22:47:55 18.12.2025
Stiri

Anturajul lui Putin este pe cale să se RĂSCOALE. Mai mulți oficiali de la Moscova, îngrijorați de războiul început de liderul de la Kremlin: „O greșeală catastrofală”

Actualitate 20.04.2022 17:39 Vizualizări7175
Anturajul lui Putin este pe cale să se RĂSCOALE. Mai mulți oficiali de la Moscova, îngrijorați de războiul început de liderul de la Kremlin: „O greșeală catastrofală”

Au trecut aproape două luni de când Vladimir Putin a declanșat războiul în Ucraina, iar Rusia a înregistrat pierderi militare considerabile și este tot mai izolată pe plan internațional, confruntându-se cu sancțiuni fără precedent. Scurta operațiune militară specială s-a transformat într-un război de durată, rușii fiind surprinși de rezistența Ucrainei și de unitatea aliaților care o sprijină. În acest context, scrie Bloomberg, un număr restrâns de oficiali ai Kremlinului pun tot mai mult sub semnul întrebării decizia lui Putin de a porni acest război, transmite Hotnews.

Înalți oficiali din guvern sau din zona companiilor controlate de stat consideră că războiul a fost „o greșeală catastrofală” care va arunca Rusia cu ani în urmă, scrie Bloomberg pe baza discuției cu 10 surse care au dorit să își păstreze anonimatul.

Nimeni nu are curajul să își exprime criticile în mod public.

Până acum, niciuna dintre cele 10 surse nu întrevede vreo șansă ca președintele rus să își schimbe poziția sau să fie contestat pe plan intern. Bazându-se tot mai mult pe un cerc extrem de restrâns de consilieri, Putin a parat orice tentativă a unor oficiali de a-l avertiza asupra dezastrului economic sau a costurilor politice pe care le va avea războiul.

Unii spun că împărtășesc din ce în ce mai mult temerile exprimate de serviciile de informații americane (dar și de președintele Ucrainei Volodimir Zelenski –n.red) privind posibilitatea ca Putin să recurgă a utilizarea limitată a armelor nucleare, în cazul în care campania militară din Ucraina se va îndrepta către un eșec al Moscovei, campanie pe care o vede ca fiind ”misiunea sa istorică”.

Putin are însă sprijinul masiv al publicului, și al elitei ruse care îmbrățișează linia oficială a propagandei de la Kremlin, subliniază totuși Bloomberg. Elita crede că ciocnirea cu Occidentul era inevitabilă, iar economia se va adapta sancțiunilor impuse de SUA și aliați.

Și masele l-ar susține pe Putin. După șocul inițial cauzat de sancțiuni, un soi de „stabilitate suprarealistă” s-a instalat în Rusia.

În același timp însă, numărul celor care au dubii cu privire la strategia liderului rus este în creștere, doar că nu au curajul de a ieși public cu astfel de mesaje. Câțiva oligarhi au făcut unele declarații mai nuanțate în care atrăgeau atenția asupra consecințelor nefaste ale războiului. Alții au fost mai tranșanți, vorbind despre „războiul nebunesc” al lui Putin.

Însă este clar că Putin va continua lupta, chiar dacă Kremlinul a trebui să se mulțumească deocamdată cu o bătălie pentru Donbas în locul ambițiilor inițiale de a câștiga rapid întreaga țară.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
18.12.2025 07:52 645 Horoscopul zilei 18.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.80 1 USD 16.91 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte