Ai ratat Programul Prima Casă? Mai ai o ȘANSĂ! Află ce alternative AVANTAJOASE găsim pe piaţă pentru moldovenii care lucrează în țară dar și pentru cei din diasporă
5907
Creditul Prima Casă a oferit familiilor din R. Moldova speranța și bucuria de a avea propria locuință. Dezamăgirea este însă că mulți dintre cei care vor să aplice la acest program nu sunt eligibili, dar puțini sunt cei care s-au gândit că există soluții alternative cu criterii de eligibilitate mai simple.
Multe bănci au lansat de câteva luni bune credite similare celor Prima Casă, care oferă o sumă mai mare pentru același termen lung și cu mai puțină birocrație. Există oferte și pentru cetățenii noștri care lucrează peste hotarele țării, dar își doresc o locuință în Moldova.
Ofertele similare Prima Casă se adresează și celor care au deja o locuință, de orice suprafață. Vârsta aplicanților nu are plafon, iar suma maximă pe ca o poate primi un client prin aceste credite este nelimitată, iar costurile sunt la fel de mici ca și la creditele Prima Casă. De exemplu, prima rată este la fel de mică începând cu 15-30%.
Pentru cetățenii noștri care activează peste hotarele țării aportul inițial al creditului este de 30 %. În condițiile de eligibilitate intră activitatea oficială într-un stat străin timp de minim șase luni. Suma creditului nu trebuie să depășească 2,5 milioane de lei și vârsta aplicantului nu trebuie să fie mai mare de 70 de ani. Dobânda unui asemenea credit este chiar mai avantajoasă de cât cea a Programului Prima Casă și anume 5%.
Știm că nu este ușor să accesezi un credit imobiliar de sine stătător, contactează specialiștii ipotecare și primește consultanță GRATUITĂ pentru oferte personalizate de ipotecă.
Solicită informații aici: https://proimobil.md/ro/euproprietar
Sună acum: +373 68 777 301
03.11.2025
10:17
7222
„November Investment Brunch – Bucharest Real Estate Event”: Proimobil prezintă direcțiile de investiții pentru 2026
11.06.2025
10:32
8560
VIDEO, FOTO // Peste 200 de investitori din Republica Moldova au fost familiarizați cu proiectele imobiliare din nordul Bucureștiului
15.05.2025
11:07
10268
Summer Brunch – eveniment open air EXCLUSIV - organizat de Proimobil și North Bucharest Investments
08.04.2025
11:13
15468
VIDEO // Vlad Musteață: Piața imobiliară din R. Moldova, între stabilizare și noi investiții
25.03.2025
12:30
10771
GALA NIGHT – Top 10 proiecte noi din București 2025 / Investiții exclusive
21.02.2025
11:45
11970
OFERTĂ // Proimobil anunță lansarea unui nou proiect rezidențial în București. Apartamente la cheie de la 76.000€ + TVA
25.09.2024
09:34
7146
VIDEO // Academia Proimobil revine în forță, după succesul remarcabil al primei ediții și numeroasele cereri primite din partea celor interesați. Înscrie-te ACUM
18.03.2024
11:28
5900
PROIMOBIL, despre Legea privind tranzacțiile imobiliare prin TRANSFER între două persoane fizice și statisticile în domeniu la început de an
02.05.2023
09:59
4739
Piața imobiliară din R. Moldova, reglementată printr-o lege specială. Proimobil.md: „Va aduce TRANSPARENȚĂ industriei. Vor avea de câștigat atât statul, consumatorii și agenții imobiliari”
20.01.2023
10:59
6473
Proimobil te INVITĂ la „Real Estate Brunch Dubai și București” - investiții de succes pentru noul 2023. Obține GRATUIT invitația la evenimentul de sâmbătă, 28 ianuarie
29.12.2022
09:24
7501
Piața imobiliară - retrospectiva anului care se încheie și prognoze pentru 2023
12.12.2022
10:58
5723
De Revelion beneficiezi de REDUCERI generoase la Proimobil
24.12.2025
23:53
623
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
24.12.2025
21:20
526
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
24.12.2025
21:05
446
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
24.12.2025
20:51
485
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
24.12.2025
15:28
646
Cod Galben: Scădere abruptă a temperaturii pe 25 decembrie 2025
24.12.2025
14:55
634
Сele mai mici prețuri la carburanți din ultimii aproape patru ani de Crăciun. Cât vor scoate din buzunare șoferii pentru benzină și motorină de la miezul nopții
24.12.2025
13:38
607
Producția industrială în ascensiune: avans de 3,9% în primele zece luni ale anului 2025, cu contribuții remarcabile din industria prelucrătoare și energetică
24.12.2025
09:28
787
Secretarul organizației teritoriale Rîșcani al PP „Șor”, condamnat pentru finanțare ilegală și spălare de bani
24.12.2025
08:06
755
Horoscopul zilei 24.12.2025
24.12.2025
07:04
788
Zelenski subliniază dorința comună a Ucrainei și SUA de a ajunge la un acord de pace final
24.12.2025
06:43
930
Un potențial armistițiu între Rusia și Ucraina ar putea deschide calea pentru discuții sensibile asupra gazului rusesc în Europa
24.12.2025
04:11
1076
Explozii zguduie sudul Moscovei în apropierea locului unde a fost ucis generalul Fanil Sarvarov
23.12.2025
21:20
1082
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
1066
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
935
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
1032
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
1251
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
973
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
975
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
898
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
1128
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
822
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
864
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
889
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
904
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
Forțele aeriene ruse au respins cu succes un atac masiv de drone ucrainene asupra Moscovei
Sportivii ucraineni refuză salutul rușilor și bielorușilor: un gest simbolic al rezistenței pe terenurile internaționale
Familii ucrainene creează magie de Crăciun pentru copiii afectați de război, la Kiev
Temperaturi în scădere și cer senin pe 25 decembrie 2025 în Moldova
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














