10:47:46 29.03.2024
Stiri

ANALIZĂ // Instituția prezidențială – „veriga SLABĂ” în sistemul politic din Republica Moldova

Politică 05.02.2018 17:19 Vizualizări2428 Autor: Ziarul National
ANALIZĂ // Instituția prezidențială – „veriga SLABĂ” în sistemul politic din Republica Moldova


Asemenea unui tânăr munte aflat în formare, la fel și sistemul politic din Republica Moldova produce, deseori, seisme politice de intensitate diferită. Scurta istorie a statului suveran Republica Moldova ne demonstrează că instituția prezidențială este cea care se află în epicentrul cataclismelor politice, devenind veriga slabă a statului.

După declararea independenței, dacă excludem lista interimarilor, în fotoliul prezidențial s-au perindat cinci președinți: M. Snegur (1989-1997), P. Lucinschi (1997-2001), V. Voronin (2001-2009), N. Timofti (2012-2016), I. Dodon (2016-?).

În primii ani de suveranitate, președintele moldovean M. Snegur – cel care a rostit memorabila frază adresată omologului de la Cotroceni, Ion Iliescu: „Să ne ținem de neamuri!” – s-a bucurat de atribuții extinse, caracteristice unui regim prezidențial. Prima Constituție a statului suveran, cea din 1994, elaborată după modelul francez a legitimat un regim politic semiprezidențial. Acest model însă a creat premise pentru frecvente confruntări între instituția prezidențială și guvern. La un moment dat, în încercarea președintelui Snegur, care, conform Constituției, este și comandant suprem al Forțelor Armate, de a-l demite pe Ministrul Apărării, Pavel Creangă, confruntările dintre premierul A. Sangheli, care se împotrivea demiterii, și președintele Snegur s-au acutizat într-atât, încât, în anumite cercuri, se discuta despre declanșarea unei posibile lovituri de stat din partea armatei.

Pe durata mandatului președintelui Lucinschi, crizele dintre instituțiile puterii s-au transferat pe dimensiunea Parlament – Președinție. Atunci, Lucinschi a încercat să modifice Constituția prin introducerea modelului prezidențial. Astfel, în februarie 1999, s-a organizat un referendum consultativ, care nu a fost validat din cauza prezenței slabe la vot. Lucinschi a pierdut astfel bătălia cu parlamentarii. Mai mult, pentru a-l împiedica să candideze pentru al doilea mandat, la 5 iulie 2000, deputații – și de dreapta, și de stânga (D. Diacov, M. Snegur, I. Roșca, V. Voronin) – au modificat art. 78 din Constituție, care prevede modalitatea de alegere a șefului statului, introducând sistemul parlamentar și, implicit, alegerea Președintelui Republicii Moldova în Parlament.

Această reformă a produs însă o altă criză. După trei tentative de a alege șeful statului, procedura a eșuat spectaculos. Nici unul dintre candidați nu a acumulat 61 de voturi. Îmi amintesc bine fraza profetică a liderului comuniștilor V. Voronin, căruia i-au lipsit câteva voturi pentru a deveni șef al statului: „Sau Voronin președinte, sau alegeri anticipate!” Așa a fost să fie! Ca urmare a eșuării alegerii președintelui, președintele în exercițiu, Petru Lucinschi, a dizolvat Parlamentul și a anunțat alegeri legislative anticipate.

Cutia Pandorei s-a deschis! Reforma constituțională din 2000 a generat, în realitate, un sistem de guvernare imperfect. Din cauza incapacității Parlamentului de a alege șeful statului, s-a creat o situație de impas politic. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a art. 78 din Constituție, au fost organizate trei scrutine parlamentare anticipate, dintre care două pe parcursul anilor 2009-2010. În această perioadă, după patru încercări eșuate, Parlamentul nu a reușit să aleagă șeful statului.

Dată fiind situația, la 5 septembrie 2010, autoritățile organizează un referendum național constituțional pentru modificarea art. 78 în scopul revenirii la alegerea președintelui prin vot direct. Nici acest referendum nu a fost validat, din cauza slabei prezențe la vot. Problema alegerii șefului statului rămânea deschisă.

Din 11 septembrie 2009 până la 23 martie 2012, în Republica Moldova principala funcție în stat au deținut-o președinți interimari: Mihai Ghimpu (PL): 11 septembrie 2009 – 28 decembrie 2010; Vlad Filat (PLDM): 28 decembrie – 30 decembrie 2010; Marian Lupu (PDM): 30 decembrie 2010 – 23 martie 2012. Abia la 16 martie 2012, judecătorul fără de partid Nicolae Timofti a fost ales în funcția de Președinte al Republicii Moldova cu 62 de voturi ale Coaliției parlamentare pentru Integrare Europeană. Aceasta fiind o candidatură de compromis.

La 4 martie 2016, în urma sesizării Curții Constituționale de către un grup de deputați din fracțiunea PLDM, cu doar 20 de zile înainte de expirarea mandatului președintelui în exercițiu Timofti, Curtea Constituțională a hotărât că forma de alegere a președintelui nu poate fi în continuare sursă de criză constituțională și că, în vederea evitării vidului legislativ, declară neconstituțională Legea cu privire la alegerea Președintelui Republicii Moldova de către Parlament cu votul a 3/5 din numărul deputaților. Astfel, CC a revigorat prevederile privind alegerea președintelui prin vot direct, secret și liber exprimat în redactarea anterioară modificării neconstituționale.

