Anunțul guvernatorului BNM: Se SCHIMBĂ bancnotele din R. Moldova
5399
Bancnotele de hârtie din R. Moldova vor fi înlocuite treptat cu cele fabricate din polimer, iar primii lei din plastic ar putea să apară în circulaţie începând cu anul viitor.
Anunţul a fost făcut de guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea, în cadrul audierilor raportului de activitate a instituției pe care o conduce, desfășurată în această săptămână de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe.
Şeful Băncii Naţionale Sergiu Cioclea a anunţat că, în următoarele săptămâni, va fi organizată licitaţia pentru a identifica acea companie care va fabrica bancnotele de polimer. Măsura are scopul de a reduce cheltuielile de producere a bancnotelor, care ies repede din uz. De exemplu, punerea în circulaţie a monedelor de unul şi doi lei a ajutat autorităţile să facă economii majore.
„Deci, la fiecare şase-şapte luni trebuia să schimbăm jumătate din stoc. Credem că economiile o să fie chiar de patru sute de milioane de lei", a spus Sergiu Cioclea, guvernatorul Băncii Naţionale din Moldova, citat de publika.md.
16.01.2026
11:26
369
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:40
374
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
15.01.2026
17:12
756
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
897
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
922
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
783
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
919
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
817
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
770
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
957
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
16.01.2026
13:44
1
Autoproclamatul „apostol Mihail” din R. Moldova, care a exploatat o familie mai bine de un deceniu, condamnat la detenție pe viață. Bărbatul de 68 de ani a abuzat sexual două minore, iar ulterior le închidea într-un cuptor să le arate „cum e Iadul”
16.01.2026
13:13
66
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
16.01.2026
12:47
134
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
16.01.2026
11:26
330
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
16.01.2026
10:53
292
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
16.01.2026
10:40
344
Ministerul Energiei analizează șase proiecte inovatoare în Sandbox pentru digitalizarea și modernizarea sectorului energetic
16.01.2026
10:35
379
Trump amână atacul asupra Iranului la cererea lui Netanyahu, dar păstrează opţiunea militară „cu degetul pe buton”
16.01.2026
10:18
504
Germania, tot mai sceptică față de UE: elita politică de la Berlin discută deschis sfârșitul Uniunii și un „nucleu dur” european pentru securitate
16.01.2026
09:29
402
Macron dezvăluie: Franţa asigură două treimi din informaţiile secrete folosite de Ucraina în războiul cu Rusia
16.01.2026
09:28
440
ANALIZĂ // Ce ar însemna UNIREA României cu Republica Moldova din punct de vedere economic: „Reprezenta o oportunitate strategică pe termen lung, dar și un efort economic pe termen scurt și mediu.”
16.01.2026
09:27
480
Cancelarul german admite: Renunțarea la energia nucleară a fost o eroare strategică serioasă
16.01.2026
08:29
414
Horoscopul zilei 16.01.2026
16.01.2026
08:24
381
SUA ar fi provocat deliberat pana de curent din Caracas pentru a ușura capturarea lui Nicolás Maduro
16.01.2026
07:34
495
Centrală electrică strategică distrusă la Harkov de ruși, milioane de ucraineni lăsați în întuneric și frig
15.01.2026
22:32
558
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
778
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
629
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
734
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
825
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
745
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
791
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
666
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
876
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
883
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
648
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
Universitățile din Moldova își pregătesc profesorii în limba engleză pentru a atrage mai mulți studenți străini
Războiul lui Putin din Ucraina a depășit durata „Marelui Război Patriotic” și zdruncină miturile istorice ale Rusiei
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
Cercetarea și inovarea primesc peste jumătate de miliard de lei în 2026, cu 47 de milioane mai mult decât în 2025
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














