Ambasada Rusiei, despre decizia CC cu privire la limba rusă: „Insultele RADICALILOR la adresa conducerii țării noastre, a poporului Rusiei și a cetățenilor vorbitori de limbă rusă din R. Moldova este o BLASFEMIE și ceva nefiresc”
2970
UPDATE // Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia a solicitat misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova și membrilor personalului diplomatic al acestora, în spiritul Convenției cu privire la relațiile diplomatice de la Viena (1961), „să manifeste respect față de legile, regulamentele și instituțiile statului de acreditare și să se abțină de la comentarii, care ar putea fi calificate ca ingerințe în treburile interne ale statului”.
Reacția de vineri-seară vine în contextul recentelor declarații pe marginea Hotărârii nr. 4 a Curții Constituționale pentru controlul constituționalității Legii nr. 234 din 16 decembrie 2020 cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.
Ambasada Federației Ruse în R. Moldova consideră că verdictul Curții Constituționale (CC) a R. Moldova „privind retragerea limbii ruse a statutului de limbă de comunicare interetnică” este un factor „îngrijorător” în contextul menținerii păcii interetnice „în statul moldovenesc multinațional”.
„Timp de zeci de ani, alături de limba de stat a R. Moldova, limba rusă este un element indispensabil de comunicare eficientă și coexistență armonioasă a tuturor grupurilor naționale - moldoveni, ucraineni, ruși, bulgari, găgăuzi, evrei, romi, polonezi. Pe un astfel de fundal, insultele radicalilor la adresa conducerii țării noastre, a poporului Rusiei și a cetățenilor vorbitori de limbă rusă din R. Moldova este o blasfemie și ceva nefiresc”, se arată într-un comunicat postat de Ambasada Federației Ruse la Chișinău.
Potrivit sursei citate, „reacția forțelor moldovenești sănătoase la actele rusofobe” este destul de clară.
„Mulți încă își amintesc foarte bine despre consecințele șovinismului antirusesc de la sfârșitul anilor '80 - începutul anilor '90 ai secolului trecut”, se mai arată în declarația Ambasadei Ruse la Chișinău.
14.02.2026
15:35
0
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
331
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
262
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
338
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
371
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
396
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
464
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
349
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
419
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
401
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
14:33
1
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
86
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
87
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
168
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
323
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
408
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
310
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
369
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
357
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
452
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
507
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
455
Horoscopul zilei 14.02.2026
14.02.2026
07:38
510
Zelenski, discuții la München cu Reza Pahlavi despre sprijin pentru poporul iranian și sancțiuni împotriva regimului de la Teheran
14.02.2026
06:46
453
Armata SUA își pregătește strategia pentru o campanie militară de durată împotriva Iranului
14.02.2026
06:25
503
Negocieri paralele la Geneva: Iran dimineața, Ucraina după-amiaza, cu participarea lui Jared Kushner și a emisarului Steve Witkoff
13.02.2026
22:10
641
Trump îl presează pe Zelenski să încheie rapid un acord cu Rusia înainte de negocierile de la Geneva
13.02.2026
21:41
813
Atac cu cuțit la Arcul de Triumf: un jandarm îl împușcă grav pe agresor, Parchetul Antiterorist deschide anchetă
13.02.2026
21:09
619
Moldova se încălzește: vreme mai blândă și cer mai senin sâmbătă, 14.02.2026
13.02.2026
20:51
600
China anunță un nou ajutor umanitar pentru Ucraina și susține negocierile de pace de la Geneva
13.02.2026
20:30
673
ULTIMA ORA // Putin a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru a influența alegerile ðin țara noastră. Noi dezvăluiri făcute de Maia Sandu la Conferința de securitate de la München
13.02.2026
19:12
694
Kaja Kallas avertizează: Consiliul de Securitate este depășit, ONU nu mai reflectă realitatea actualei ordini mondiale
712
Maia Sandu caută la München sprijin pentru securitatea și aderarea europeană a Republicii Moldova
13.02.2026
18:12
612
Solidarity Fund sprijină modernizarea agriculturii și dezvoltarea sistemelor informaționale SIPA și AKIS în Republica Moldova
13.02.2026
17:35
712
Cancelarul Merz propune forță nucleară europeană comună și revizuirea clauzei de „asistență reciprocă” a UE, cerând totodată o relație transatlantică reechilibrată și delimitarea Europei de lupta culturală MAGA
13.02.2026
17:33
650
Negocieri SUA-Rusia-Ucraina reluate la Geneva pe 17-18 februarie, în timp ce războiul și presiunile pentru pace continuă
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














