„Anul Nou care n-a fost”, în regia lui Bogdan Mureşanu, care va fi prezentat gratuit la Chișinău, aplaudat de peste 1 500 de spectatori la premiera de gală de la București
Mai mult de 1 500 de spectatori au asistat la premiera de gală a filmului „Anul Nou care n-a fost” luni-seară, la Cinema City AFI Cotroceni din București.
Aceeași peliculă va fi prezentată gratuit la cinematograful Cineplex-Loteanul din Chișinău sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 20.00, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.
La evenimentul de la București de pe 23 septembrie au participat numeroase personalităţi din industria cinematografică, vedete, influenceri, alături de mulţi spectatori care au avut ocazia să urmărească filmul în premieră şi să-i cunoască pe realizatorii acestuia.
Dida Dragan, Corina Chiriac, Andra şi Cătălin Măruţă, Cabral şi Andreea Ibacka, Chef Florin Dumitrescu, CRBL, Basti Ţopescu, actorii Magda Catone, Mihai Mărgineanu, Anamaria Marinca, Denis Hanganu, Dana Rogoz, Daniela Nane, Daniel Nuţă, Ana Radu, Cristina Ciobănaşu, Lucian Ifrim, Nicu Banea, Alexandru Ion, Ana Covalciuc, regizorul Alexandru Dabija, scenograful Helmut Stürmer, se numără printre invitaţii speciali care au aplaudat şi felicitat întreaga echipă a filmului.
Din 24 septembrie, „Anul Nou care n-a fost”, scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu, rulează în peste 80 de cinematografe din 42 de oraşe, transmite News.ro.
Din distribuţie fac parte: Adrian Văncică, Iulian Postelnicu, Emilia Dobrin, Mihai Călin, Nicoleta Hâncu, Andrei Miercure, Manuela Hărăbor, Ioana Flora, Ada Galeş, Victoria Raileanu, Elvira Deatcu, Marian Râlea, Vasile Muraru, Ion Sapdaru, Mircea Andreescu, Radu Gabriel, Vlad Ionuţ Popescu, Theodor Şoptelea, Răzvan Vasilescu, Ioan Paraschiv, Doru Cătănescu, Gabriel Spahiu, Angel Popescu, Nicodim Ungureanu, Ilinca Hărnuţ, Sorin Cociş, Marius Damian, Marian Adochiţei, Dana Voicu, Afrodita Androne, Virgil Aioanei, Luca Toma şi mulţi alţii.
„Filmul lui Bogdan Mureşanu este un exemplu puternic şi glorios al modului de a spune o poveste din mai multe perspective şi prin fire paralele cu care jonglează cu elan şi convingere. Regizorul expune magistral frica intensă ce pluteşte în aer şi paranoia ce capturase o întreagă naţiune, starea de agitaţie şi furie care s-ar putea aprinde în orice moment”, notează High on Films.
În competiţie la Festivalul Internaţional de la Zurich
„Anul Nou care n-a fost” îşi continuă parcursul în festivaluri, cu o nouă selecţie importantă. Filmul va face parte din competiţia destinată lungmetrajelor de ficţiune la Festivalul Internaţional de la Zurich, Elveţia, ediţia 20, eveniment ce va avea loc în perioada 3 - 13 octombrie. Filmul va fi prezentat în cadrul festivalului pe 6, 7, 9 şi 13 octombrie.
Desemnat Cel mai bun film al secţiunii Orizzonti, la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, lungmetrajul „Anul Nou care n-a fost” a fost răsplătit cu Premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film, oferit de juriul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film. Bogdan Mureşanu a primit Premiul Bisato d'Oro 2024 pentru Cel mai bun scenariu, iar Boróka Biró a fost recompensată cu menţiunea specială pentru imagine Authors under 40 „Valentina Pedicini”. Performanţa celor patru premii obţinute la acest prestigios festival este unică în cinematografia românească.
„Filmul nostru e şi despre pericolul că se poate întoarce roata, că ne-am putea trezi oricând trăind în aceleaşi circumstanţe ca atunci când Europa era divizată. Şi cred că e de actualitate şi pentru că lucrurile astea se întâmplă încă astăzi, chiar foarte aproape de noi”, spune Bogdan Mureşanu.
Imaginea filmului este semnată de Boróka Biró şi Tudor Platon, iar Vanja Kovacevic şi Mircea Lăcătuş au realizat montajul. De sunet s-au ocupat: Alex Dragomir, Iolanda Gârleanu; de montaj, design & mixaj sunet: Sebastian Zsemlye/Raza Studio. Iulia şi Victor Fulicea semnează scenografia. Dana Anghel, Iulia Roşeanu şi Domnica Bodogan au realizat costumele, machiajul, respectiv coafura. Director de casting: Viorica Capdefier.
Ada Solomon, Viorel Chesaru (Chainsaw Europe), Vanja Kovacevic (All Inclusive, Serbia), sunt coproducătorii filmului, iar Irina Enea, Bogdan Luca şi Adriana Bumbeş sunt producătorii executivi ai filmului. Producători asociaţi: Theo Nissim, Claudia Nedelcu Duca, Dan Burlac, Adrian Văncică.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”