Alegeri parlamentare în Bulgaria: Partidul anticorupție, pe primul loc
1222
Facebook
Un partid înființat în luna septembrie a ajuns pe primul loc în preferințele bulgarilor.
O nouă mişcare anticorupţie lansată de doi oameni a câştigat duminică în Bulgaria cea de-a treia rundă de alegeri legislative în decurs de un an, în toiul celui de-al patrulea val de pandemie de COVID-19, potrivit institutelor de sondare, notează AFP.
Cu un scor surpriză de 26% din voturi, potrivit noilor date prezentate de institutele de sondare, „Continuăm Schimbarea” a depăşit partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov (23%), iniţial anunţat pe primul loc. Rezultatele parţiale oficiale vor fi publicate în cursul zilei de luni.
Terenul ar fi astfel liber pentru Kiril Petkov şi Asen Vasilev, care s-au lansat în septembrie în cucerirea puterii după ce i-au sedus pe bulgari cu acţiunea lor în cadrul guvernului interimar.
„Bulgaria porneşte pe un drum nou", şi-a exprimat satisfacţia Kiril Petkov, care a apărut zâmbitor în faţa fotoreporterilor şi camerelor de televiziune. „Vom face tot ce ne stă în putere pentru a dota ţara cu un guvern normal", a adăugat el.
După eşecul celor două alegeri precedente, din aprilie şi iulie 2021, în lipsa unui acord de coaliţie între partide, va reuşi acest duo într-o misiune „dificilă” după propria lor mărturisire?
În secţiile de votare, alegătorii erau împărţiţi între oboseală şi optimism moderat.
Numeroşi bulgari nici nu s-au deplasat la urne: prezenţa la vot a fost estimată la aproximativ 40%.
La unison, liderii politici şi-au exprimat însă hotărârea de a ieşi din impasul fără precedent după prăbuşirea regimului comunist.
Printre problemele urgente de tratat, managementul crizei sanitare. Pentru că guvernul interimar pare neputincios în faţa situaţiei care se deteriorează.
Spitalele sunt copleşite de cazurile de coronavirus şi aproape 200 de oameni mor în fiecare zi în această ţară din Peninsula Balcanică unde mai puţin de un sfert din cei 6,9 milioane de locuitori sunt complet vaccinaţi, cea mai proastă performanţă din UE.
Rata mortalităţii este în Bulgaria una dintre cele mai ridicate din lume, pe fondul sistemului de sănătate depăşit. Trei pacienţi au murit la sfârşitul săptămânii în incendiul unui spital.
Un „haos” denunţat de Boiko Borisov, demis în aprilie după un deceniu la putere, şi care ar putea continua.
Kiril Petkov şi colegul său Asen Vasilev, care s-au întâlnit pe băncile de la Harvard, s-au făcut remarcaţi în peisajul politic bulgar.
Obiectivul lor: „eradicarea corupţiei”, în această ţară pe ultimul loc în clasamentul UE.
Cei doi au afirmat că sunt dispuşi să facă un „compromis" şi „foarte deschişi către dialog" pentru a construi o coaliţie.
„Stânga, centru sau dreapta, nu contează", a subliniat Kiril Petkov, candidat pentru funcţia de prim-ministru. „Dacă putem opri" corupţia „şi redistribui banii pentru bunăstarea contribuabililor, atunci am putea să ne înţelegem cu multe partide", a adăugat el.
Dar voturile formaţiunilor în favoarea „schimbării" nu vor fi suficiente. Potrivit experţilor, probabil că vor trebui să se alieze cu socialiştii din PSB (aproximativ 11% din voturi), a căror imagine este afectată de o tranziţie dezastruoasă la putere în anii 1990.
Bulgarii au fost chemaţi duminică să aleagă şi preşedintele ţării. Rumen Radev, candidat la propria succesiune, s-a clasat pe primul loc în urma primului tur, cu peste 49% din voturi, comparativ cu 24% câte a întrunit cel mai apropiat contracandidat al său, rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gerdjikov, susţinut de GERB.
10.04.2026
21:06
355
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
361
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
477
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
360
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
343
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
501
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
454
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
417
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
700
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
525
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
21:06
353
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
359
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
475
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
358
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
342
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
500
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
454
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
417
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
700
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
525
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
629
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
648
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
634
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
620
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
833
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
826
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
784
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
681
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
633
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
745
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
803
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
849
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
755
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
690
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
683
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














