Adrian Glijin, ELIBERAT de separatiştii de la Tiraspol, după doi ani şi jumătate. BRI: ,,E o acțiune care poate servi ca exemplu în multiple alte cazuri de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană"
1977
Adrian Glijin, bărbatul de 41 de ani, tată a trei copii, care a fost răpit pe 7 octombrie 2020 de către cinci persoane necunoscute, a fost eliberat astăzi de către regimul nerecunoscut de la Tiraspol.
Răpirea a avut loc pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca, iar familia acestuia nu a știut nimic despre el mai bine de un an. Împreună cu Adrian au mai fost răpiţi încă trei cetăţeni ai R. Moldova.
,,Astăzi, 7 aprilie 2023, după aproape doi ani și jumătate, Adrian Glijin a fost eliberat din detenție", a anunțat Asociația ,,Promo-LEX".
Biroul Politici de Reintegrare (BPR) salută eliberarea din detenție lui Adrian Glijin, care a fost privat de libertate de către așa-zisele structuri de forță de la Tiraspol.
,,E o acțiune care poate servi ca exemplu în multiple alte cazuri similare de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, printre care cele ale cetățenilor V. Pleșcanov, G. Kuzmiciov, V. Dudnic, V. Pogorlețchi, S. Mantaluța, M. Petiș și mulți alți cetățeni ai Republicii Moldova, care au de suferit în urma acțiunilor ilegale ale Tiraspolului", arată BPR.
Instituția precizează că, în toată această perioadă, a depus eforturi în vederea eliberării necondiționate a lui Adrian Glijin și a mulțumit ,,Misiunii OSCE din Republica Moldova, Asociației Obștești „Promo-LEX”, presei din Republica Moldova, tuturor celor care au urmărit îndeaproape acest dosar și au contribuit prin poziția lor la eliberarea lui A. Glijin".
Menţionăm că, la o distanță de două luni de la răpire, rudele au fost informate că Adrian e acuzat de „trădare de patrie” și se află în detenție într-un izolator din Tiraspol. Între timp, familia lui Adrian din stânga Nistrului a fost supusă mai multor abuzuri, informează Asociația ,,Promo-LEX".
Reprezentanții structurilor locale de securitate au organizat percheziții la domiciliile mamei și ale soției, au confiscat bunuri personale ale acestora și au vandalizat mijlocul de transport al familiei Glijin.
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:49
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:22
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:49
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
10:07
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”















