prezidențiale.
06.03.2026
00:50
238
AWS lansează Amazon Connect Health, platformă cu agenți AI pentru automatizarea sarcinilor administrative din sănătate
06.03.2026
00:41
282
SUA pregătesc noi restricții dure la exportul de cipuri AI, cu impact major pentru AMD și Nvidia
06.03.2026
00:03
315
Procurorii italieni confirmă: jurnalistul Francesco Cancellato, spionat cu spyware-ul Paragon, mister total privind autorii atacului
344
Pentagonul desemnează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare al armatei americane
05.03.2026
23:34
368
Pentagonul marchează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare după refuzul de a sprijini supravegherea în masă și armele autonome
05.03.2026
23:20
360
BYD lansează bateria Blade 2.0 care promite încărcare de la 10% la 70% în 5 minute, dar doar la noile stații Flash Charging
05.03.2026
21:25
372
Roblox lansează un chat cu inteligență artificială care reformulează în timp real limbajul interzis în mesaje respectuoase
05.03.2026
20:29
425
Vreme mai rece, dar stabilă în Republica Moldova vineri, 06.03.2026
05.03.2026
20:21
381
Jumătate dintre vulnerabilitățile zero-day urmărite de Google în 2025 au lovit direct tehnologia enterprise și dispozitivele de securitate
05.03.2026
20:10
358
Oura cumpără startupul Doublepoint și aduce controlul prin gesturi în inelele sale inteligente
06.03.2026
00:50
218
AWS lansează Amazon Connect Health, platformă cu agenți AI pentru automatizarea sarcinilor administrative din sănătate
06.03.2026
00:41
266
SUA pregătesc noi restricții dure la exportul de cipuri AI, cu impact major pentru AMD și Nvidia
06.03.2026
00:03
291
Procurorii italieni confirmă: jurnalistul Francesco Cancellato, spionat cu spyware-ul Paragon, mister total privind autorii atacului
331
Pentagonul desemnează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare al armatei americane
05.03.2026
23:34
352
Pentagonul marchează Anthropic drept risc pentru lanțul de aprovizionare după refuzul de a sprijini supravegherea în masă și armele autonome
05.03.2026
23:20
343
BYD lansează bateria Blade 2.0 care promite încărcare de la 10% la 70% în 5 minute, dar doar la noile stații Flash Charging
05.03.2026
21:25
359
Roblox lansează un chat cu inteligență artificială care reformulează în timp real limbajul interzis în mesaje respectuoase
05.03.2026
20:29
415
Vreme mai rece, dar stabilă în Republica Moldova vineri, 06.03.2026
05.03.2026
20:21
369
Jumătate dintre vulnerabilitățile zero-day urmărite de Google în 2025 au lovit direct tehnologia enterprise și dispozitivele de securitate
05.03.2026
20:10
348
Oura cumpără startupul Doublepoint și aduce controlul prin gesturi în inelele sale inteligente
05.03.2026
20:05
448
Meta, dată în judecată în SUA pentru ochelarii inteligenți AI, acuzați că încalcă viața privată prin vizionarea de conținut intim de către contractori
05.03.2026
19:51
368
Negocierile dintre Anthropic și Pentagon pentru accesul la AI ar putea fi relansate, în ciuda ruperii contractului de 200 de milioane de dolari și a acuzațiilor dure dintre părți
05.03.2026
19:28
420
Netflix înghite compania de film AI a lui Ben Affleck, InterPositive, pentru a accelera producțiile cinematografice
05.03.2026
18:29
458
Match Group renunță la funcția de COO: Hesam Hosseini pleacă după 18 ani, pe fondul declinului aplicațiilor de dating în rândul generației Z
413
Moldova și Olanda pornesc cooperarea pentru agricultură inteligentă printr-un grup de lucru comun
05.03.2026
17:18
460
Meta deschide WhatsApp pentru chatboții AI rivali în Europa, dar introduce taxă pe mesaj
05.03.2026
17:08
457
Ministerul Educației lansează în consultare publică Programul de implementare a Strategiei „Educația 2030” pentru perioada 2026-2030
05.03.2026
16:25
523
Guvernul cere benzinăriilor corectitudine la vânzarea motorinei pentru fermieri în plină campanie agricolă
05.03.2026
16:00
469
MIDR și arhitecții raionali pun la punct digitalizarea actelor permisive în construcții
05.03.2026
15:35
523
Startup-ul Lio atrage 30 milioane de dolari de la Andreessen Horowitz pentru a automatiza complet achizițiile marilor companii cu agenți AI
05.03.2026
15:01
522
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Istoria românilor și universală” în școala generală
05.03.2026
14:02
511
Prețurile la carburanți cresc ca pe drojdii. Motorina s-a scumpit cu 1,52 de lei doar în patru zile, iar tentința ar putea să păstreze din cauza RĂZBOIULUI din Orientul Mijlociu
05.03.2026
13:57
615
Vicepremierul Osmochescu și premierul Munteanu promovează la Chișinău parteneriatul agroalimentar Moldova–UE pentru modernizarea agriculturii și atragerea investițiilor
05.03.2026
13:55
513
Prima sesiune de instruire pentru mentorii campaniei „Matematica de la egal la egal”, organizată la Chișinău cu participarea a 300 de elevi
05.03.2026
13:13
548
Suedia își extinde sprijinul pentru securitatea și tranziția energetică a Republicii Moldova
AWS lansează Amazon Connect Health, platformă cu agenți AI pentru automatizarea sarcinilor administrative din sănătate
SUA pregătesc noi restricții dure la exportul de cipuri AI, cu impact major pentru AMD și Nvidia
Procurorii italieni confirmă: jurnalistul Francesco Cancellato, spionat cu spyware-ul Paragon, mister total privind autorii atacului
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