Alegerile prezidențiale din noiembrie 2016 s-au desfășurat în condițiile art. 78. Prima confruntare între președintele Dodon și premierul Filip s-a produs în septembrie 2017, când acesta a refuzat să semneze decretul cu privire la numirea în funcția de Ministru al Apărării pe candidatul alianței de guvernare, membrul PPEM Eugen Sturza. Șeful statului a argumentat că în fruntea ministerului trebuie să se afle persoane competente, apolitice, responsabile și cumpătate, capabile să administreze Armata Națională. În opinia sa, Sturza nu avea aceste calități.

În aceste circumstanțe, s-a folosit o găselniță. Curtea Constituțională a Republicii Moldova a stabilit că refuzul președintelui Igor Dodon de a semna decretul de numire a Ministrului Apărării este motiv de a fi suspendat temporar din funcție, iar atribuțiile sale în această privință vor fi preluate de președintele Parlamentului sau de șeful guvernului. Prin urmare, decretul de numire în funcție a ministrului Sturza a fost semnat de A. Candu, președintele Parlamentului.

În ajunul Sărbătorilor, de Crăciun, V. Plahotniuc, liderul PDM, a decis să reînnoiască substanțial structura Cabinetului Filip, urmând ca șapte noi miniștri să-și preia portofoliile. Din fostul cabinet s-au menținut doar patru miniștri și, desigur, premierul Filip. Aceștia sunt: Octavian Armașu, Ministru al Finanțelor; Alexandru Jizdan, Ministru al Afacerilor Interne; Monica Babuc, Ministru al Educației, Culturii și Cercetării; Eugen Sturza, Ministrul Apărării. Și de această dată însă, șeful statului a refuzat repetat și categoric să semneze decretele de numire în funcție a noilor membri ai guvernului. Acesta și-a motivat refuzul prin faptul că revin la guvernare persoane care au fost implicate în „Furtul miliardului”, referindu-se astfel la A. Tănase, ex-președinte al CC; I. Leancă, ex-premier (15 mai 2013 – 10 decembrie 2014); Ch. Gaburici, ex-premier (18 februarie – 22 iunie 2015). Scenariul se repetă.

La 28 decembrie 2017, un grup de deputați din Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a depus o sesizare la Curtea Constituțională privind constatarea circumstanțelor ce justifică instituirea interimatului funcției de Președinte al R. Moldova pentru numirea noilor membri ai guvernului. Astfel, C.C. hotărăște că „refuzul președintelui de a-și executa obligațiile constituționale constituie imposibilitate temporară de a-și exercita atribuțiile și justifică instituirea interimatului funcției care se asigură, în ordine, de președintelui Parlamentului sau de prim-ministru pentru exercitarea acestor obligații constituționale ale președintelui”.

Situația e clară, iar tabloul politic este sinistru. Președintele sfidează legea supremă. Art. 98 (6) statuând că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a funcției, Președintele Republicii Moldova revocă și numește, la propunerea prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului. Igor Dodon a respins repetat lista candidaților.

În felul acesta, Constituția RM a devenit un gen de puzzle pe care îl asamblează – în funcție de opțiuni și circumstanțe – oamenii politici care dețin puterea.

Puterea ne prezintă decizia ca pe o soluție necesară pentru deblocarea situației. Autoritățile se străduie să evite astfel procedura de impeachment – una absolut necunoscută moldovenilor, dar și lipsită de șanse. Potrivit Constituției Republicii Moldova, art. 89, președintele poate fi demis în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției. Președintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcție de Parlament, cu votul a două treimi din deputați. Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați și se aduce neîntârziat la cunoștința președintelui Republicii Moldova. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcție este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea președintelui.

Exemplele anterioare însă demonstrează că referendumurile nu sunt „asimilate” de cultura politică a electoratului moldovean. Procedura este nu doar una costisitoare pentru o țară plină de datorii externe și cu un miliard furat, ci implică și riscul de neprezentare la urnele de vot.

Igor Dodon a fost ales în funcția de Președinte al Republicii Moldova în turul doi de scrutin, din 13 noiembrie 2017, cu 52,11% sau 834 000 de alegători. Pentru a valida rezultatele referendumului anti-Dodon, este necesar să se adune numărul de votanți care i-au acordat vot de încredere în ziua scrutinului plus încă un vot, adică 834 000 +1. Este practic imposibil.

Așadar, cutia Pandorei în sistemul politic moldovenesc rămâne deschisă pentru nu se știe câtă vreme. Așteptăm deșteptarea electoratului din țară în ajunul scrutinului parlamentar dinprimăvara anului 2018.

P.S. Cu puțin timp înainte de a trimite numărul la tipar, de la Chișinău aflăm că Președintele Dodon va fi suspendat temporar pentru a treia oară din funcție, pentru ca președintele Parlamentului să poată promulga Legea cu privire la modificarea și completarea Codului Audiovizualului, care prevede securizarea spațiului informațional.

Autor: Aurelia Peru-Bălan, doctor habilitat în științe politice, fost consilier prezidențial în domeniul politic, pentru
revista „Timpul” din România


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Încă o dată despre u...

25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md