ANUNŢ ŞOCANT al lui Michael Douglas: „AM MINŢIT, NU AM CANCER LA GÂT”
820
Foto: libertatea.ro
După ce a anunţat că are cancer la gât, actorul Michael Douglas a iscat vâlvă cu vechile, dar şi recentele lui declaraţii.
.
În ultimul interviu acordat prietenului său Samuel L. Jackson, Michael Douglas face o dezvăluire uluitoare: a minţit în legătură cu tipul de cancer cu care a fost diagnosticat. „Chirurgul mi-a spus să spun că este cancer la gât. L-am întrebat de ce și mi-a răspuns că dacă nu merge bine, îmi voi pierde o parte din falcă și limba, așa că am fost de acord”, a declarat Douglas, potrivit Huffington Post, citat de libertatea.ro.
Actorul a mai mărturisit că a fost teribil de înspăimântat când a aflat că boala sa este într-un stadiu foarte avansat. Totuşi, acest lucru nu l-a împiedicat să facă unele declaraţii care au stârnit vii polemici. Astfel, Michael Douglas, diagnosticat cu cancer la gât în 2010, a fost citat de publicaţia „The Guardian”, căreia i-a acordat un interviu, în care a spus că tipul său de cancer a fost cauzat de viaţa lui sexuală.
Actorul a fost întrebat dacă, ţinând cont de boala sa, regretă numărul mare de ani în care a fumat şi a consumat alcool, iar el a răspuns: „Nu. Fără a intra în detalii, acest cancer specific este cauzat de virusul papiloma uman (HPV) şi provine din practicarea cunilingusului”.
Michael Douglas, câştigător a două premii Oscar, a dezvăluit în anul 2010 că suferă de cancer şi face şedinţe de chimioterapie şi radioterapie. „Trebuie să merg regulat la control, la fiecare şase luni, dar totul este normal de doi ani încoace”, a spus actorul, adăugând că „acest tip de cancer nu recidivează în 95% din cazuri”.
09.09.2025
13:06
18825
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
21733
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
33593
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
23129
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
21567
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
14001
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
13535
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
14715
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
14272
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.05.2025
11:55
14807
Un film distins cu Premiul Oscar și Globul de Aur, proiectat la Chișinău: Intrarea este liberă
22.05.2025
16:55
14802
Jennifer Lopez, dată în judecată pentru că a publicat pe reţelele de socializare fotografii cu ea pentru care nu deţinea drepturi de autor: Dune de 150 000 de dolari pentru fiecare poză
21.05.2025
13:50
14670
Intervision, alternativa lui Putin la Eurovision, va avea loc pe 20 septembrie
28.12.2025
20:38
289
Trump și Zelenski pregătesc un nou plan de pace pentru Ucraina, după discuții esențiale cu Putin
28.12.2025
18:49
453
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 29 decembrie 2025 - 4 ianuarie 2026
28.12.2025
16:51
401
Moscova continuă atacurile barbare asupra Kievului, în timp ce premierul canadian cere o Rusie cooperantă pentru pace durabilă în Ucraina
28.12.2025
08:30
539
Horoscopul zilei 28.12.2025
28.12.2025
07:38
760
Lavrov acuză regimul Zelenski de lipsă de deschidere în discuțiile pentru pace și acte de sabotaj asupra infrastructurii ruse
28.12.2025
05:20
647
Viitor incert pentru centrala nucleară Zaporojie, între controlul rus și gestionarea internațională
28.12.2025
01:08
680
Canada susține Ucraina cu un ajutor economic semnificativ de 1,8 miliarde de dolari SUA
27.12.2025
22:26
653
Putin acuză Ucraina de tergiversare a păcii în timp ce forțele ruse avansează în Donețk și Zaporizhzhia
27.12.2025
22:09
813
R. Moldova: Vlad Filat rămâne în țară, contestă condamnarea din Franța și mandatul INTERPOL
27.12.2025
21:11
662
28 decembrie 2025: Lapoviță și vânt puternic în Republica Moldova
27.12.2025
19:05
941
Deputatii ucraineni sub lupa NABU într-un nou scandal de corupție dezvăluit în absența lui Zelenski aflat la discuții cu Trump în SUA
27.12.2025
18:48
818
Arestări masive în Italia: Suspecți de finanțare a Hamas deghizați prin asociații de sprijin umanitar pentru Palestina
27.12.2025
16:13
957
Vlad Filat, fost premier al Republicii Moldova, căutat internațional după condamnarea în Franța la 2 ani de închisoare
27.12.2025
16:01
852
Zelenski oprește în Canada pentru discuții europene înainte de întâlnirea crucială cu Trump în Florida
27.12.2025
12:36
831
Kim Jong Un subliniază legăturile strânse cu Putin, menționând sacrificiile comune în războiul din Ucraina și intensificarea cooperării militare
27.12.2025
08:05
888
Horoscopul zilei 27.12.2025
27.12.2025
08:01
872
Zelenski își intensifică eforturile diplomatice înainte de întâlnirea cu Trump, discutând cu lideri europeni și NATO despre situația din Ucraina
27.12.2025
06:37
850
Zelenski, deschis la un referendum pentru planul de pace propus de Trump dacă Rusia acceptă armistițiul
27.12.2025
06:34
843
Explozii puternice la Kiev, alerte aeriene extinse în Ucraina
27.12.2025
00:00
1222
Rusia pregătește amplasarea rachetelor hipersonice în estul Belarusului, îngrijorând experții și NATO
26.12.2025
22:01
2486
Balon cu aer cald detectat de radarele ucrainene în nordul Moldovei, nu dronă rusească
26.12.2025
20:35
1025
Schimbări meteorologice notabile pentru 27.12.2025
26.12.2025
20:28
1009
Atacuri masive rusești în a doua zi de Crăciun: 112 confruntări armate și 8.000 de gospodării fără electricitate în Ucraina
26.12.2025
19:59
1323
Oportunitate pentru cei care își caută de LUCRU: Salariu de 30.000 de euro și cazare gratuită pentru șase luni de muncă pe o insulă din Scoția
26.12.2025
19:42
962
Tensiuni crescânde: Rusia acuză Ucraina de sabotarea negocierilor asupra planului american
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
19.81
1 USD
16.80
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














