03:19:17 12.04.2026
Stiri

ANTICORUPȚIE // Structură ca în România în cadrul unui minister de la Chișinău

Anticorupție 21.11.2015 11:31 Vizualizări2372
ANTICORUPȚIE // Structură ca în România în cadrul unui minister de la Chișinău

O structură similară Corpului de Control din cadrul Ministerului Transporturilor din România ar putea fi creată și în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor de la Chișinău.

Corpul de Control ar urma să asigure îndeplinirea atribuțiilor ministerului în domeniul controlului tehnic, economic, administrativ, organizatoric, disciplinar, precum şi în combaterea corupţiei în instituţiile publice, întreprinderile de stat şi societăţile naţionale care funcţionează în subordinea sau sub autoritatea ministerului.

Despre acest lucru au discutat, ieri, ministrul Transporturilor din R. Moldova, Iurie Chirinciuc, și secretarul general adjunct al instituției omoloage din România, Mircea Popa.

Mircea Popa i-a spus oficialului moldovean că subdiviziunea respectivă este rezultatul mai multor ani de lucru și a colaborării pe care o are Ministerul Transporturilor cu Ministerul Afacerilor Interne al României și cu un șir de alte autorități competente, în scopul implementării Strategiei Naționale Anti-Corupție și a combaterii în comun a tentativelor și actelor de corupție în domeniul transporturilor, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de la Chișinău.

Chirinciuc a propus, la rândul său, semnarea unui document care să stipuleze cooperarea moldo-română la pregătirea experților din MTID în domeniul controlului intern, a schimbului de informaţii tehnice, dezvoltarea şi implementarea programelor comune de instruire și organizarea de seminare şi ateliere de lucru.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
11.04.2026 08:05 663 Horoscopul zilei 11.04.2026
10.04.2026 08:16 894 Horoscopul zilei 10.04.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte