Anatol Țăranu: „Un popor care renunță la propriul concept al istoriei naționale, va trăi și își va educa copiii în conformitate cu valorile istoriei formulate de străini”

1.Proclamarea Independenței Republicii Moldova, la 27 august 1991, s-a produs într-un context de împrejurări extraordinare de ordin intern și extern.

Către vara anului Independenței mișcarea de emancipare națională în Moldova la Est de Prut luase avântul unei veritabile revoluții de eliberare națională care a pavat drumul de ieșire din imperiu. Era nevoie doar de un imbold puternic de declanșare a energiei maselor populare pentru atingerea libertății. Și acest imbold a venit de la Moscova unde, pe 19 august 1991, a început rebeliunea anticonstituțională în forma puciului anti perestroica care, indiscutabil, a grăbit enorm prăbușirea oficială a Uniunii Sovietice.

Puciul a demonstrat cu lux de amănunte toată putreziciunea sistemului politic sovietic, iar puciștilor prin conduita lor le-a reușit de minune performanța de a deveni ridicoli și de a se asocia cu bufonada. Ca rezultat, în societatea sovietică s-a diminuat până la dispariție frica pentru mașina represivă comunistă, devenind clar că sistemul s-a sprijinit, în special, doar pe teama oamenilor de represalii. Împreună cu frica s-a prăbușit și URSS. Repeziciunea cu care a început procesul dezagregării imperiului sovietic a luat prin surprindere multă lume, inclusiv clasa politică de la Chișinău.

La acel moment nu exista un plan bine chibzuit post imperiu. Însăși textul Declarației de Independență a fost conceput și scris în termeni temporali record, de un grup restrâns de autori, printre care și diplomați de la București, sosiți semioficial la Chișinău. În contrast cu evenimentele reîntregirii naționale din anul 1918, Bucureștiul oficial în anul 1991 a avut o contribuție minoră la desprinderea Moldovei la Est de Prut de imperiul de la răsărit și la modelarea destinului de mai departe a românilor din acest teritoriu. Nici la Chișinău, la momentul declarării Independenței, nu a existat o inițiativă clar articulată de Unire.

Astăzi sunt cunoscute afirmațiile făcute în presă de către Ambasadorul român Aurel Preda, unul din autorii textului Declarației de Independență, care insista că în 1991, Mircea Snegur i-a transmis de doua ori președintelui de atunci a României, Ion Iliescu, propunerea de unire a Basarabiei cu Romania. Tot Aurel Preda insista că a transmis oficial informația respectivă printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe către Ion Iliescu. Însă Ion Iliescu a negat public acest fapt, considerând ca dezvăluirile lui Aurel Preda au fost simple fabulații. Nici documentul la care face trimitere ambasadorul Preda, nu este în custodia istoricilor. Cum n-ar fi în realitate, dar lipsa de vizionarism politic pe ambele maluri ale Prutului a determinat rateul șansei istorice de Unire, în anul 1991, după modelul anului 1918.

2.Tranziția de la socialism la capitalism s-a dovedit a fi o operă mult mai complicată decât își închipuiau votanții Declarației de Independență, dar și majoritatea covârșitoare a societății moldovenești. Totalitarismul comunist a produs deformări profunde societale și, în special, la nivelul mentalului colectiv. Reîntoarcerea la modul de viață modelat de principiile proprietății private, lipsit de suportul statului de drept bazat pe mecanismele democrației liberale, a dat naștere formei autohtone a capitalismului sălbatic.

Situația în Moldova la Est de Prut se complica enorm grație identității naționale confuze a românilor-moldoveni – etniei majoritare a republicii - rezultat al deznaționalizării forțate de două secole. Pe lângă aceasta, în hotarele politice ale Republicii Moldova niciodată în istorie nu a existat o organizare statală independentă, până la 1991.

Deci, populația nu avea de unde să-și cristalizeze tradiție de autoconducere de sine stătătoare, pliindu-și comportamentul politic pe un sentiment puternic de reflex provincial. Toate împreună, au determinat eșecurile civilizaționale ale societății moldovenești în ultimele trei decenii. În plan economic am ratat posibilitatea de a edifica o economie autosuficientă, capabilă să asigure nivelul decent al vieții cetățenilor săi. În plan social s-a produs o ruptură abruptă și profundă între o minoritate a îmbogățiților peste noapte și o majoritate covârșitoare a săracilor, îndeosebi a populației de la sate. Clasa de mijloc – temelia și condiția obligatorie a stabilității politice și sociale, există doar într-o formă rudimentară.

