Află când se lansează noul IPHONE şi de ce concurenţa din piaţă TREMURĂ de frică
1880
Apple a confirmat în sfârşit data la care va prezenta noua sa gamă de iPhone-uri. Compania a trimis o invitaţie pentru evenimentul „Gather round” către presă şi parteneri, acesta urmând a fi organizat în cadrul noului sediu al companiei din Cupertino în sala „Steve Jobs”. Pe lângă noile modele de iPhone, este aşteptat şi un Apple Watch de generaţie a patra, întrucât deja au fost găsite imagini oficiale Apple online cu acesta şi cu două dintre cele trei smartphone-uri noi.
12 septembrie 2018 este data la care Apple va prezenta noua gamă de smartphone-uri iPhone XS (zece S). Această dată pică într-o zi de miercuri, iar livestream-ul are loc începând cu ora 20:00 a României. Apple obişnuieşte să ţină evenimentele de lansare la jumătatea lunii septembrie, de fiecare dată la aceeaşi oră, deci nici în 2018 compania nu s-a abătut de la această regulă. Acest lucru înseamnă că data pe care am auzit-o în trecut era plauzibilă, pre-comenzile putând începe vineri, 14 septembrie, iar telefoanele urmând a fi livrate o săptămână mai târziu, pe 21 septembrie.
Prima imagine „oficială” cu noile iPhone-uri au fost depistate de către 9to5mac, care susţine că vin din surse oficiale. Putem observa cele două modele din generaţia XS suprapuse, deasupra fiind modelul cu ecran de 5,8”, similar cu iPhone X în termeni de dimensiuni şi design, iar sub acesta putem observa varianta iPhone XS Plus. Ambele modele apar în imagini într-o culoare nouă pentru gama iPhone X: auriu, culoare pe care am întâlnit-o în trecut şi pe iPhone 8.
Apple Watch S4 - prima fotografie oficială
De asemenea, Apple pregăteşte un nou Apple Watch, modelul S4 (Series 4), care pare de asemenea să abordeze un design nou. Vorbim despre un corp miniaturizat, un ecran care acoperă întreaga parte frontală a dispozitivului şi butoane uşor cosmetizate. Acesta ar putea fi primul model de Apple Watch care beneficiază de ecran bazat pe tehnologia micro-LED, care promite un consum mai mic de energie. Interfaţa WatchOS de pe faţa acestui ceas pare să fie de asemenea nouă, ceea ce sugerează că următorul update al sistemului de operare pentru ceasuri va veni cu funcţii noi. Şi acest model este prezentat În această imagine cu o carcasă aurie, care se asortează cu cea a telefoanelor.
Cu siguranţă, aceste dispozitive nu reprezintă tot ceea ce are Apple de prezentat pe 12 septembrie. Utilizatorii încă aşteaptă încărcătorul wireless AirPower anunţat încă de anul trecut, cât şi căştile AirPods cu încărcare wireless. Având în vedere că suntem la două săptămâni distanţă de anunţul noilor iPhone XS şi iPhone XS Plus, există posibilitatea ca noi detalii să iasă la suprafaţă în zilele care urmează.
11.04.2026
08:05
320
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
603
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
585
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
601
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
615
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
646
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
791
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
618
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
567
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
742
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
626
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
571
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
08:05
306
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
582
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
569
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
590
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
604
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
634
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
772
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
606
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
555
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
730
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
618
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
564
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
901
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
706
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
800
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
810
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
799
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
751
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
966
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
982
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
906
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
820
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
741
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
838
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
919
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














