APĂ POTABILĂ de calitate pentru 30 000 de persoane din raionul Taraclia. Investiția a venit de la bulgari
1778
În orașele Taraclia și Tvardița au fost inaugurate, astăzi, stațiile publice de distribuire a apei potabile, construite cu asistența financiară a Ambasadei Bulgariei în cadrul unui proiect realizat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Pe lângă aceste două stații publice, dotate cu echipament modern de tratare a apei, altele cinci au fost date în exploatare în localitățile Valea Perjei, Albota de Sus, Cairaclia, Ciumai și Cealâc din raionul Taraclia.
„S-a investit în localitățile care duceau o lipsă acută de apă potabilă. Asigurarea populației cu surse sigure de apă este o prioritate stringentă pentru raionul Taraclia, deoarece sistemele de aprovizionare cu apă din raion sunt deteriorate, iar cele peste 400 de fântâni publice de care dispunem sunt cu apă de proastă calitate. Nu în zadar, în raionul Taraclia se înregistrează anual un număr alarmant de maladii gastrointestinale. Acestea sunt cauzate, în mare parte, de calitatea necorespunzătoare a apei”, a menționat președintele raionului Taraclia, Chiril Tatarlî, în cadrul evenimentului de inaugurare.
Potrivit sursei citate, viața locuitorilor din aceste șapte comunități se va schimba în bine. „Sunt sigur că aceste stații publice de distribuire a apei potabile, dotate cu echipament modern, vor deveni puncte de atracție pentru toți locuitorii comunităților. Asistența financiară oferită de Ambasada Bulgariei este pentru noi foarte oportună și relevantă. Cu forțe proprii n-am fi reușit să realizăm aceste lucrări”.
Tot cu sprijinul financiar al Ambasadei Bulgariei a fost reconstruit și acoperișul căminului Universității de Stat „Grigore Țamblac” din orașul Taraclia. Din cauza acoperișului deteriorat de câțiva ani, etajele 4 și 5 ale căminului nu mai puteau fi utilizate, motiv pentru care edificiul prevăzut cu 400 de locuri nu putea găzdui mai mult de 180 de studenți.
În total, au fost alocate 275 000 de euro pentru construcția și amenajarea celor șapte stații publice de distribuire a apei potabile și pentru reconstrucția acoperișului.
„Suntem bucuroși să vedem cum investiția noastră a îmbunătățit condițiile de trai ale locuitorilor din raionul Taraclia. Dacă am reușit să aducem apă potabilă acolo unde era cea mai mare nevoie de ea și astfel să contribuim la prevenirea cazurilor de îmbolnăvire a oamenilor din regiune, înseamnă că acest proiect și-a atins scopul și este unul de succes. Sperăm ca împreună cu PNUD să realizăm și alte proiecte care vor contribui la dezvoltarea durabilă a R. Moldova”, a spus Ambasadorul Republicii Bulgaria în Republica Moldova, Petar Vâlov,.
La ora actuală, aproximativ 40 la sută din populația R. Moldova nu are acces la apă potabilă de calitate.
„Acest lucru este îngrijorător și cere eforturi imediate și coordonate pentru a soluționa problema în cauză și a asigura accesul tuturor, atât sub aspect fizic cât și economic, la apă curată și la sanitație. Acest proiect vine cu o contribuție importantă în acest sens”, a menționat Dafina Gercheva, Coordonatoare Rezidentă ONU și Reprezentantă Rezidentă PNUD în Moldova.
Raionul Taraclia are o populație de aproximativ 44 000 de persoane, dintre care două treimi sunt etnici bulgari.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.09.2026
19:21
05.09.2026
19:01
05.09.2026
16:54
05.09.2026
16:43
05.09.2026
16:24
05.09.2026
16:12
05.09.2026
16:10
05.09.2026
15:49
05.09.2026
14:35
05.09.2026
14:25
05.09.2026
14:17
05.09.2026
14:15
05.09.2026
14:08
05.09.2026
14:05
05.09.2026
14:02
05.09.2026
14:02
05.09.2026
13:41
05.09.2026
13:34
05.09.2026
13:24
05.09.2026
13:20
05.09.2026
13:06
05.09.2026
12:25
05.09.2026
12:12
05.09.2026
11:55
05.09.2026
11:27
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
Cum sunt împărțite pădurile lumii și ce înseamnă pentru climă țările cu suprafețe forestiere mici, precum Moldova
Ambasadorul Rusiei la Chișinău acuză „tandemul Bruxelles-București” că subminează suveranitatea Moldovei și șterge din memoria publică istoria ruso-moldovenească
Ambasadorul Rusiei la Chișinău atacă tandemul Bruxelles-București și acuză UE și România că transformă Moldova într-o „periferie înapoiată și lipsită de drepturi”
Cum arată topul celor mai întinse țări din lume după suprafața de uscat și unde se plasează Moldova în context global


