Sistemul politic a evoluat în unul oligarhic, procedurile democratice comportând doar un caracter imitativ caracteristice unui stat capturat – constatare oficializată recent de declarația Parlamentului Republicii Moldova. În așa fel, la trei decenii de la apariția Republicii Moldova independente, stat cu integritate teritorială compromisă pe întreg parcursul existenței sale de o enclavă secesionistă, rostul existenței unei asemenea organizații statale a continuat să suscite dezbaterea publică pe dimensiunea a două opțiuni de dezvoltare - proiectul de independență și cel unionist.

3.Parcursul vieții științifice în Republica Moldova a fost nu mai puțin anevoios decât ale altor domenii de dezvoltare ale societății. Problema de fond s-a axat pe forma de organizare și finanțare a științei. Tradiția sovietică plasa organizarea procesului de investigație științifică în cadrul Academiei de Științe, în contrasens cu cadrul universitar, caracteristic practicilor statelor occidentale.

Încercarea de a racorda știința în Republica Moldova la practicile occidentale, în condițiile când sistemul universitar autohton este inapt financiar, dar și incapabil instituțional să înglobeze eficient procesul investigației științifice, a adus la anihilarea vechii forme de organizare a științei, fără a crea un sistem științific viabil universitar. Știința în Republica Moldova a nimerit într-o criză profundă, cu perspective incerte de depășire a ei.

Cu referire la știința istorică, situația a evoluat de la renașterea istoriografiei naționale, la începutul anilor 90, până la pericolul degradării ei rușinoase, cauzate de lipsirea de finanțare din partea statului, produsă în ultima perioadă. Unica instituție de cercetare sistemică a istoriei naționale – fostul Institut de istorie a AȘM, a fost lipsit de finanțare instituțională din partea statului, în așa fel fiind prejudiciat fatal procesul afirmării și dezvoltării istoriografiei naționale.

Un popor care renunță la propriul concept al istoriei naționale, va trăi și își va educa copiii în conformitate cu valorile istoriei formulate de străini. Acesta este prețul imposturii politice în raport cu istoriografia națională. Ignorarea realizărilor istoriografiei naționale de către politicul moldovenesc în toți 30 de ani de existență a statului Republica Moldova, a dus pe față la ambiguitatea politicii statului în problema educării și afirmării identității naționale. Nu s-a ajuns la un larg consens în societate chiar și în privința denumirii științific fundamentate a limbii de stat.

Societatea moldovenească rămâne profund divizată, faliile dezbinării păstrând liniile impuse în trecut de politicile imperiale de anihilare în conștiința băștinașilor a sentimentelor de apartenență la neam, la tradiția istorică, limbă, cultură națională. Republica Moldova rămâne un stat neîmplinit nu doar ca integritate teritorială, dar și la capitolul identitar. Problema fundamentală rezidă în faptul că populația Republicii Moldova așa și nu a atins gradul de consolidare caracteristic unei națiuni distincte. Într-o asemenea societate, orice efort de dezvoltare este lipsit de coerența și tenacitatea necesară pentru un rezultat de succes.

4.Republica Moldova este așezată în câmpul gravitațional a două mari proiecte de civilizație – european și eurasiatic. Ambele se găsesc într-o competiție geopolitică de durată. Politica externă a statului moldovenesc a oscilat încontinuu, în ultimii 30 de ani, între aceste două opțiuni geopolitice.

Oscilația prelungită a cursului politicii externe a fost alegerea cea mai proastă din toate posibile. Politica externă a statului trebuie să fundamenteze alegerea civilizațională pentru dezvoltarea societății.

Depășirea trecutului colonial, axată pe valorile renașterii naționale, impune implicit cursului politicii externe a Republicii Moldova dimensiunea românească și europeană. Ignorarea acestui deziderat echivalează cu renunțarea la libertate și progres și revenirea la starea de semicolonie a vechii metropole.

În conformitate cu logica istoriei, locul firesc al Republicii Moldova este în spațiul devenirii sale naționale – cel românesc, alături de și împreună cu România în spațiul de civilizație european.

Text semnat de Conf. univ., dr. Anatol Țăranu, Institutul de Istorie, Ministerul Educației și Cercetării, pentru „REVISTA DE ISTORIE A MOLDOVEI” Nr. 3-4 (127-128), 2021