Al treilea procuror deferit justiţiei
1747
Cauza penală pe numele procurorului din raionul Florești care a fost reținut în luna ianuarie curent pentru corupere pasivă a fost finalizată și remisă instanței de judecată.
Până acum, omul legii s-a aflat în arest la domiciliu, iar Consiliul Superior al Procurorilor l-a suspendat provizoriu din funcţie.
Potrivit procurorilor, colegul lor de la Florești a pretins două mii de lei de la un bărbat, iar în schimbul banilor i-a promis că va înceta urmărirea penală pe numele acestuia, care era bănuit de comiterea unui furt. Totodată, omul legii urma să-l excludă din lista persoanelor anunţate în căutare.
Banii au fost depistați în biroul de serviciu al procurorilor în aceeași zi în care au fost transmiși.
În procesul urmăririi penale, procurorii au stabilit un caz similar, comis anterior de către acelaşi procuror, care a pretins trei mii de euro de la un bărbat pentru a nu-l reţine într-un caz de violenţă în familie.
Acesta este deja al treilea procuror, trimis pe banca acuzaţilor de la începutul anului curent pentru acte de corupţie, după ce alţi doi procurori, unul din Ocniţa, iar celălalt din Nisporeni, au fost documentaţi cu mită.
Cei trei procurori au fost suspendaţi provizoriu din funcţii de Consiliul Superior al Procurorilor. Iniţial, aceştia au fost arestaţi, însă judecătorii de instrucţie le-au revocat măsurile de reprimare din arest – în arest la domiciliu.
21.05.2020
16:11
30.08.2017
18:17
18.05.2017
18:02
06.04.2016
18:01
05.03.2016
18:18
29.12.2015
16:48
04.12.2015
14:18
04.12.2015
12:10
27.11.2015
12:54
18.11.2015
12:05
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















