ANIVERSARE // 70 de ani de învățământ superior medical
9527
File de istorie // În acest an, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” sărbătorește 70 de ani de la fondare
Se împlinesc 70 de ani de când istoria învățământului superior medical din Republica Moldova a început să prindă contur. O mână de oameni, dar cu tărie de caracter, au ținut cu tot dinadinsul să aducă și să dezvolte această ramură aici, la noi acasă. Singurul regret al celor care au stat la bazele dezvoltării acestei instituții este că, deși au progresat mult, nu au putut până acum să oprească timpul.
Incomparabil cu ce avem astăzi
Amintiri plăcute au lăsat amprente și în viața lui Aurel Danilov, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale. „Studiile și medicina de astăzi sunt incomparabile cu ce am avut noi. Așa precum cunoașteți, Universitatea a fost înființată în baza Institutului de Medicină nr. 1 din Leningrad, evacuat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial la Kislovodsk şi transferat, după război, la Chişinău, cu întregul corp profesoral-didactic şi studenţi.
Institutul de Stat de Medicină din Chișinău și-a început activitatea la 20 octombrie 1945, având o singură facultate - cea de Medicină Generală. Eram circa o mie de studenți și peste o sută de cadre didactice.
A fost greu. Toată literatura era în limba rusă și noi nu prea înțelegeam, pentru că era vorba de terminologii specifice și noi le învățam pe de rost. De la începuturi, cred că singurele note pozitive pe care le aveam erau la limba latină. Eram cinci studenți, am locuit și într-o odaie la cămin, după care am muncit cot la cot. Din cei cinci, patru au devenit profesori universitari și unul conferențiar”, povestește profesorul Danilov.
Au început să fie înființate facultățile
În anul 1954 a fost înfiinţată Facultatea de Pediatrie, în 1959 - cea de Stomatologie, în 1963 - cea de Medicină Preventivă şi în 1964 - Facultatea de Farmacie.
Laboratorul Central de Cercetări Ştiinţifice şi Facultatea de Perfecţionare a Medicilor au fost constituite în anul 1962, iar în 2000 - Facultatea de Rezidenţiat şi Secundariat Clinic. Abia în anul 1991 Institutul a devenit Universitate şi, din 1990, poartă numele lui Nicolae Testemiţanu (1927-1986), eminent om de ştiinţă, pedagog talentat, om de stat, excelent manager în domeniul ocrotirii sănătăţii şi un militant pentru independenţa Republicii Moldova.
„Universitatea a crescut odată cu noi”
„Deși au fost timpuri grele, au fost totuși frumoase. Ori de câte ori îmi amintesc, parcă am un ghimpe în inimă. Universitatea a crescut odată cu noi. La cei aproape 80 de ani câți îi am, majoritatea sunt legați de această instituție de învățământ. Am fost student, aspirant, asistent, conferențiar universitar, șef de catedră”, își amintește nostalgic conferențiarul universitar Alexandru Izvorean.
Alături de alți colegi, Alexandru Izvorean s-a numărat printre cei care „au dormit” practic în Universitate, pentru ca studenții de azi să-și facă studiile într-o instituție de învățământ modernă și prestigioasă. Tot el a fost și fondatorul Catedrei de cardiologie a USMF „Nicolae Testemițanu” și a contribuit la crearea Institutului de Cardiologie din Republica Moldova.
„Un mediu care te făcea să iubești medicina”
Și-a dedicat cei mai frumoși ani din viață acestei Universități și conferențiarul universitar Filip Ambros, doctor în științe medicale. „Pe atunci nu erau toate aceste blocuri ale Universității. Era numai blocul central. Îmi amintesc prima prelegere, care a fost ținută în holul Universității, pentru că nu erau așa săli cum sunt astăzi. Știu Universitatea de peste 60 de ani și, acum, când intru în această instituție, mă simt ca într-un furnicar. Este meritul celor care au fost la conducere și au creat toate condițiile pentru a studia o medicină eficientă”, ne spune Filip Ambros.
