Stiri
Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune
Social
04.09.2013
17:32
2405
2405
Aeroportul Internațional Chișinău a fost dat în concesiune companiei „Avia Invest” pentru o perioadă de 49 de ani. O decizie în acest sens a fost aprobată, astăzi, de către Guvern.
Proiectul prevede un volum total al investiției de cel putin 240 de milioane de euro în această perioadă. Agentul economic va veni cu investiții pe etape, în funcție de majorarea fluxului de pasageri deserviți de Aeroport și mișcările de aeronave cargo.
Primele 40 de milioane de euro vor fi investite în primii doi ani de la data semnării contractului de concesiune. Va fi extins terminalul, va fi construită o parcare auto și vor fi modernizate pistele de decolare, peronul și sistemul de iluminare.
Dacă fluxul de pasageri va ajunge la 2,6 milioane anual, partenerul privat va mai investi în Aeroportul Internațional Chișinău încă 110 milioane de euro. Alte 80 de milioane de euro vor fi investite după ce fluxul de pasageri va depăși 3,2 milioane anual.
Potrivit regulamentului, investitorul privat nu va avea dreptul să demită în masă personalul Aeroportului și va fi obligat să păstreze în proporție de 80 la sută angajați care să dețină cetățenia R. Moldova.
Galina Munteanu

Stiri relevante
28.12.2018
10:42
2272
VIDEO // Momentul în care Gigi Becali dă 10.000 de euro la colindători
08.11.2018
14:00
3833
Ce s-a ales de cel mai celebru bodyguard al României
05.02.2018
18:30
2616
Sumă fabuloasă pe care a transferat-o Gigi Becali în conturile călugărilor români de la Muntele Athos! Funcționării greci din bancă s-au SPERIAT când au văzut câți bani intră!
09.09.2017
17:01
4853
Ți-l amintești pe orfanul ÎNFIAT de Becali? Ce s-a ales de el după…
26.12.2013
10:05
3197
Două angajate ale unei Asociaţii de economii şi împrumut, condamnate pentru escrocherie
07.09.2013
15:56
4363
„Gândurile” preşedintelui CC, Alexandru Tănase, privind cazurile Aeroportului şi BEM
07.09.2013
09:35
2726
Filat despre cazul BEM şi despre Aeroport: „Acuzaţii absurde şi neîntemeiate”
07.09.2013
09:17
2694
Leberalii solicită şedinţă extraordinară în Parlament. Conducerea Legislativului: „După 26 septembrie”
06.09.2013
17:48
2788
Concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău: „Tarifele la călătoriile avia nu vor fi micșorate”
05.09.2013
17:41
2732
Două moldovence au vrut să intre în țară cu pașapoarte false
29.08.2013
14:29
1932
Cetățeni cu acte false, reținuți pe Aeroportul Chișinău

Top stiri
20.03.2026
18:01
72
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
320
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
20.03.2026
14:38
294
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
370
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
405
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
12:45
438
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
487
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
471
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
536
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
668
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
686
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
684
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
689
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
19.03.2026
18:58
731
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
19.03.2026
18:49
666
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
759
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
659
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
720
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
757
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
671
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
712
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
19.03.2026
15:25
750
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
739
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
747
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
853
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova

Actualitate
Parteneri

Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi