Alexandru Tănase cere schimbări esențiale în Parlament pentru un viitor proeuropean solid în Republica Moldova
1240
Cu un mandat proeuropean, noul Legislativ are responsabilitatea de a consolida echilibrul politic și instituțional. Având în vedere carențele anterioare, constituționalistul Alexandru Tănase subliniază necesitatea unei schimbări majore în actuala componență a Parlamentului. Această schimbare este esențială pentru a face față provocărilor politice actuale.
„Aș dori să asistăm la o schimbare substanțială la nivel parlamentar. Avem o problemă în sensul ăsta și ezităm să spunem: puterea moldovenească este una specifică. Există președinta Maia Sandu, care este un președinte foarte bun, cred că cel mai bun președinte pe care l-a avut R. Moldova și care își face absolut exemplar datoria. Dar avem și veriga slabă a puterii politice – Parlamentul, care a gafat mult în mandatul trecut. Trebuie să ne gândim la ceea ce va fi - un nou tablou legislativ cu persoane noi care ar putea să echilibreze această problemă existentă de calitatea și competența celor care reprezintă puterea legislativă”, a declarat Alexandru Tănase la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.
Referindu-se la alegerile parlamentare, Tănase a explicat că votul nu a fost doar unul politic, ci și strategic, privind viitorul geopolitic al Republicii Moldova. „Pentru prima dată, moldovenii au avut de luat o decizie strategică nu doar pe partea ce ține de partajarea puterii pe plan local, deși și acesta este foarte important. Pentru prima dată, moldovenii trebuiau să ia o decizie fundamentală asumată politic privind orientarea geostrategică a statului nostru: fie opțiunea proeuropeană sau proiectul imperial de încorporare în spațiul rusesc. Din această perspectivă, cetățenii au răspuns cât se poate de clar, dând votul pentru formațiunile politice care sprijină plenar, asumat și fără rezerve parcursul european. În sensul ăsta, scrutinul are o valoare deosebită”, a comunicat el.
Întrebat despre posibile contestări ale rezultatelor alegerilor, fostul judecător constituțional a specificat că acestea pot fi depuse în instanțele de drept comun în termen de 30 de zile și nu mai pot fi depuse după. În privința legalității scrutinului, Tănase a fost categoric: „deficiențe cu certitudine nu există” pentru anularea rezultatului alegerilor.
„Trebuie să înțelegem că, de fapt, perioada contestațiilor s-a încheiat. (...) Comisia Electorală Centrală a întocmit raportul privind finalizarea datelor alegerilor. Acest raport este trimis la Curtea Constituțională, care, în termen de 10 zile, urmează să valideze sau nu rezultatele la acest scrutin. La acest aspect nu văd absolut nicio problemă și nicio posibilitate să apară vreo surpriză la alegeri, după cum s-au derulat ele”, anticipează Tănase.
Despre înființarea noului Parlament, Tănase a explicat etapele legale care urmează. „După validarea rezultatelor alegerilor, președintele Republicii Moldova, într-un termen de cel mult 30 de zile din momentul în care au avut loc alegerile, asta înseamnă că nu mai târziu de 28 octombrie, trebuie să convoace prima ședință a Parlamentului. Această ședință se numește ședința de constituire legală a Parlamentului, care, conform legii, este condusă de cel mai în vârstă deputat pentru a putea alege conducerea Parlamentului – președintele și vicepreședinții. Mai apoi, urmează formarea fracțiunilor parlamentare, care nu pot fi mai mici de cinci membri”, a adăugat Tănase.
Următoarea etapă este desemnarea Cabinetului de miniștri, proces care, în contextul economic actual, este esențial pentru stabilitatea țării. „După care Legislativul este legitim să lucreze în regim normal, va demara procedura de învestire a noului Guvern. Bineînțeles că, în condițiile economice în care suntem astăzi, propunerea privind formarea Executivului va veni cât se poate de rapid”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.