Regretul cel mare al profesorului este că și modernizarea are dezavantajele ei. „Câștigăm una și pierdem alta. Legea vieții... Noi am pierdut din cauza tehnologiilor că am îndepărtat cartea de om, în special de studenți. Acum, ei deschid Internetul - citesc, se informează, însă puțin se întipărește. Îmi amintesc că eu deschideam aceeași pagină de carte peste 10-15 ani și găseam mereu ceva nou, pentru că atunci avea un sens, acum după atâta experiență – altul. Medicii în ziua de azi s-au apropiat de progresele tehnice, dar s-au îndepărtat de pacient”, susține Filip Ambros.
Muzeul Medicinei
Laboratoare puține, săli mici de studii, iar de Internet - nici pomeneală. Acum, când pășesc în Muzeul Universității, își amintesc prin ce le-a fost dat să treacă și unde au ajuns. Fotografiile medicilor iluştri, dar şi cele mai vechi ustensile medicale pot fi admirate în Muzeul Medicinei, care a fost fondat în 1975, la inițiativa lui Nicolae Testemițanu.
„Aici sunt exponate foarte prețioase: un fonendoscop foarte vechi din anii ’30-’40, un dispozitiv de fixare a țesuturilor de prin anii 1950, cupe ale medicilor care au participat la diferite expoziții republicane și internaționale și câteva busturi istorice”, a menționat directorul Muzeului.
În acest an semnificativ, în cadrul unui complex sociocultural va fi inaugurat un nou sediu destinat pentru Muzeul de Istorie a Medicinei și Farmaciei din Republica Moldova, în care se va regăsi și Biblioteca Științifică Medicală, dar și o sală de conferințe pentru 550 de persoane.
Astfel, Muzeul va fi completat și dezvoltat, pentru a conserva și a expune valoroase crâmpeie din istoria medicinei moldave.
Alături de acest edificiu sociocultural, va fi inaugurată Aleea savanților și medicilor iluștri, pe care vor fi instalate busturi ale unor personalități notorii din domeniu, care au pus bazele medicinei autohtone.
Trebuie să păstrăm istoria și tradițiile, pentru că asta ne unește!
03.08.2018
11:01
6376
ANIVERSARE // De cinci decenii, Tudor Gheorghe iubeşte aceeaşi femeie
06.07.2018
15:03
2447
FOTO // Niciun DIVORŢ! Cum au sărbătorit David şi Victoria Beckham 19 ani de căsnicie
10.10.2017
17:02
2910
Cadoul TRĂSNIT pe care i l-a dat Berlusconi lui Vladimir Putin, de ziua lui
23.11.2014
13:25
4252
BIOGRAFIE // Revista „Contrafort” – 20 de ani
15.10.2013
15:15
11630
Ion Druță și-a lansat mai multe cărți la Chișinău și a criticat guvernarea
06.10.2013
15:39
3126
FOTO Ce fac liberalii cu ocazia celor 20 de ani ai partidului
03.09.2013
13:02
2252
Numărul șomerilor a crescut cu peste trei mii de persoane
03.03.2026
10:19
5289
OPORTUNITATE, FOTO // Romanian Real Estate Forum 2026 deschide noi perspective de investiții pentru capitalul moldovenesc
25.02.2026
10:22
6507
Romanian Real Estate FORUM – pentru PRIMA dată la Chișinău. REZERVĂRI și informații AICI
18.02.2026
09:34
7802
FOTO // Capital moldovenesc, oportunități europene: noua OFERTĂ bancară pentru finanțare în București
361
Londra, noul magnet european pentru talente și investiții în inteligența artificială
367
Artista britanică Sophie Tea, prima creatoare care își vinde oficial lucrările prin TikTok Shop
439
Marea Britanie pariază miliarde pe computere cuantice, dar lupta adevărată este pentru păstrarea talentului în țară
29.03.2026
08:20
480
Horoscopul zilei 29.03.2026
618
Fruit Love Island, serialul cu fructe generate de AI care parodiază Love Island și înnebunește TikTok-ul cu sute de milioane de vizualizări
28.03.2026
23:39
635
Studiu Stanford: chatboturile AI care te lingușesc îți subminează gândirea critică și te fac dependent de sfaturile lor
28.03.2026
20:53
643
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
794
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
683
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
768
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
816
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
727
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
809
Horoscopul zilei 28.03.2026
905
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
1018
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
865
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
965
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
934
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
976
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
944
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
906
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
991
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
827
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
822
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
947
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
Horoscopul zilei 29.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














