Ambasadorul României la Chișinău: „Istoria a fost foarte dură cu cetățenii R. Moldova”; „Suntem condamnați la SUCCES”
2036
Vorbim aceeași limbă, împărtășim aceeași religie, avem aceeași apartenență etnică, iar acest lucru obligă R. Moldova și România să acționeze împreună „pentru succes”, susține Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, într-un interviu pentru „Radio Chișinău”.
„Au fost ani complicați, au fost perioade mai bune și mai proaste, au fost perioade când relațiile dintre România și Republica Moldova nu s-au situat la cele mai bune cote, însă faptul că vorbim aceeași limbă, împărtășim aceeași religie, faptul că avem aceeași apartenență etnică ne obligă și pe noi și pe cei din Republica Moldova să acționăm în continuare pentru succes, cu alte cuvinte suntem condamnați la succes. Nu avem o altă opțiune aici. În toată această perioadă au fost parcurși unii pași importanți. Ne dorim ca progresele înregistrate până acum în ceea ce privește consolidarea instituțională, consolidarea democrației, consolidarea statului de drept, promovarea consecventă a reformele, uneori dureroase, dar atât necesare în societate, toate acestea ar trebui să continue și să intre, de ce nu, într-o zonă de ireversibilitate, acolo unde acest obiectiv de integrare europeană să devină unul care să fie asumat integral de toți cetățenii Republicii Moldova, iar toate autoritățile să contribuie la susținerea fără echivoc a acestui obiectiv”, a declarat Daniel Ioniță.
Ambasadorul României la Chișinău a îndemnat românii din dreapta Prutului să viziteze Republica Moldova: „Să vină să vadă, sunt locuri minunate, sunt oameni minunați, sunt experiențe care cu siguranță trebuie trăite. Trebuie parcursă la pas Republica Moldova, trebuie interacționat cu oamenii respectiv, trebuie să vii cu mintea deschisă, trebuie să fii înțelegător cu tot ceea ce vezi aici și dincolo de dragostea firească pe care o ai către frații de peste Prut, să înțelegi inclusiv faptul că istoria a fost foarte dură cu cetățenii Republicii Moldova”.
18.01.2026
18:33
224
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
265
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
395
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
583
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
502
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
503
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
590
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
526
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
863
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
784
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
775
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
18.01.2026
18:33
26
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
18.01.2026
18:18
96
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
18.01.2026
12:43
380
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
18.01.2026
10:39
569
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
18.01.2026
10:06
483
Siegfried Mureșan: Acordul comercial UE–SUA, amânat în Parlamentul European din cauza tensiunilor provocate de Donald Trump
18.01.2026
08:39
493
Horoscopul zilei 18.01.2026
18.01.2026
07:49
579
Zelenski avertizează: Rusia vizează sistemul nuclear de energie al Ucrainei într-o strategie periculoasă
18.01.2026
07:28
512
SUA au eliminat în Siria un lider al unei grupări afiliate al-Qaida, legat de atacul ISIS în care au murit trei americani
17.01.2026
23:53
845
UE pregătește un răspuns ferm la noile taxe vamale ale lui Trump pentru Groenlanda: Von der Leyen, Costa și liderii europeni resping „șantajul” american
17.01.2026
20:43
775
Premierul R. Moldova, Alexandru Munteanu: personal aş vota pentru unirea cu România, dar ca prim-ministru urmez voinţa majorităţii pentru integrarea europeană
17.01.2026
20:42
768
Vreme stabilă și ger moderat în Republica Moldova, duminică 18.01.2026
17.01.2026
10:32
999
SUA pregătesc un „Consiliu al Păcii” pentru Ucraina, după modelul structurii create de Trump pentru Gaza
17.01.2026
08:24
850
Horoscopul zilei 17.01.2026
17.01.2026
06:51
992
Delegaţie de rang înalt de la Kiev merge la Washington pentru discuţii cu Witkoff şi Kushner despre pace şi reconstrucţia Ucrainei
16.01.2026
21:44
1196
Satul „hobbiţilor” din Rogojeni vrea să renască prin turism rural şi tradiţii moldoveneşti
16.01.2026
20:39
1161
Cer mai închis și ger persistent în Republica Moldova, sâmbătă, 17 ianuarie 2026
16.01.2026
19:27
1305
Boala lui Ramzan Kadîrov reaprinde temerile privind instabilitatea din Cecenia și vulnerabilitatea Kremlinului
16.01.2026
19:06
1089
Orban își construiește campania pe o petiție națională anti-Ucraina, mizând pe nemulțumirea tot mai mare față de finanțarea UE pentru Kiev
16.01.2026
18:53
1031
Maia Sandu îl primește la Chișinău pe președintele Albaniei pentru discuții despre cooperare și integrare europeană
16.01.2026
18:50
1543
Bruxelles propune aderare rapidă la UE cu vot limitat pentru noii membri. Moldova deschisă compromisului, Ucraina și Muntenegru resping formula
16.01.2026
18:43
1012
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
18:20
1093
Zelenski spune că sistemele aeriene occidentale au rămas fără muniție în timpul atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice
16.01.2026
17:19
989
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:07
1032
Zelenski respinge acuzațiile lui Trump, trimite delegație la Washington pentru garanții de securitate și speră să semneze „pachetul de prosperitate” la Davos
16.01.2026
17:05
874
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
Atac ucrainean lasă fără curent peste 200.000 de gospodării în Zaporojie ocupată și sute de localități în Herson, susțin autoritățile proruse
Vreme rece, ninsori și episoade de lapoviță în Republica Moldova, 19–25 ianuarie 2026
Atacuri rusești la Harkov și Sumî: o tânără ucisă și patru răniți, printre care un copil de 7 ani
Peste 163.000 de militari ruşi ucişi în Ucraina, confirmaţi nominal de investigaţia Mediazona
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