10.02.2026
22:14
509
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
1595
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
608
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
10.02.2026
20:44
554
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
10.02.2026
20:20
508
Ocupaţia rusă acuză Kievul de avarierea unei linii electrice la Centrala Zaporojie, dar susţine că riscul radiologic este sub control
10.02.2026
18:45
559
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
591
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
552
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
593
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
606
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
22:14
506
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
10.02.2026
21:56
1531
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
10.02.2026
21:07
603

557
Kenya acuză Rusia că transformă tinerii kenyeni în „carne de tun” pe frontul din Ucraina, după ce îi ademenește cu joburi bine plătite
10.02.2026
18:11
585
Macron cere o reluare controlată a dialogului cu Putin, sub mandat european unitar și cu puțini interlocutori
10.02.2026
18:09
548
„Școala fără tutun și nicotină”, lansată în cinci instituții pilot din Republica Moldova pentru protejarea sănătății elevilor
10.02.2026
17:07
591
Fostă șefă interimară a Postului vamal Chișinău, condamnată pentru trafic de influență și corupere activă la 2 ani cu suspendare, amendă de 400 000 lei și interdicție de a ocupa funcții publice
10.02.2026
16:48
604
România cade pe locul 70 în clasamentul global al corupţiei, cu scor în scădere şi la egalitate cu două state africane
10.02.2026
16:38
552
Republica Moldova și Ucraina își sincronizează parcursul de aderare la UE și întăresc cooperarea pentru pace și reconstrucție
10.02.2026
16:04
547
Ministerul Educației definitivează noul regulament pentru școli primare și secundare și cheamă părinții și profesorii la consultări
10.02.2026
15:35
560
CIO îi interzice lui Vladislav Heraskevich casca în memoria sportivilor uciși, dar îi permite o banderolă neagră în proba de skeleton
10.02.2026
14:38
821
Ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei, noi FALSURI în raport cu R. Moldova: „Comportamentul lui Oleg Ozerov este al unui provocator, iar prezența sa pe teritoriul R. Moldova contravine interesului NAȚIONAL”
10.02.2026
13:35
650
Aproape 150.000 de ruși au sesizat FSB în 2025, ducând la zeci de dosare pentru „terorism” și „sabotaj”
10.02.2026
13:25
816
Rusia mai PIERDE un partener strategic, după ce a invadat Ucraina. Kazahstanul consideră URSS regim de OCUPAȚIE și renunță la moștenirea sovietică și rusă
10.02.2026
12:51
718
Gospodarii din Republica Moldova pot vinde surplusul de produse animale, cu respectarea normelor sanitar-veterinare
10.02.2026
11:53
1088
Propagandă nucleară de la Moscova: „experți” ruși inventează scenarii cu trupe NATO în Transnistria și amenință România cu distrugerea Bucureștiului
10.02.2026
11:00
612
Universitățile din Moldova pot accesa 9,5 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii de cercetare
10.02.2026
10:59
712
Amnesty: adolescenți nord-coreeni executați și trimiși în lagăre pentru vizionarea serialului „Squid Game” și a conținutului K‑Pop
10.02.2026
10:47
607
Doi procurori din Bălți și Edineț, trimiși în judecată pentru 20 000 de euro ceruți la „soluționarea” unui dosar de migrație ilegală
10.02.2026
10:04
638
Maia Sandu lansează un dialog național pentru protejarea copiilor și tinerilor din Republica Moldova în mediul online
10.02.2026
09:40
639
Investitori turci interesați de proiecte digitale, producție de apă și consultanță guvernamentală în Republica Moldova
10.02.2026
09:38
775
Cască omagială interzisă la Jocurile Olimpice: mesajul sportivului ucrainean pentru atleţii ucişi în război şi reacţia lui Zelenski
10.02.2026
09:22
587
MAIA lansează primul studiu național privind riscurile agricole, realizat cu sprijin moldo-german
ULTIMA ORĂ // Mitropolia Basarabiei CONDAMNĂ actele de violența de la Dereneu, realizate de ierarhul, clericii și susținătorii structurii religioase subordonate Patriarhiei Ruse: ,,Această acțiune a fost una premeditată și violentă"
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Omul lui Dodon de la Dereneu, dar și alte cinci persoane care au ATACAT carabinierii, REȚINUȚI de Poliție: "Au implicat femei și copii..."
VIDEO // Reprezentanții bisericii controlate de Patriarhia Rusă au tăbărât în parohia din Dereneu, care aparține Mitropoliei Basarabiei. Polițiștii prezenți la fața locului au fost BRUSCAȚI de preoții mitropoliei subordonate Moscovei
Încălzire accentuată și mai mult soare în Republica Moldova, miercuri, 11 februarie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.90
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39

Inapoi