Al doilea om din România RECUNOAȘTE că a făcut TRAFIC DE INFLUENȚĂ pentru R. Moldova: „E complet denunțul?”
3299
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că prin vizita făcută miercuri la Guvern a făcut trafic de influență pentru Republica Moldova și i-a propus premierului Sorin Grindeanu ca ajutoarele pe care le acordăm acestei țări să nu mai fie prin bani direcționați fără o destinație precisă, ci numai pentru susținerea unor proiecte concrete, informează agerpres.ro
„Am fost să fac trafic de influență. Am vorbit cu domnul prim-ministru Grindeanu... Mă denunț în direct, da. Am făcut trafic de influență pentru o țară, pentru Moldova. I-am spus primului ministru că eu consider că Parlamentul, împreună cu Guvernul — însemnând primul ministru, ministrul de Externe — trebuie să facem o analiză foarte serioasă a modului în care ne articulăm acțiunea de sprijinire a Moldovei de a-și continua drumul pro-european în contextul politic actual din Moldova, pe care îl cunoaștem, în contextul alegerii unui președinte care este vădit anti-european și anti-NATO și cred că este nevoie de o corelare a eforturilor noastre — Parlamentul cu partea de diplomație parlamentară, Guvernul cu sprijinul concret", a afirmat Tăriceanu, miercuri seară, la B1 TV.
El a explicat că, până în prezent, prin acordarea de sume de bani, Români a arătat că sprijină Republicii Moldova, dar, în continuare, ajutoarele trebuie să se concretizeze doar în proiecte.
„Și sunt de părere că, în continuare, în loc să acordăm sume de bani către bugetul Moldovei, dar fără o destinație precisă, așa cum s-a întâmplat... Decizia luată de Guvernul Ponta, pe care nu vreau să o critic, eu cred că a fost o decizie foarte bună, de a sprijini Moldova, de a arăta cetățenilor că România este un sprijin pentru Moldova. De acum înainte cred că ar fi preferabil să mergem pe proiecte concrete cum sunt: autobuzele școlare care s-au dat acum; gazoductul; sau să luăm exemplul americanilor care au făcut o porțiune de ... nu știu dacă șosea, sau autostradă, sau drum modern. Deci lucruri de acestea, care să se poată identifica foarte bine cu ajutorul pe care-l dăm. Cum este, de exemplu, tot decisă de Guvernul Ponta, renovarea grădinițelor în Moldova. Am fost suficient? E complet denunțul?", a adăugat Tăriceanu.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.08.2026
17:22
07.08.2026
16:58
07.08.2026
16:34
07.08.2026
16:30
07.08.2026
16:25
07.08.2026
16:10
07.08.2026
16:03
07.08.2026
15:41
07.08.2026
15:22
07.08.2026
15:15
07.08.2026
15:01
07.08.2026
14:58
07.08.2026
14:32
07.08.2026
14:19
07.08.2026
14:17
07.08.2026
14:00
07.08.2026
13:46
07.08.2026
13:18
07.08.2026
13:06
07.08.2026
12:40
07.08.2026
12:30
07.08.2026
12:13
07.08.2026
11:58
07.08.2026
11:49
07.08.2026
11:47
Elevii din Republica Moldova, debut de succes la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială: o medalie de argint și două de bronz la Astana
Premierul Tofan recunoaște riscul de securitate al programului rusesc 1C, dar anunță că renunțarea Moldovei va fi doar treptată, pentru a evita „revoluția” contabililor
CNA instruiește angajații Agenției de Investiții și ai sistemului penitenciar pentru prevenirea corupției și promovarea integrității
Pericol excepțional de incendii pe întreg teritoriul țării: recomandările pompierilor pentru populație
















