APEL către premierul R. Moldova: „Cerem să urgenteze prezentarea rezultatelor recensământului”
2025
Deși au trecut aproape doi ani de la desfășurarea recensământului, nici până astăzi Biroul Național de Statistică (BNS) nu a făcut publice rezultatele acestuia.
Mai multe ONG-uri din R. Moldova au semnat o declarație prin care îi cer premierului Pavel Filip să urgenteze prezentarea acestor rezultate.
„Considerăm că perioada de timp de peste un an şi zece luni este excesiv de mare şi nu justifică inacţiunile BNS privind publicarea rezultatelor recensământului. Conştientizăm faptul că organizarea recensămintelor este importantă pentru elaborarea cercetărilor, activităţilor de marketing şi planificare. Mai mult decât atât, considerăm că rezultatele recensămintelor sunt extrem de importante pentru asigurarea şi controlul legalităţii unor astfel de exerciţii democratice precum plebiscitele şi alegerile, evaluarea riscurilor privind securitatea naţională etc. În acest context, cerem Guvernului R. Moldova să urgenteze prezentarea publicului larg a rezultatelor Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din Republica Moldova din 2014”, se precizează în apelul acestora.
Amintim că recensământul populației și al locuințelor s-a desfășurat în luna mai 2014. Autoritățile au promis inițial că rezultatele finale vor fi anunțate până la finele anului. Ulterior, procesarea datelor a fost amânată, iar BNS a motivat că nu dispune de surse financiare necesare pentru acest proces.
Acum o lună, BNS a anunțat că sunt în căutare de personal temporar pentru procesarea datelor recensământului populaţiei şi al locuinţelor.
04.02.2015
15:11
1922
PREMIERĂ // Datele despre persoanele REȚINUTE, stocate într-o bază de date electronică
29.01.2015
11:43
2407
RECENSĂMÂNT // Dosar penal pentru distribuirea informațiilor false
03.12.2014
13:10
4778
PSRM este în scădere. Urmează să fie PROCESATE încă 45 000 de VOTURI
17.06.2014
10:50
2834
Anchetă de CONTROL pentru recensământul organizat recent
10.06.2014
11:14
2739
O nouă inițiativă marca Formuzal
31.05.2014
11:22
2858
Experții prognozează SURPRIZE: „Marja de eroare la recensământ ar putea fi mare”
14.05.2014
13:25
2559
Un ONG reclamă primele încălcări la recensământ. Autoritățile resping acuzațiile
18.03.2014
14:52
2339
Recensământul general al populației se amână
07.03.2014
16:50
2069
Cer amânarea RECENSĂMÂNTULUI
04.03.2014
12:00
3802
Recensământ 2014 // Campanie: „Vorbim românește, suntem români”
17.05.2013
14:34
2123
Furt ca-n filme! O bancă din Grecia, jefuită de 1 milion de euro
20.03.2026
21:01
206
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














