Anevrismul cerebral, pericol tăcut care ucide în câteva clipe. Regula BE-FAST te poate ajuta să recunoști rapid semnele unui AVC
312
Nu doare, de multe ori nu dă simptome, însă poate ucide în câteva clipe. Medicul Ștefăniță Dima explică de ce anevrismul cerebral este atât de periculos și care sunt semnalele de alarmă ce impun prezentarea imediată la spital.
Ștefăniță Dima, medic neuroradiolog intervenționist la Spitalul Memorial, avertizează că anevrismul cerebral este una dintre cele mai periculoase afecțiuni neurologice. În marea majoritate a cazurilor evoluează tăcut, fără simptome, până în momentul critic în care se rupe. Într-un interviu recent, specialistul a arătat care sunt puținele semne ce pot trăda existența unui anevrism, de ce investigațiile imagistice sunt esențiale și a reamintit simptomele de alarmă ale accidentului vascular cerebral, sintetizate în regula BE-FAST. Potrivit medicului, în momentul ruperii unui anevrism, aproximativ jumătate dintre pacienți își pierd viața, astfel că recunoașterea rapidă a simptomelor și prezentarea de urgență la spital pot face diferența dintre viață și moarte.
”Avem anevrisme de toate tipurile. Unele sunt localizate în zone unde le putem vedea mai ușor. Un exemplu este al unui pacient căruia îi cade pleoapa. Atunci, spunem că este o problemă cu nervul 3, care este foarte aproape de originea arterei comunicante posterioare. E un loc unde poate apărea un anevrism, nu mare, dar poate apăsa pe nervul 3. Atunci investigăm și, tratându-l, dispare. Angiografia este vitală, trebuie să o facem. Înainte nu aveam angio CT-ul (n.r. angiografie prin tomografie computerizată), e o tehnică recentă” a subliniat Ștefăniță Dima, neuroradiolog intervenționist la Spitalul Memorial.
Cel mai des însă, pacienții ajung la medicul neurolog cu ambulanța, când anevrismul este deja rupt, iar uneori cu carotida (arteră majoră din gât n.r.) blocată. ”Când se rupe anevrismul, 50% din pacienți se prăpădesc” avertizează dr. Ștefăniță Dima.
”Nu sunt semne de alarmă, simptome?” întreabă Val Vâlcu. ”Sunt și vorbim aici de celebrul FAST, transformat recent în BE-FAST.
”30% din AVC-uri sunt false, generate de scădere de tensiune, consum de alcool, de o reacție adversă la un medicament, lipsa de calciu. Anevrismele sunt de mici dimensiuni (până la 10 mm), dimensiuni medii (10 - 25 mm) și de dimensiuni mari sau gigante (peste 25 mm). Un anevrism de 20 - 25 mm apasă și dă simptome, dureri de cap, deficit de focalizare. Când e mai mic, nu. E un ucigaș silențios” punctează medicul.
Vorbind și despre tumori, medicul neuroradiolog a subliniat că ”la nivelul creierului există ceva ce nu are alt organ, se numește bariera hemato-encefalică, adică medicamentele din sânge foarte greu trec în creier. Protecția creierului este făcută pentru microbi. Nu intră microbul, dar nici citostaticul, antibioticul. Sunt foarte puține antibiotice care trec această barieră. De aceea ne temem foarte mult de meningo-encefalite, sunt greu de tratat.
Dar exact același lucru se întâmplă cu partea de chimio-terapie. Avem însă o soluție, este destul de recentă. Suntem foarte aproape de primele cazuri în România. Slăbim bariera, nu o rupem de tot, fără a vulnerabiliza creierul, apoi injectăm chimioterapicul. De aproximativ un an a început să fie folosit în lume și va ajunge și-n Romania foarte curând”.
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:25
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
03.08.2026
16:12
03.08.2026
16:07
03.08.2026
15:33
03.08.2026
15:28
03.08.2026
15:24
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
03.08.2026
16:12
03.08.2026
16:07
03.08.2026
15:33
03.08.2026
15:28
03.08.2026
15:24
03.08.2026
15:23
03.08.2026
15:21
03.08.2026
14:52
03.08.2026
14:16
03.08.2026
14:06
03.08.2026
13:56
03.08.2026
13:42
03.08.2026
13:26
03.08.2026
12:27
03.08.2026
12:21
03.08.2026
11:49
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
















